Vacanta cu rulota

In anul in care tehnologia a atins performante extraordinare mai sunt oameni care vor sa isi petreaca vacanta intr-un mod diferit. O fi doar nostalgie cand te hotarasti sa inchiriezi o rulota sau ai in sange spiritul adevaratilor hippioti? Fara a conta prea mult raspunsul, am adunat cateva informatii pentru cei care doresc sa isi petreaca vacanta in acest fel.

Inainte de toate trebuie sa tineti cont de faptul ca sudul Spaniei este o destinatie extrem de populara in randul amatorilor de vacante pe patru sau mai multe roti. Densitatea de parkinguri, faptul ca in extrasezon sunt multe locuri unde poti sa campezi gratuit, la cativa metri de plaja, mancarea relativ ieftina si buna si mai ales zecile de obiective culturale, fac Andalucia de neegalat la acest capitol.

In cazul in care NU aveti o rulota, cel mai simplu este sa zburati de la Bucuresti sau Cluj-Napoca la Malaga cu Blue Air sau Wizz Air, iar de acolo sa inchiriati. Exista companii locale care au traditie pe tema asta, insa e posibil sa aveti in unele cazuri dificultati de comunicare, dar aveti si alternativa de a rezerva un astfel de vehicol de pe un site international care va pune la dispozitie ridicarea masinii din Malaga. Dupa cateva zile de cautare am gasit cateva variante ok:

  • Motorhomespain. Completati datele si veti gasi rezultatele intr-o noua fereastra care va duce la Campervanrentals. Nu va panicati, este ca si cum cautati o cazare pe Tripadvisor si rezervarea o faceti pe Booking.com sau Agoda. Avantajul este ca aveti asistenta 24/7 si puteti vorbi in engleza.
  • Autocaravanasnorte. Companie care poate sa va livreze rulota la aeroport pentru 100 de euro in plus. Se poate ridica si din Antequera, la 50 de km de Malaga.
  • Atalantis. Au website-ul in spaniola, engleza si germana, e de presupus ca va puteti descurca usor.
  • Motorhomemalaga.
Credit video Yabatravellers

Preturile din simularile pe care le-am facut sunt intre 800 si 1500 de euro pentru 10 zile. Atentie insa la optionale: umbrele de plaja, extra pat, mobilier de camping, asigurari, etc. E foarte important sa stiti toate costurile inainte de a inchiria. Apoi mai tineti cont de faptul ca pretul difera in functie de luna in care inchiriati, e ieftin sau mai accesibil in ianuarie-martie, creste in mai-iunie si devine foarte scump in august si iulie. Iar pe langa aceste costuri mai intervine si pretul pe care o sa il achitati pentru a intra intr-un parking special. La acest capitol recomand leaderul mondial din acest domeniu, Pitchup. Au o interfata simpla si usor de folosit, iar in momentul in care veti selecta zona care va intereseaza puteti alege in functie de facilitati, proximitatea de plaja sau pret.

Si o ultima idee, nu ramaneti doar pe langa plaja, Andalucia are sa va ofere mai mult de atat.

Credit video Viajeros Chicharreros

Torre del Mar. Tot anul

Sunt destul de conservator cand e vorba de vacante. Daca imi place un loc si cazarea, iar plaja si papica au fost in regula cu greu ma mai scoti de acolo. Asa ca, in momentul in care Bebe Rancea mi-a spus acum mai bine de 10 ani ca are un apartament pe plaja am respins ideea din start. Noroc ca omul poate fi pisalog si pana la urma “am cedat” si am mers sa vad care e treaba cu Torre del Mar.

Astfel, in 2008 singur cuc m-am urcat in avion si dus am fost. Am ales sa zbor cu Vueling si am facut o escala scurta in Barcelona, cat sa beau o cafea si sa ma dezmeticesc. Ajuns in Malaga ceva s-a schimbat in mine, zona asta are ceva magic si odata ce o sa ajungi aici o sa intelegi. Nu de alta, dar din 10 oameni care au fost in vacanta in Torre del Mar, minim 8 se intorc an de an si raman cu locul asta in suflet.

