26.03.2020

Prietenul meu Liviu Alexa imi spunea acum mai bine de 10 ani. Bah, fraiere, tu nu stii ce pierzi, sa ai langa tine cu caine, doi sau patru este adevaratul dar de la Dumnezeu. Tu inca nu ai cunoscut adevarata dragoste pana nu ai un catel. Nici nu stii ce poti sa simti cand traiesti zi de zi in compania lui. Acum no, multa lume spune ca Liviu Alexa e nebun si va spun eu, sigur este, dar pe langa nebun e si ambitios, e si talentat, e si poet. Plus inca vreo 30 de atribute. Dar vorbele lui, apropo de caini m-au urmarit mult si bine si acum 3 ani buni, cand am avut ocazia sa contribui la surpriza numita Luna pentru nepoata mea Raluca, am vazut putin din ce poate sa faca o fapturica mica dintr-un ditamai omul. Sarbatorita noastra ce a primit-o pe Luna ca si cadou a intrat in panica, era in pragul sesiunii si a lucrarii de diploma, a ras cand a vazut prima tumba a catelusului, s-a panicat cand a realizat ca va trebui sa aiba grija de ea in FIECARE zi, iar apoi, suspinand, printre lacrimi i-a spus simplu si scancit, te iubesc. 

Indy, havaneza noastra a intrat cumva dupa o controversa si dupa prea mult timp. In sensul ca am vorbit sa luam un catelus de acum 6 ani, insa nu stiam ce vrem, cum vrem, eram comozi, eram speriati poate, nehotarati, comozi, you name it. A existat si un moment acum 3 ani cand ne-am intalnit cu un catel simpatic ce era de adoptat si l-am placut, ne hotarasem sa il luam cand am aflat ca este foarte bolnav. Iar amicul meu Marius Miholca, veterinar de profesie ne-a spus ca avand in vedere ca ar fi prima data cand in familie avem un catel nu ar fi inspirat sa il adoptam. Probabil ne-am descurajat si am ramas doar cu ideea, ce fain ar fi sa avem un catelus. 

Acum un an si jumatate, Mihaela a fost cu ideea sa nu ne mai facem nici un cadou de zilele noastre, care sunt foarte apropiate. Si sa facem cumva sa ne si hotaram si sa luam un catelus. Eu am spus catelusa, nu catelus si usor usor s-a restrans aria de cautare. Asa am dat de cea care se numeste acum Indy. Apai cum sa va spun prieteni… Asa emotii am avut cand ne-am vazut prima data si in prima noapte pe care am petrecut-o impreuna, ca nu am dormit vreo 72 de ore. In consecinta am fost si emotionat si extrem de nervos. Relatia mea cu Indy din primele zile nu a fost ok, probabil faptul ca am fost asa de morocanos nu a ajutat-o prea mult, insa dupa putin timp am inceput sa ne imprietenim cu adevarat. Si suntem aproape nedespartiti. Despre alte sentimente ce s-au dezvoltat pe parcurs nu are sens sa va mai povestesc. Insa mereu imi aduc aminte de vorbele lui Liviu A si as completa cu faptul ca e greu de descris, dar grozav de trait toate astea. 

Iar acum, in aceste vremuri fara definitie si cu un sfarsit invizibil ii sunt recunoscator Iny(ancei) ca ma ia zi de zi, ma pregateste, imi pune zgarda pe mana si ma scoate afara.