Ce conteaza cu adevarat

30.03.2020

Totul a devenit relativ, mai putin virusul.

Totul este acum o miza, despre orice subiect exista o opinie, pardon 1000 de opinii. Bazaiala continua ce se aude acum este dorinta fiecaruia de avea dreptate, de a primi eventual like pe tema asta. Nu stiu insa daca Vasile ar avea parte de aceasta dreptate ce ar face cu ea. Ce satisfactie meschina poti sa ai daca teoria ta conform careia “reptilienii au pus asta la cale” s-ar dovedi corecta? Toate acestea sunt praf in vantul internetului si al istoriei. 

Exista si discutii conform carora adevarata miza este schimbarea rasei umane, schimbarea totala a comportamentului nostru, sa devenim mai buni, mai sinceri, mai ancorati in dragoste si nu un materialism, oh pana la urma sunt atat de multe schimbari ce ar fi binevenite. Chiar si amicii mei imi spun, ar fi bine sa invatam ceva din asta. Cine? Noi, oamenii in general? Atunci raspunsul meu este simplu si rapid. Nu, nu o sa invatam nimic din asta. Deja s-a confirmat cand contracte semnate peste noapte pentru a furniza masti sau manusi s-au incheiat cu sume duble sau triple fata de costurile ce ar fi fost implicate acum cateva zile. In farmacii aproape toate medicamentele sunt mai scumpe, o bicicleta statica pe care am dat 100 de euro costa acum 190 samd. Banii nu au culoare politica, ei nu sunt de stanga sau de dreapta, nu devin demodati niciodata si nu au nici granita. Ce se intampla acum vis-a-vis de specula este la fel in Germania, Italia, Spania sau Australia insa da, doare mai tare cand vorbim de Romania. Va asigur insa ca nu e nici o natie mai breaza, speculanti mizerabili se gasesc peste tot. Deci lasati discursurile de acest gen, cu noi si concentrati-va pe Eu si familia mea.

Astfel: 

  • Imi doresc ca Eu si familia mea sa fim mai putin materialisti
  • Imi doresc ca Eu si familia mea sa fim mai apropiati si sa nu ne mai certam din nimicuri
  • Imi doresc ca Eu si familia mea sa petrecem mai mult timp impreuna
  • Imi doresc ca Eu si familia mea sa dam pret pe ce avem acum, pe prezent decat pe ce averi am putea acumula sau ce obiecte ne-am putea cumpara
  • Imi doresc ca Eu si familia mea sa vorbim mai mult si sa avem grija unii de ceilalti

Si evident, lista poate si trebuie sa continua. A cauta acum schimbarea in altii si mai ales intr-o mare masa cum e… intreaga populatie a omenirii este o cumplita pierdere de timp. Cauta schimbarea in tine, fi fericit de clipa asta si incerca sa fi mai bun cu cei din jurul tau. Si uite asa poate o sa invatam ceva din asta.

Please follow and like us:

Microbul mutitei instantanee

29.03.2020

Sunt un ciudat. Varful carierei mele a fost in mijlocul oamenilor. Si nu putini, sute si mii de oameni ce strigau, cantau cu noi. La final ne inconjurau, doreau poze sau autografe, totul ok. Mai tarziu amici, prieteni, patroni de club, primari, ministri sau interlopi -insiruire intentionata- si zeci de sticle dupa preferinta, vodka, bere, vin, whiskey si eventual socializare la greu. Insa mereu am fost primul ce pleca, primul ce abandona petrecerea, fie ea cea mai reusita. Am considerat socializarea, discutile banale, mediocritatea de nesuportat. M-am chinuit destul de mult sa zambesc la glume vulgare sau la gesturi penibile si atunci, mai mereu am preferat sa plec primul. 

Astfel, ce a urmat dupa ce am iesit din afaceri si viata publica, desi a fost neplacut, aproape toti colaboratorii si “prietenii” nu mi-au mai raspuns la telefon, s-a constituit ca o lectie de viata asumata, dar cumva manusa. Adica asta e, daca nu am ce invata de la tine prefer singuratatea. Iar acum, in aceste momente de-a dreptul horror pentru omenire sunt ok, chiar ok, apropo de socializare, nu imi lipseste ceva ce am evitat aproape mereu. 