Ca un cunoscator (deja) al acestui oras pot sa spun ca diferentele sunt mari, apropo de prima vizita din 2008 si ce se intampla acum aici. Locul era fermecator, simplu, dar cu facilitati limitate, cu putine crasme de calitate si servicii modeste. Inclin sa cred ca schimbarile majore se datoreaza primarului independent Jesús Carlos Pérez Atencia. Un om pe care il vad in actiune zi de zi: cand e vorba de curatenie, amenajari, eventuale inudatii (in timpul iernii se inunda plaja uneori), investitii si evenimente social-culturale. Omul asta zici ca e clonat, nu m-ar mira chiar sa fie, atat de activ este.

De ce ai veni in Torre del Mar in orice perioada a anului?

  • liniste si curatenie impecabila
  • cea mai lunga plaja din provincia Malaga, 4 km
  • toalete publice curate si puse la punct din 2 in 2 ore
  • locuri de parcare gratuite (iulie+august mai greu de prins)
  • o faleza pe care poti sa te plimbi, sa alergi sau sa te dai cu bicicleta de mai bine de 7 km
  • festivalul WeekendBeach ajuns la editia a 6 a, printre putinele care se desfasoara in fata marii. Festival la care au cantat Wiz Khalifa, David Guetta, The Prodigy, Hardwell, Skrillex si multi altii (3-6 iulie 2019)
  • Feria de Torre del Mar “Santiago y Santa Ana” care incepe imediat dupa festival
  • Festival Aereo Internacional Torre del Mar
  • Feria de Málaga (august)
  • Semana Santa, saptamana dinaintea Pastelui Catolic
  • lunile iunie, septembrie si mai ales octombrie cand e absolut splendid. Vreme perfecta, plaja pustie
  • Craciunul si Anul Nou la 16-22 de grade
Credit video Tenencia de Alcaldía Torre del Mar

Torre del Mar, merita minim 7-10 zile si cu siguranta mai multe postari din partea mea. Va promit ca o sa mai scriu si o sa ma tin de cuvant. Iar daca doriti sa va bucurati de toate astea de la inaltime, beneficiind de cea mai frumoasa priveliste din oras, puteti inchiria apartamentul in care am stat si eu direct de aici, cu un mail la: hola@andalucia.ro

Dupa cum se vede apartamentul se situeaza vis-a-vis de plaja si poate gazdui confortabil patru persoane. Nu este un loc pentru o gasca mare, ci mai degraba pentru doua cupluri linistite 🙂 Pentru mai multe detalii si informatii scrieti-mi cu incredere.

VREMEA SI VREMURILE. FEBRUARIE&MARTIE.

Paradoxul andaluz se intampla zi de zi. Timpul trece tot mai repede, iar oamenii se misca, se agita tot mai incet. Nu poti sa intelegi zona aceasta, pana cand nu iti intra in sange lentoarea cu care se desfasoara lucrurile aici.

Am ratat sansa de a va povesti despre doua evenimente importante in Andalucia, in perioada care tocmai a trecut. Astfel, va recomand ca la anul sa nu ratati Carnavalul de Malaga (23 februarie-03 martie) si “Festival de Malaga” (15-24 martie), a 22 a editie de festival de film. Cum fiecare eveniment merita o postare, acum doar pe scurt:

  • Toata lumea vorbeste despre Festivalul de la Rio, eu va spun ca in Montevideo este unul mai autentic, insa am vazut rar spus ca spaniolii au dus festivalul in America Latina si nu invers. Ca au mai dus si altele e o alta poveste, dar trebuie specificat ca din Evul Mediu si pana acum, Carnavalul a scos milioane de oameni in strada si continua sa o faca din Malaga pana in Barcelona, Cadiz, Huelva sau Sevilla. La anul trebuie doar sa fiti aici. Retine, si comunitatile mai mici organizeaza petreceri pe aceasta tema.
  • Festivalul de film a aparut in Malaga in 1998 si in cadrul lui se proiecteaza cu precadere pelicule spaniole. Din 2017 cand finantarea acestuia a ajuns la 2,89 milioane de euro s-a deschis si sectiunea dedicata Latino Americii.
Selectiune din concursul de “Murga” din candrul Carnavalului Malaga 2019.
Credit video 101Tv


