07.04.2020

Dupa liceu singura posibilitate pentru un baiat fara pile era sa mearga la facultate si sa scape de armata. Visam la geografie sau la istorie, vechea mea pasiune insuflata de minunatul profesor Tompa, insa vremurile erau complicate, nu erau bani pentru asa ceva. Mama lucra pe un lift industrial de 4 tone, in 3 schimburi si un frig cumplit, iar sora mea la alimentara, la Dallas. Ambele castigau foarte putin asa ca nu imi imaginam cum as putea sa ma descurc la Cluj. Astfel, a trebuit sa merg in armata si desi am petrecut anul pe ruta Zalau-Dej-Zalau si ultimele 3 luni chiar la Bistrita ma simteam departe, stingher, speriat-mai ales la inceput si umilit aproape zi de zi.

Armata in acea perioada 93-94 te invata sa bei alcool cu damigeana, sa injuri, sa preacurvesti, sa fii dur si rau, sa devii mai frustrat si eventual nesimtit. Cred ca orice barbat cu bun simt ce a facut armata inainte de a deveni “optionala” poate sa spuna ca in randul cadrelor militare, de jandarmerie, politie, vama s.a.m.d, alcoolul si curvele erau la pret de cinste. Apoi, invariabil, ca biban, in primele 8-9 luni de artamata se gasea cineva care sa te umileasca, sa te bata eventual, sa te faca sa te simti ca un nimeni. Mie mi s-a spus sa ma feresc de olteni si moldoveni si cele mai mari probleme le-am avut cu un cioban din Maramures ce a devenit caporal si care efectiv mi-a facut viata mizerabila. La Zalau nu era apa curenta. Venea de 3 ori pe saptamana, cu portia si aveai cateva minute pentru un dus mult visat. Iar asta dupa cateva ore de instructie la 34 de grade cu tinuta de iarna pe tine, in luna august, ca deh, asa voia capitanul Socol. Apoi, spre final cu chiu cu vai, am reusit sa ma transfer la Bistrita pentru ca un vecin ce a fost ca un unchi pentru mine, tatal lui Tibi si Feri, era… bucatar la unitatea militara de acasa. Asa ca ultimele 3 luni le-am petrecut la 300 de m de locuinta surorii mele si 5 km de casa, facand la randul meu instructie cu alti bibani, lucrand pe centrala telefonica, consumand cantitati industriale de vodca proasta imbuleteliata in sticle de bere sau ulei sau tuica de prune, de 57 de grade. Si pentru ca la un moment dat am fost amenintat de capitanul meu de atunci ca daca nu faci armata tu cu ei, o sa fac eu cu tine mi-am dat cu firma in cap pe final si m-am comportat de porc la final. Adica am batut bibanii cu bancuta, ii trezeam nejustificat la 3 dimineata, am fost efectiv un terorist, un psihopat si nimeni nu a indraznit sa ma opreasca, dimpotriva mi s-a dus buhu in marea unitate de cat de prost eram. 

Aceste 365 de zile raman probabil cele mai regretate de mine. O data ca am facut cacaturile pe care le-am facut si apoi pentru ca pur si simplu eram inchis, controlat, nu puteam iesi, primeam de mancare doar ce doreau ei si de obicei prostii, am fost umilit si adeseori lovit si pur si simplu nu puteam sa ies, nu puteam sa plec. Insa atunci aveam un mic obicei. In fiecare dimineata, cu prima ocazie cand aveam doua minute libere, scoteam tacticos din buzunarul interior un calendar mic si taiam ziua ce tocmai incepuse. Daca incepuse o noua zi era ca si terminata, nu mai conta ce mi se mai intampla pe viitor. Si ma uitam in fiecare zi la acel calendar si vedeam cum sunt tot mai putine date netaiate. Acum, ca atunci suntem inchisi in case, izolati, frustrati, neintelesi, dar da, cu mancare mai buna si Netflix. Insa singurul lucru ce ne tinea speranta aprinsa acum nu exista. A.M.R-ul. Pana cand intr-o zi, la fel cum a venit se va termina. Iar atunci daca vom rata sansa de a fi altfel inseamna ca din aceasta noua armata prin care de data asta a trecut toata lumea, nu am inteles nimic.