Dar cum ar fi daca in loc de acest virus ce ne tine la distanta fizica, intre proprii pereti si ganduri, cate doi, cate 3, cate 5 sau singuri, ar exista un microb ce te lasa pur si simplu fara vorbe, fara glas, fara posibilitatea de a mai spune ceva, niciodata? Ai putea alege dintre cele doua variante? Suna macabru si absurd, dar acest scenariu l-am regasit in piesa de teatru “Era armoniei”de Roger Richard definita ca fiind comedie-fantezie. Am zambit pe alocuri pentru ca aparitiile lui Toma Caragiu sau Beligan imi starnesc si acum emotie, insa apropo de fantezie, ultimele saptamani m-au invatat ca nu mai exista SF, exista doar scenarii care inca nu au devenit realitate. Va las placerea de a descoperi daca doriti singuri piesa, insa pe scurt, povestea ce la inceput pare o intamplare, faptul ca o persoana isi pierde vocea, devine in scurt o epidemie si (va suna cunoscut?), nu iarta pe nimeni, de la o mireasa ce nu mai poate spune da, pana la un parlamentar sau un director de teatru. In scurt timp toata populatia planetei e nevoita sa comunice prin note muzicale, iar apoi, dupa 200 de ani, dialogul verbal e considerat antic daca nu chiar si aberant.

Drept sa spun, daca ar fi eu sa aleg cu siguranta as alege aceasta varianta. Zi de zi cantitatea de idioti ce vorbesc la televizor sau pe internet creste alarmant. Iar acum cand toata lumea e in casa fara discutie, exista si mai multi idioti pe kilobit patrat. Nu imi e frica de faptul ca as putea sa ma imbolnavesc. E inevitabil, la un moment dat cu totii o sa fim in aceasta mare supa de corona. Insa imi e frica de oameni si vorbele lor, de actiunile pe care le intreprind, de lasitate si minciuna si de cantitatea de prostie ce la un moment dat te doboara.

Mai mult, ceea ce se numeste acum “social distancing” inceput de multa vreme in vest si de ceva vreme s-a instalat confortabil si in est. Iar strazile pustii, mastile pe fata si singuratatea vor deveni si ele familiare in viitor. Ca orice alt scenariu SF scris acum 30, 10, 6 ani, acum 20 de zile sau 20 de secunde. 

Please follow and like us:

Doua saptamani.

In fiecare zi aud un sunet de chitara. Cineva se ambitioneza sa continue sa studieze, sa progreseze si desi poate pe unii vecini ii deranjeaza, pe mine ma incanta. Sa faci asa ceva cu atata incapatanare si fara un talent iesit din comun inseamna o anumita doza de incapatanare, dar si de speranta, cred eu. Undeva in mintea acelui om exista si varianta in care va reusi sa cante mai ok, sa se vada cu amicii lui cu care face jam session si la un moment dat chiar sa aiba un concert pe plaja, fara bani, doar pentru cateva beri si multe zambete.

In fiecare zi la 13:30 un alt vecin iese prin spate, pe usa garajului, e imbracat perfect, aranjat si incepe sa masoare cu pasii curtea. Am inceput sa numar si eu cu el si ii ies uneori 230, alteori, 234, depinde de cat de sprinten e in acea zi. Dupa 2, 3 sau 4 ture mereu apare masina de paine, claxoneaza si incet alti vecini apar si ei. Vecinul ia plasuta cu cele 3 franzele si se intoarce victorios in casa.

In curte un nene taie buruienile, aranjeaza plantele, taie iarba meticulos si apoi da drumul la apa, hraneste natura ce a fost in asa fel asezata incat sa ne incante. Acel nene putea sa se scuze, sa nu mai vina la munca, insa zi de zi il vad, isi face treaba. 

La etajul 1, in blocul vecin e santier in toata regula, se vopsesc ramele geamurilor. Si dupa ce termina Jose Luis, apare doña Conchi si face curatenie dupa barbatul sau.

Preferatul meu e insa don Andrés, ce de ani de zile canta flamenco. Uneori ii iese foarte bine, altadata are si acompaniament si din cand in cand mai da si rateuri. Dar nu se lasa niciodata, el este lautarul cartierului. Iar cand nu canta vorbeste la telefon. Pare ca are multa treaba, dar inca nu s-a dovedit ca telefonul respectiv si functioneaza.

La ora 20:00 punct toata lumea iese pe balcon. Unii mai incet, altii mai grabiti, dar toata lumea striga prezent, suntem aici. Indiferent ca e vorba despre familia englezo-spaniola de la parter, de vecinii romani de la scara H, arabii de la 6 sau francezii de la 3 si evident spaniolii majoritari. La ora 8 suntem toti unul si unul pentru toti. La ora 8 aplaudam cadrele medicale, pompierii, politistii sau legiunea spaniola, toti muncitorii ce sunt in prima linie. 