Despre vreme, trebuie sa stiti ca in mod normal in lunile februarie si martie sunt perioade relativ lungi de vant care pot sa iti tulbure planurile de a sta la plaja, dar si mintile. Anul acesta, insa am avut parte de o “iarna” extrem de blanda, cu temperaturi medii de 18 grade, dar si cu o maxima de 33 inregistrata in 17 martie. Atat timp cat in vacanta va doriti sa vedeti obiective istorice sau sa va plimbati pe stradute, vantul nu o sa va incurce, iar gradele Celsius o sa fie aliatele voastre si iata, cu putin noroc puteti sa prindeti si zile de plaja. Despre inotat in mare puteti sa uitati, temperatura medie este de 15 grade si peste asta mai apar si valuri de 3-5 metrii cand bate vantul de Levante.

Asa ca, data viitoare cand planuiti o vacanta in Andalucia, cercetati cu atentie prognoza pe 7-15 zile si puneti intrebarile care va preocupa la hola@andalucia.ro sau ca sa citez un clasic in viata, nu va faceti iluzii ca sa nu aveti deziluzii.

Din negura in albastru clar-senin

Fiecare are cate un vis, unii mai multe. Dar ca sa ajungi sa iti traiesti visul, trebuie sa muncesti foarte mult sau sa se rastoarne pe tine cisterna cu noroc. Eu nu sunt din categoria doi, dar nu am nici o problema cu cei mai norocosi. Cand Dumnezeu da cu zarul nu mai comenteazi de ce a iesit 6-6 pentru Gigel, asta e, mergi mai departe.

Peisaj tipic Cluj-Napoca. Peisaj tipic La Catela de Velez.

Pe Titus Banc, il cunosc de o viata. Eu am crescut pe Artarilor, el pe Trandafirilor. Nu eram prieteni, dar ne mai dadeam “la cotoaie” in cate un meci de fotbal organizat in spatele blocului. Apoi traiectorii separate, dar care se intersectau din cand in cand. Magazinul “Beverly Hills” si prima mica sponsorizare a unui eveniment organizat de mine, “Erin’s Pub”-primul pub adevarat din Bistrita si un eveniment neegalat de atunci, intalniri in crasma cu candidati la Parlamentul Romaniei si primul karaoke “de masa”, adica cu mii de oameni organizat dupa ideea lui in centrul orasului.

Acum sa nu credeti ca omul de care va vorbesc e perfect. E ciudat, arogant, fixist, “usor dus”, mereu agitat si cu siguranta, greu de digerat, dar in caracterizarea asta m-am regasit si eu, uneori.

Dupa ceva vreme, ne-am intalnit in Andalucia, in zona in care locuiesc acum si Titus, a inceput cu turuiala: O sa iau ceva aici, o sa mai aduc oameni, dezvoltam o cazare mica, te implic, facem comunitate. Ma uitam la el ca la un om cu probleme grave si mai mult, eram cam satul de astfel de promisiuni. Pentru ca FIECARE amic sau cunostinta care a venit odata aici, a spus acelasi lucru.

Dupa doi ani, el impreuna cu Maximilian Dragut, au luat un apartament in La Caleta de Velez, la 1 minut de plaja si au dat drumul la povestea TIMAX Holiday.

De ce ai lua in considerare TIMAX Holiday, pentru calatoria ta in Andalucia?

  • In apartamentul din linistita localitate La Caleta de Velez, se pot caza 6 persoane lejer.
  • Ai TOT ce e nevoie pus la dispozitie: de la cafea pana la slapi, de la prosoape de plaja pana la masina de spalat sau periute de dinti.
  • De la aeroportul din Malaga pana la cazare faci 30 de minute, iar echipa de la Timax, poate sa te preia fara nici o problema.
  • Ajungi la o plaja mare cu nisip in doua minute, iar la portul de yahturi in doar 1 minut.
  • E o zona extrem de linistita unde poti sa te odihnesti bine.
  • Ai mai bine de 4 km de promenada unde poti sa alergi sau sa te dai cu bicicleta.
  • Daca inchiriezi o masina in 5 minute esti pe autostrada.
  • Ai magazine aproape si restaurante autentice la cateva sute de metrii.
  • Faci 25 de minute pana la Malaga, o ora pana la Granada sau Gibraltar sau doua ore pana in Sevilla.
Credit video Canal Andalucia Turismo

