Ham ham hau hau!?

22.03.2020

Ce faceti bueei stinkyshorilor? Sunt eu Indy, nu v-ati prins? 

Profit de faptul ca Leonard si Mihaela nu sunt atenti. Tocmai ne-am intors de la plimbarea de seara si al meu prieten s-a dus la baie. Nu stiu ce face exact acolo, dar stiu ca sta o gramada, iese rosu ca racu si miroase tare a sapun. Ce treaba e asta, numai domnul nostru Pluto mai stie?! Mihaela? E bine, merci de intrebare, vorbeste cu prietenele ei pe whatsapp video, cica se numeste teleconferinta. Nu stiu exact cum vine asta, dar se aud strigate, rasete, exclamatii si din cand in cand mai trage cate o dusca de bere. Plus ca “trebuie” sa apar si eu in cadru, ca ma striga prietenele ei. Nu imi place deloc sa fiu filmata sau pozata asa ca nu e una din activitatile mele preferate, insa asta e, stau cateva secunde si zbughesc, am vazut mingea lasata la intamplare si am chestii de rezolvat cu ea. 

Nu stiu ce s-a intamplat saptamana asta, dar pentru mine au fost sapte zile PER-FEC-TE! Gandati-va stinkyshorilor cum e asta? Sa fie alaturi de cei pe care ii iubesti 7 zile din 7, fara pauza, fara sa dispara brusc la 8 dimineata, fara sa fii lasata singura? Fara sa iti lipseasca nicio secunda atentia, apa, mancarea si mai ales iubirea. BOIERIE frate, despre asta vorbim. Pai fac doi pasi si apare Mihaela. O privesc in ochi, privirea AIA, da? Si numai o vad cum se topeste si ma ia in brate. Si sa vezi atunci alintaturi, masaje, recompense, tot ce vreau! Nu stiu de ce au stat Atat timp cu mine, dar e clar, eu sunt bucuroasa si am de gand sa profit de fiecare secunda. Care stiti si voi ca nu e o secunda, ca pentru mine sunt mai multe secunde intr-o secunda. 

Acum doua saptamani viata mea era destul de haotica. Leonard pleca si nu stiu cand mai venea. Uneori lipsea timp de doua reprize de somn, uneori timp de patru, efectiv pierd numarul reprizelor cu baiatul asta pentru ca nu e organizat cu plecarile si cu venirile deloc. Si asa nici eu nu stiu sa ma organizez. Si cel mai frumos este ca ii vad pe amandoi impreuna. Povestesc, fac de mancare impreuna, fac sport si asculta muzica, beau cafea si ceai, citesc, cam totul impreuna. Inainte nu era foarte simpatic, stateam muuult si bine pana cand Mihaela se intorcea acasa, venea tarziu tarziu, nu stiu eu cu orele, dar era cam pe cand lupul de vis-a-vis ii facea serenade lunii.

Una peste alta sa nu va faceti griji pentru mine ca sunt super. Da, Leonard e un pic cam abatut ca nu a fost sa vada plaja si marea de ceva vreme si mai ales pentru ca nu putem sa ne plimbam ore intregi, cum faceam inainte. Nu stiu de ce cand iesim acum dureaza mai putin si trebuie sa ne miscam super rapid. Da acum chiar nu mai conteaza, e important ca suntem toti trei aici.

Va pup prieteni, va mai scriu saptamana viitoare sau cand prind laptopul liber.

Indy