Au trecut doua saptamani deja si cum am mai spus nu e nici mult si nici putin. Insa de sarbatorit nu e cazul, doar de amintit ca suntem aici impreuna si ca e musai sa mergem inainte. 

Please follow and like us:

Da cu timpul ce ati avut?

27.03.2020

Pentru mine timpul si trecerea lui este un mister mai important ca subiectul zilei. Stiu foarte clar ca fiind copil timpul era exact ca si cum ne spunea Einstein. Trecea ca infernul lui Dante in timpul scolii, rapid ca Starship Enterpise in pauze, chinuitor cand trebuia sa imi fac temele sau cand mergeam la bunici si ca o pasare colibri cand jucam nemteasca in spatele blocului sau cand mergeam la Maieru. Deci nu imi spune mie ca timpul se masoara in minute sau zile, nu mai am cum sa te cred. Timpul meu se masoara in emotii, in cornere si penaltiuri daca vrei, in copii nascuti si iubiri ratate. Dragii mei, timpul exista doar pentru cei ce vor veni, ei, daca vor dori o sa poata sa masoare faptele noastre in ani si luni sau in termeni ce o sa le convina. 

Eu unul nu stiu unde au alergat zilele, secundele si decadele, insa imi aduc aminte de aproape orice om pe care l-am intalnit, cu care am baut sau am fumat, cu care am creat o mica istorie sau cu care am ras tampit. Ii mai stiu si pe cei ce m-au abandonat, iar timpul lor este din nou, uite, mai bizar as spune. Ca nu le dedic mai mult sau mai putin, dar timpul celor pentru care nu mai existi este impalpabil. Pentru ca in momentul in care nu mai furnizezi servicii, bani sau influenta, puf, ai disparut. 

Si ca sa imi mai confirm inca o data ca sunt de acord cu teoria lui Einstein, incearca sa faci alaturi de mine un exercitiu, ce faceai acum 3 saptamani, dar de Craciun? Unde ai fost in vacanta vara trecuta? Dar de ziua ta? Te anunt ca toate lucrurile de care te intreb nu s-au intamplat nici acum 3 saptamani si nici acum cateva luni. Acestea s-au intamplat intr-un alt secol sau mileniu daca e tot sa ne raportam la unitati de masura nesemnificative in acest moment. Pentru ca sub nicio forma ce se intampla acum nu mai are legatura cu zilele noastre, cu ce stiam, ce masuram, ce radeam si ce traim. Si atunci practic este asa de departe incat amintirile noastre nu mai pot sa se raporteze la aceste vremuri ca si cum a fost… ieri. 

Istoria adevarata se scrie in timpul scenelor dramatice. Daca ne-am imaginat vreodata ca viata noastra e o pagina de istorie, cu acele banalitati minunate la care tanjim acum, ne-am inselat. Istoria e compusa din razboaie, tradari, molime, catastrofe, religii si manipulare, nu din pace. Pacea e doar de umplutura si nu va ramane de povestit nepotilor. Insa astazi, maine si poimaine, cand timpul si amaratele sale unitati de masura nu mai conteaza, traim in plina istorie. 


Please follow and like us:

Cu omul de zgarda

26.03.2020

Prietenul meu Liviu Alexa imi spunea acum mai bine de 10 ani. Bah, fraiere, tu nu stii ce pierzi, sa ai langa tine cu caine, doi sau patru este adevaratul dar de la Dumnezeu. Tu inca nu ai cunoscut adevarata dragoste pana nu ai un catel. Nici nu stii ce poti sa simti cand traiesti zi de zi in compania lui. Acum no, multa lume spune ca Liviu Alexa e nebun si va spun eu, sigur este, dar pe langa nebun e si ambitios, e si talentat, e si poet. Plus inca vreo 30 de atribute. Dar vorbele lui, apropo de caini m-au urmarit mult si bine si acum 3 ani buni, cand am avut ocazia sa contribui la surpriza numita Luna pentru nepoata mea Raluca, am vazut putin din ce poate sa faca o fapturica mica dintr-un ditamai omul. Sarbatorita noastra ce a primit-o pe Luna ca si cadou a intrat in panica, era in pragul sesiunii si a lucrarii de diploma, a ras cand a vazut prima tumba a catelusului, s-a panicat cand a realizat ca va trebui sa aiba grija de ea in FIECARE zi, iar apoi, suspinand, printre lacrimi i-a spus simplu si scancit, te iubesc. 