Ar mai fi multe de spus despre ce poti sa faci in vacanta ta pornind de aici, insa nu dam tot din casa, te asteptam sa ne vizitezi. Si evident, retine, daca doresti sa rezervi acest apartament, poti sa imi scrii la: hola@andalucia.ro

Nerja, bijuteria sudului

Ma acuza lumea ca scriu prea des despre subiecte hipsteresti, de parca si stiu eu ce inseamna asta, dar mi se recomanda totusi sa scriu despre locuri pentru “omul de rand”, cel care merge in vacanta cu familia sau cu amanta sau mai grav, cu socrii. Si cum imi place sa primesc astfel de recomandari si sa si ma supun lor, astazi detaliez o zona excelenta pentru a petrece o vacanta de minim o saptamana.

Nerja, e cunoscuta de spanioli pentru ca in anii 80 s-a filmat aici un serial de succes numit “Verano azul”, asa ca de la Madrid pana la Bilbao sau de la Almeria pana in Zaragoza, toata lumea a auzit de Nerja. Dar asta nu inseamna ca spaniolii inca mai frecventeaza aceasta statiune. Din exterior pare ca oraselul de 20 000 de locuitori este “condus” de nordici, englezi, belgieni sau olandezi. Densitatea lor este clar mai mare decat a localnicilor. Astfel, s-a ajuns ca multi dintre ei sa prefere sa locuiasca in satelele sau orasele de la 10-20-30 de km si sa isi inchiriezi casele expatilor. Dar ce face Nerja asa de atragatoare, asa de interesanta?

  1. Apa marii de o claritate si un albastru pe care rar il intalnesti pe Costa del Sol. Posibilitatea de a alege din cateva plaje citadine, micute ce e drept sau de a ajunge relativ repede, in 15-30 de minute la plaje salbatice in rezervatii naturale. In oras recomand: Playa de la Calahonda, exact sub Balcon Europa, Playa El Chorrillo si evident cea mai mare dintre ele Playa Burriana, care ofera si cele mai multe posibilitati.
  2. Balcon Europa si stradutele centrale. Daca sunteti amatori de selfie mergeti, daca va place la nebunie inghetata mergeti, o sa aveti de ales dintre cel putin 40 de feluri, daca va plac stradutele micute cu ateliere de pielarie mergeti, daca va place mancarea spaniola, italiana, franceza sau greceasca mergeti, daca vreti doar sa stati la soare/umbra in timp ce un trubadur canta intr-un colt mergeti.
Credit foto Pablo Capilla

3. Cueva de Nerja. O pestera incredibila, situata la 158 de metri fata de nivelul marii, cu o lungime de mai bine de 4 km si cu o galerie turistica de mai bine de 100 000 de m cubi. A fost descoperita in 1960 si contine picturi rupestre care au o vechime estimata de 45 000 de ani. In afara de o plimbare si putina istorie, puteti asista daca sunteti norocosi si la concerte in interiorul pesterii. De la Yehudi Menuhin pana la Monserrat Caballé sau José Carreras, pana la actualii Pablo Alboran sau Barbara Hendricks, toti au incantat audienta cu cate un concert in acest loc inedit si spectaculos.

Credit video Fundación Cueva de Nerja

4. Frigiliana. Aflat la doar 7 km de Nerja, acest sat maur alb este prezent in toate topurile de gen. Nu poti face o vacanta aici fara sa vizitezi Frigilliana. Pentru noi este unul din locurile favorite unde ne intoarcem de fiecare data cu mare placere. Stradutele cu case albe, usile de lemn vopsite in diferite culori, florile parca pictate ce se afla in fata fiecarei case, toate acestea au un farmec aparte. Recomand, de asemenea sa cumparati miere de melasa sau “Miel de Caña”. Aici am aflat ca ar fi cea mai santoasa forma a zaharului. Merge ca indulcitor, dar si ca sos pentru… vinete prajite.

Credit video Panoramicas Al Sur

5. Proximitatea. Cu Malaga, Granada, Cordoba si chiar daca sunt usor mai indepartate: Gibraltar, Sevilla, Ronda sau Cadiz.

Si daca aveti nevoie de cazare si nu va descurcati cu booking.com, apelati cu incredere. In rest, cerul albastru de Andalucia, va asteapta.

La multi ani, Andalucia

Cand m-am hotarat sa iau acest domeniu, andalucia.ro am intrebat cativa amici ce reprezinta pentru ei acest cuvant, andalucia. Am primit o mare varietate de raspunsuri. De la flamenco la chorizo, de la gazpacho pana la locul ala unde stai tu, nu? Iar 3 prieteni mi-au spus ca sigur se refera la doua gagici cu forme generoase: Anda si Lucia. Numele vine din timpul ocupatiei maure cand teritoriul ocupat de acestia era denumit Al-Ándalus, insa niste definitii de acest gen sunt pur si simplu seci si insuficiente. Daca vrei sa intelegi cu adevarat ce inseamna acest teritoriu autonom de 87 268 km² e musai sa petreci timp cu oamenii de aici, sa mananci cu ei, sa stai in trafic si la plaja si mai ales, sa vorbesti cu ei.

Mirador de Gibralfaro Malaga sau albastru de Andalucia

Pentru mine in primul rand, inseamna acest albastru de Andalucia, pe care il regasesc aproape in fiecare zi pictat printre palmieri sau intre doi nori pufosi. Apoi un fel de acasa asumat, un loc unde am fost primit ok, fara multe intrebari sau nazuri. Mai inseamna mango, avocado, portocale, migdale cultivate local sau excelentul ulei de masline fabricat in satele mici si albe din zona.

Evident, ca in orice alta tara/comunitate sunt si o multime de lucruri care par in neregula, dar cel mai ciudat mi se pare, daca stau stramb si judec drept, faptul ca oamenii astia sunt prea relaxati. Nu se grabesc, nu se agita, nu claxoneaza, muncesc relativ putin, par ineficienti si dezinteresati, iar asta pentru cineva care a trait intr-un oras mare ca si Bucurestiul, poate fi extrem de frustrant. Dar cand de sute de ani traiesti la cativa metri de plaja, binecuvantat cu cerul albastru si cea mai buna clima din Europa, poate nici nu ai cunoaste conceptul de agitatie. Asa ca astazi mai usor cu critica, un sincer “La Multi Ani” Andaluciei, care nu e o dama voluptoasa, nu e (doar) patria gazpacho-ului sau a flamenco-ului, ci e inainte de toate o minune pe care e musai sa o vizitati.

Surf si kite in sudul Spaniei

Sunt oameni banali care prefera sa stea cu berea in mana pe sezlong si sa-si supravegheze copiii si sunt ceilalti oameni care vor sa vada in 7 zile 10 orase, 20 de muzee, 16 catedrale, sa manance bine, sa se arunce cu parasuta sau, de ce nu, sa aleaga o vacanta faina, dar si activa facand surf/kite.

Credit foto andalucia.org

Cum asta nu e o activitate pe care am practicat-o vreodata, m-am documentat temeinic si vin cu cateva idei de locuri in care puteti practica aceste activitati. Daca in general Portugalia, este o destinatie foarte populara pentru asta, nici Andalucia nu e mai prejos, dimpotriva, exista o oferta foarte mare.

TARIFA, e de departe cea mai buna alegere cand vrei sa faci kite si surf. E o zona usor accesibila pentru ca e situata la doar 160 de km de Malaga si poate fi combinata cu alte obiective interesante, Sevilla (daca vii dinspre Madrid), Ronda si Gibraltar. Nu te inghesui pe plaja citadina, nu e nici o veselie acolo si nici nu e cazul sa te impiedici de umbrelele si prosoapele localnicilor, mergi mai bine in satele limitrofe si o sa descoperi comunitati adevarate de surferi. Nu alege insa lunile iulie si august pentru asta, pentru ca nu ai idee cat de aglomerat poate fi. Sau poti vedea din clipul de mai jos.