Indy, havaneza noastra a intrat cumva dupa o controversa si dupa prea mult timp. In sensul ca am vorbit sa luam un catelus de acum 6 ani, insa nu stiam ce vrem, cum vrem, eram comozi, eram speriati poate, nehotarati, comozi, you name it. A existat si un moment acum 3 ani cand ne-am intalnit cu un catel simpatic ce era de adoptat si l-am placut, ne hotarasem sa il luam cand am aflat ca este foarte bolnav. Iar amicul meu Marius Miholca, veterinar de profesie ne-a spus ca avand in vedere ca ar fi prima data cand in familie avem un catel nu ar fi inspirat sa il adoptam. Probabil ne-am descurajat si am ramas doar cu ideea, ce fain ar fi sa avem un catelus. 

Acum un an si jumatate, Mihaela a fost cu ideea sa nu ne mai facem nici un cadou de zilele noastre, care sunt foarte apropiate. Si sa facem cumva sa ne si hotaram si sa luam un catelus. Eu am spus catelusa, nu catelus si usor usor s-a restrans aria de cautare. Asa am dat de cea care se numeste acum Indy. Apai cum sa va spun prieteni… Asa emotii am avut cand ne-am vazut prima data si in prima noapte pe care am petrecut-o impreuna, ca nu am dormit vreo 72 de ore. In consecinta am fost si emotionat si extrem de nervos. Relatia mea cu Indy din primele zile nu a fost ok, probabil faptul ca am fost asa de morocanos nu a ajutat-o prea mult, insa dupa putin timp am inceput sa ne imprietenim cu adevarat. Si suntem aproape nedespartiti. Despre alte sentimente ce s-au dezvoltat pe parcurs nu are sens sa va mai povestesc. Insa mereu imi aduc aminte de vorbele lui Liviu A si as completa cu faptul ca e greu de descris, dar grozav de trait toate astea. 

Iar acum, in aceste vremuri fara definitie si cu un sfarsit invizibil ii sunt recunoscator Iny(ancei) ca ma ia zi de zi, ma pregateste, imi pune zgarda pe mana si ma scoate afara. 

Please follow and like us:

Incotro?

25.03.2020

Am scris zilele astea cu gandul la mine, cu gandul la partenera mea, cu gandul la familie, insa mai putin cu gandul la alte familii, la alte categorii de oameni ce nu sunt foarte aproape de mine. Cum ramane cu copiii ce urmeaza sa se nasca? Cu pustii de 7 ani ce trebuiau sa mearga la scoala din septembrie? Dar cu adolescentii?

Fara discutie cei mai mari eroi ai zilelor noastre sunt cadrele medicale. Am vazut “selfie-uri” dupa ture de 12 ore, dupa ce si-au dat jos echipamentul de protectie si am ramas ingrozit. Fetele tumefiate, ranile cauzate de mastile profesionale erau la vedere, dar in ochi se mai vedea ceva, ranile nevazute, dar stiute, ce o sa ramana mereu in sufletele lor. Ei sunt infanteristii zilelor noastre, ei sunt primii ce se iau la tranta sau baioneta cu dusmanul invizibil. Si pentru ei jos palaria si toate rugaciunile mele. Apoi pompieri, politisti, garda civila, soferi de tren sau autobuze, cei ce fac aprovizionarea. Toti acestia sunt bucurosi ca isi fac datoria si ca (mai) au un loc de munca. Cu siguranta am uitat si alte categorii, insa acum as vrea sa scriu si despre parinti. Cred ca si ei sunt eroi. Sa stai zile, saptamani sau luni, 24 din 24 cu adolescentul tau confuz sau cu pustoaica de 7 ani mi se pare o misiune extrem de dificila si oricat de multa dragoste ai avea, oricat tact si intelepciune, undeva e posibil sa se rupa filmul. Cum ii explici unui prescolar ca NU are voie sa isi viziteze prietenii, ca nu poate merge la Pizza Hut sau Mac, dar nici in fata blocului. Ce imaginatie sa ai sau cum sa il faci sa inteleaga? In cazul in care esti parinte si faci asta zi de zi, ai admiratia mea.