Tot in zona Tarifa, mai sunt doua locuri notabile: Barbate (Playa Yerbabuena) si Conil (Playa de los Bateles). In momentul in care te indepartezi de Gibraltar si pasesti spre provincia Cadiz, sunt sanse tot mai mari sa ai parte de vant si valuri, oceanul Atlantic se ocupa de asta. Evita dupa cum am spus lunile de sezon si alege sa mergi, cu echipamentul potrivit, in lunile de toamna sau iarna, cu precadere in noiembrie si aprilie cand vantul sufla enervant de mult.

Credit foto travelnsurf.com

In zona MALAGA, adica teoretic mai aproape de aeroportul pe care veti ateriza, puteti incerca Playa el Chanquete din cartierul El Palo, plaja din localitatea Benajarafe, Rincon de la Victoria, Cabopino sau chiar in oras, unde sunt 14 km de plaja.

Iata si cateva preturi pentru a va putea forma o parere mai obiectiva.

Credit foto: escueladesurfcadiz.com
credit foto escueladesurf9pies.com

Anul aceasta, la o data neprecizata se va deschide si un circuit artificial de surf . Acesta va fi amplasat in Alhaurín de la Torre, pe un deal si va ocupa mai bine de doua hectare. Compania care face aceasta investitie, se numeste Wavegarden si detine deja trei locatii functionale: Tara Bascilor, Texas si Surf Snowdonia, Tara Galilor, U.K. Mai multe detalii aici.

Gibraltar. Pe bune?

As vrea sa imi explice cineva ce e cu fascinatia asta, apropo de Gibraltar. Din 10 oameni cu care vorbesc despre planificarea unei vacante in sudul Spaniei, 9 ma intreaba, ok si Gibraltar? Spune-ne de Gibraltar. Acum ca insistati, va spun, dar inainte de toate sa stiti ca eu unul spun ca va pierdeti timpul si mai ales banii. Eu am fost o singura data cu prietenul Adrian si m-am lecuit, nu mai merg nici platit. A fost bine pentru el, insa doar pentru ca si-a cumparat dintr-un super market una bucata ciolan afumat de mare calitate. Britanica, evident.

17.09.09 si vreo 10 kg in plus

Teritoriul britanic, aflat pe teritoriul spaniol si propus a fi denumit recent ca si colonie britanica, se situeaza la 137 de km de Malaga, ceea ce inseamna o ora si ceva pe autostrada. Mare atentie, exista varianta de a merge pe AP7, adica autostrada cu plata, mai rapid, dar si pe cea fara plata A7, care la un moment dat devine mai lenta in zona Mijas, deci veti face mai mult pe A7. Odata ajunsi va fi spectaculos, sau nu, sa observati ca vama este situata oarecum pe pista de aterizari/decolari a aeroportului. Asta inseamna ca daca vine un avion se pune bariera, se asteapta, se urmareste aterizarea, se aplauda eventual si doar apoi, cu treaba buna, puteti intra in Gibraltar.

Cel mai important punct de atractie este observatorul situat in varful stancii. Dar ca sa ajungeti acolo, trebuie sa platiti cate 25 de lire de persoana si 16 pentru un copil. Iar in varf sa fiti pregatiti sa fiti luati la rost de maimute ultra-mega-obraznice. In sensul in care chiar va iau cu japca telefonul, punga de chipsuri sau suta de euro, asta in cazul in care doar stati asa, la misto cu 100 de euro in mana. In aceeasi bani mai puteti accesa cateva tunele (cele din al doilea razboi mondial se platesc separat) si puteti privi catre muntii Atlas. Daca nu e ceata.

Odata rezolvat aceast “mare” obiectiv , “e musai” sa va plimbati prin centrul orasului. Nu e o adevarata minune. Adica niste puburi, cateva terase si multe, multe magazine cu alcool si tutun la preturi mai bune ca pe teritoriul spaniol. Deci daca v-ati dorit o vacanta cu multe spirtoase si tigari ieftine e clar, Gibraltarul este destinatia potrivita.

In concluzie, cu Gibraltarul e ca si cu piftia. Unora le place sa o manance, mie nu.

Schi si plaja. In aceeasi zi.

Se poate asa ceva? Sau a pus Muha un titlu sa atraga lumea? Nu, nu e vrajeala, nu e caterinca, e adevarat si realizabil.