Cum poti insa sa il opresti pe fiul tau, adolescent de 17 ani sa isi mai vada gagica? Baietii la un fotbal sau sa iasa cu bicicleta la o tura prin padure? Viata e dura, dar grea prietene, o sa vezi tu cand o sa cresti mare! Va mai aduceti aminte, asa ne spuneau noua parintii. Si da, am vazut, sa cresti mare nu e funny deloc, e o capcana in care cadem cu totii. Dar ei, copiii ce vina au de aceasta intamplare? Nu, e lumea creata de noi, ei  nu au cauzat problema asta, dar trebuie sa traga cu noi cot la cot, sa creasca in izolare.

Mi se spune de cate un amic, de cate o cunostinta, sa vezi ce o sa fie din punct de vedere economic dupa. Da, stiu, o sa fie un dezastru, dar nu mai imi pasa, va spun pe bune. Adica WTF, ma mai consum azi pentru “dezastrul” de peste cateva luni sau un an, bring it on bitch, asta este. Dar azi mi-a trecut prin cap asta… Copiii astia doriti si iubiti, acesti rasfatati -pana acum- ei ce vor face? Pe unde o mai scoatem la capat cu ei, mai ales ca repet, situatia asta nu e din vina lor. Iata o tema de meditatie pentru noua lume in care o sa ne trezim curand. 

Please follow and like us:

Noua ordine mondiala

24.03.2020

Unde sunt zilele in care daca afla cineva ca tin cu Dinamo se lua de mine, facea caterinca ieftina? Sau daca sunt din Ardeal e musai sa fiu lent?

Vorbeam astazi cu prietenul Ionut T si dezbateam, evident, singura problema ce sa mai discuta in zilele astea. Si imi spunea ca despre “noua ordine mondiala” se vorbeste de mult timp, ca personalitati mondiale si financiare vorbeau despre aceasta necesitate si ca nimeni nu a reusit sa gaseasca o metoda pentru a reaseza lumea. Se vorbea de variante cum ar fi razboiul, atentatele, prabusirea intentionata a unor sisteme bancare, dar nimeni nu a luat in calcul metoda ce astazi ne da atatea batai de cap.

Acum prima intrebare pe care o am in cap este de ce lumea trebuie reasezata? De ce trebuie retrase niste linii? Ca nu e ca si cum ce se “stabileste” zilele astea va face lumea mai buna, mai sanatoasa, oamenii mai de treaba si pace in lume. Daca cei bogati doresc o schimbare, cu siguranta nu vor dori sa ne faca traiul mai bun. 

Lumea in care traim, “fericiti si nu stiam…”, e deja istorie. Si e ciudat ca e atat de aproape de noi si parca de neatins acum. Si asa cum era inainte, cu banalitatile de rigoare, cu crizele de personalitate pe care le aveam sau alte probleme parea o lume functionala. Pana cand…

E posibil ca goana dupa aur din America emigrantilor sa revina in actualitate. Si care va fi urmatorul aur? Mastile? Manusile? Imprimantele 3D ce sunt in stare sa faca si masti si manusi? Prea multe intrebari ce nu isi afla raspunsul. Sau poate e doar o zi in care ploua afara si nu am putut sa ies cu Indy, asa ca ma simt si eu plouat si imi pun aceste intrebari.

Please follow and like us:

7 si de la capat

23.03.2020

Oare cum glumesc zeii? Allah? Dumnezeu? Buddha sta si el la aceeasi masa cand se nascocesc glumele sau e plecat la o sesiune de meditatie?

Se imprastie zilele astea mai rau ca un virus, credinta in necredinta, revolta catre orice si oricine, dezinteresul si miserupinsmul, disperarea si abandonul, toate ca niste molimi ce nu pot fi stavilite. Incercam zi de zi sa ne reintegram in aceasta noua ordine mondiala ce este extrem de basica: trezit, baie, mic dejun, luat telefonul in mana, miscat prin casa, jucat cu copiii si de la capat. Nu mai avem alte “griji”, viata noastra se invarte intr-un perimetru de 50-100 de m2. Seara ne punem in pat singuri sau unul la distanta de celalalt in speranta in care o sa prindem ceva fain in somn, in vis. Toata realitatea ce era banala saptamanile trecute acum e o himera pe care speri doar sa o mai regasesti intr-unul din visele ce vor urma. Pentru ca daca vei reusi sa dormi, cea mai mare realizare in aceste conditii, este sa visezi ca iesi, ca alergi, ca mergi cu bicicleta sau ca te alaturi colegilor tai la locul de munca. Eu unul sunt de-a dreptul fericit si doar daca dorm, fara vise, nu am asemenea pretentii. Daca dorm 6-7 ore ca un bolovan deja e o mare realizare, daca visez ceva placut pare utopic, iar dimineata, dupa o noapte buna exista o zona “tampon” dintre trezit partial si trezit total in care efectiv uit de carantina, de a-normalitatea pe care o traim cu totii, cateva zeci de secunde de normalitate mult ravnita. Si apoi, implacabil bolovanul se rostogoleste din nou peste tine, aluneca la baza si trebuie sa o iei de la inceput cu baia, micul dejun, copiii, telefonul, obsesiile oamenilor de pe internet, obsesiile din capul tau si realitatile zilnice dure si tot mai vizibile.