Cea mai cunoscuta si importanta statiune de schi din sudul Spaniei, se numeste Sierra Nevada si pune la dispozitie nu mai putin de 107 km de partii de diferite dificultati: 16 verzi, 40 albastre, 50 rosii, 9 negre si 1 circuit de schi fond. Nu ma intrebati ce inseamna culorile acestea, habar nu am. Insa cei care schiaza, sunt convins ca stiu ce sa faca apropo de aceste informatii. Se afla situata la 170 de km de Malaga, 38 de km de minunatul oras Granada, si doar la 100 de km de plaja. Luati in calcul ca aceste drumuri puteti sa le faceti pe autostrada publica (fara plata).

Copyright https://sierranevada.es

Stiu ca e foarte important sa aflati si cat costa schi pass-urile. Aici sunt foarte multe variante: 10, 15, 20, 25 de zile si intre 1 si 7 zile. Toate aceste variante sunt pe pagina oficiala a statiunii.

Cred ca in general e nepotrivit sa fac comparatii, insa e greu de data aceasta sa ma abtin. Din clipul oficial pentru sezonul 2018/2019, mi se pare ca “baietii” astia joaca in Champions League.

Copyright Sierra Nevada Youtube

Apropo de cazare, aveti mai multe variante. Chiar in statiune unde preturile pentru 7 zile sunt undeva la 7-800 de euro, dar pot ajunge si la 2000 cand vorbim de o camera pentru doua persoane, sau puteti alege sa stati in Granada sau in una dintre localitatile situate intre capitala provinciei si Monachil (oraselul cel mai apropiat de centrul acestei zone de interes). Daca doriti sa mergeti cu copiii nu va faceti griji, exista zone speciale pentru ei, cu monitori si partii pe masura.

Copyright Sierra Nevada Youtube

Cat despre faptul ca poti sa schiezi, dar sa fugi si la plaja in aceeasi zi, sau sa alternezi lucrurile imi par foarte simple. In maxim o ora ajungi pe autostrada la Almuñécar, iar vremea in Andalucia este dupa cum deja ti-am spus, geniala! Iar daca te gandesti ca in ianuarie nu poti sa stai la plaja, exista un pic de adevar. Ai zile cand bate vantul si sunt 16 grade si mai ai zile de genul acesta:

24.01.2019

Iar la final inca doua lucruri bune. In 2018 sezonul de schi s-a prelungit pana in data de 8 mai, asa ca 100% poti sa faci intr-o zi sau intr-o vacanta si plaja si sa schiezi. Si doi, in Sierra Nevada zi de zi soarele e alaturi de tine. Pentru nori deasupra alege alta destinatie.

Vacanta cu copiii in sudul Spaniei

“Neata, domnu’ Andalucia. Fa si tu niste recomandari de vacanta pentru o familie cu copii, ma gandesc sa imi iau si parintii si sa mergem doua saptamani in sudul Spaniei.”

Cand am inceput sa scriu aici, am facut o lista de mai bine de 100 de subiecte care mi se pareau interesante, insa de asta am uitat. Bine ca am (deja) cititori/prieteni care stau cu gura pe mine, iar acum ca ma gandesc mai bine da, este un subiect important de care promit sa ma ocup si pe viitor.

Ce trebuie stiut inainte de a cumpara biletele de avion?

  1. Spania, nu e Grecia sau Turcia. Nu exista o traditie deosebita de a petrece timpul in resorturi imense cu totul inclus: de la mancare pana la parc acvatic, sali de sport si cinema, piscine, jocuri si animatori. Aici in sezon, un hotel “all inclusive” poate insemna 290 euro/zi/2 persoane. Astfel, daca doresti all inclusive in sudul Spaniei, cauta o oferta la un operator mare: TUI sau Thomas Cook.
  2. Ai nevoie de masina daca doresti diversitate. Iar aici te pot ajuta. Acceseaza www.doyouspain.com si compara ofertele de la cateva zeci de companii care inchiriaza masini de toate tipurile si pentru toate bugetele. Functioneaza cam ca booking.com. Selectezi orasul de unde vrei sa ridici masina, intervalul orar la care intentionezi sa iei, data de returnare. Si ia mereu asigurare full. E mai simplu asa daca nu vrei sa ai o vacanta cu peripetii.
  3. Daca vrei preturi mai mici, incerca sa ajungi in mai sau la final de iunie&august, ideal intre 1 si 15 septembrie. Altfel, preturile la cazare sunt destul de mari si revenim la punctul 1, ia-ti vacanta de la o agentie de turism mare. Trebuie retinut ca in iulie si in august, marea majoritate a spaniolilor sunt in vacanta sau petrec mult timp la plaja, asa ca e destul de aglomerat.
  4. Cauta cazarea la vest de Malaga, in unul din orasele: Torremolinos, Benalmadena, Fuengirola sau Estepona. E zona unde sunt concentrate cele mai multe obiective adresate copiilor. Poti sa te cazezi si la est de Malaga, in Nerja, Torrox sau Torre del Mar daca esti dispus sa conduci putin mai mult. Evita daca poti Marbella, e mai scump si nu are sens, mai bine duci copii la “gradina zoologica”, decat sa vada atatea “gazele” nereusite umbland pe tocuri in cautarea de lei batrani si cu bani.
  5. Cumpara online si din timp biletele la obiectivele la care accesul se face contra cost. Uneori e mai ieftin sau prinzi oferte de grup, dar cel mai important, eviti sa mergi intr-un loc si sa nu mai fie bilete disponibile sau sa stai la coada 2 ore.

In cazul in care te-ai hotarat, iata cateva locuri in care poti sa iti duci copiii. Nu le incerca pe toate, s-ar putea sa te trezesti la final de concediu ca mai ai nevoie de un concediu.

Isla Magica

Din ce am vazut si ce oferte exista, acest parc tematic din Sevilla mi se pare cel mai interesant. Vorbim de nu mai putin de 36 de hectare cu porturi tematice gen: India, America, Amazonia, Barlogul Piratilor, El Dorado plus Aqua Park. Rezerva-ti minim o zi pentru a petrece timpul aici si nu iti face griji, exista in interior si restaurante, asa ca ai de unde sa iti iei bere, sigur o sa ai nevoie. Bilete si detalii aici.

Bioparc Fuengirola

In Spania, ideea de gradina zoologica nu e doar depasita, ci si neinteresanta. Decat sa mergi pe niste alei stramte si sa privesti diverse animale in custi mai mici sau mai mari, ai ocazia sa le vezi in mediul lor natural, in parcuri de zeci de hectare. Vorbim de un Zoo pentru secolul 21. Impartit pe patru zone: Madagascar, Africa Ecuatoriala, Sudul Asiei si insulele Indo-Pacifice. Bioparc Fuengirola, poate sa iti ia mai bine de patru ore ca sa-l vizitezi. Pentru bilete online, apasa aici. Pentru alte detalii aici. Pentru ati forma o parere mai completa, vizioneaza acest clip.

Tivoli World Benalmadena

40 de atractii, concentrate intr-un singur loc. Stii cum e la Ziua Craiovei, cand vine unu cu masinute, altul cu tiribomba, un nene instaleaza un mountain rousse s.a.m.d.? Eh, aici, in conditii de siguranta si intr-un loc curat si supravegheat le ai pe toate. Aici ai pagina lor oficiala.

Parcul Stiintelor din Granada

Centru de stiinte, muzeu, planetariu, expozitii permanente, toate in 70 000 de m2. O experienta deosebita pentru intreaga familie, nu doar pentru copii. Bonus, daca tot ajungi in Granada, e musai sa vezi Alhambra. Foarte important, pentru a vedea ambele obiective, treziti-va de dimineata. Aici detalii despre bilete si orele de acces.

Ma opresc aici, pentru ca o vacanta in Andalucia cu familia e plina de variante deosebite de a va petrece timpul liber. Posibil doar sa fie nevoie de 3-4 vacanta consecutive, a cate doua saptamani minim, pentru a vedea tot ce iti doresti, sa stai si la plaja si sa ai parte si de odihna.

PS: alte linkuri care merita o privire: Fort Bravo/Texas Hollywood, Cueva de Nerja, Selwo Marina si Selwo Aventura.