Da, cred ca zeii fac glume si se simt bine, de ce nu ar face-o? Daca au facut toata lumea in 7 zile nu le-a mai ramas timp sa si glumeasca? Am si dovezi stiintifice, Sisif imi e martor.

Please follow and like us:

Ham ham hau hau!?

22.03.2020

Ce faceti bueei stinkyshorilor? Sunt eu Indy, nu v-ati prins? 

Profit de faptul ca Leonard si Mihaela nu sunt atenti. Tocmai ne-am intors de la plimbarea de seara si al meu prieten s-a dus la baie. Nu stiu ce face exact acolo, dar stiu ca sta o gramada, iese rosu ca racu si miroase tare a sapun. Ce treaba e asta, numai domnul nostru Pluto mai stie?! Mihaela? E bine, merci de intrebare, vorbeste cu prietenele ei pe whatsapp video, cica se numeste teleconferinta. Nu stiu exact cum vine asta, dar se aud strigate, rasete, exclamatii si din cand in cand mai trage cate o dusca de bere. Plus ca “trebuie” sa apar si eu in cadru, ca ma striga prietenele ei. Nu imi place deloc sa fiu filmata sau pozata asa ca nu e una din activitatile mele preferate, insa asta e, stau cateva secunde si zbughesc, am vazut mingea lasata la intamplare si am chestii de rezolvat cu ea. 

Nu stiu ce s-a intamplat saptamana asta, dar pentru mine au fost sapte zile PER-FEC-TE! Gandati-va stinkyshorilor cum e asta? Sa fie alaturi de cei pe care ii iubesti 7 zile din 7, fara pauza, fara sa dispara brusc la 8 dimineata, fara sa fii lasata singura? Fara sa iti lipseasca nicio secunda atentia, apa, mancarea si mai ales iubirea. BOIERIE frate, despre asta vorbim. Pai fac doi pasi si apare Mihaela. O privesc in ochi, privirea AIA, da? Si numai o vad cum se topeste si ma ia in brate. Si sa vezi atunci alintaturi, masaje, recompense, tot ce vreau! Nu stiu de ce au stat Atat timp cu mine, dar e clar, eu sunt bucuroasa si am de gand sa profit de fiecare secunda. Care stiti si voi ca nu e o secunda, ca pentru mine sunt mai multe secunde intr-o secunda. 

Acum doua saptamani viata mea era destul de haotica. Leonard pleca si nu stiu cand mai venea. Uneori lipsea timp de doua reprize de somn, uneori timp de patru, efectiv pierd numarul reprizelor cu baiatul asta pentru ca nu e organizat cu plecarile si cu venirile deloc. Si asa nici eu nu stiu sa ma organizez. Si cel mai frumos este ca ii vad pe amandoi impreuna. Povestesc, fac de mancare impreuna, fac sport si asculta muzica, beau cafea si ceai, citesc, cam totul impreuna. Inainte nu era foarte simpatic, stateam muuult si bine pana cand Mihaela se intorcea acasa, venea tarziu tarziu, nu stiu eu cu orele, dar era cam pe cand lupul de vis-a-vis ii facea serenade lunii.

Una peste alta sa nu va faceti griji pentru mine ca sunt super. Da, Leonard e un pic cam abatut ca nu a fost sa vada plaja si marea de ceva vreme si mai ales pentru ca nu putem sa ne plimbam ore intregi, cum faceam inainte. Nu stiu de ce cand iesim acum dureaza mai putin si trebuie sa ne miscam super rapid. Da acum chiar nu mai conteaza, e important ca suntem toti trei aici.

Va pup prieteni, va mai scriu saptamana viitoare sau cand prind laptopul liber.

Indy

Please follow and like us:

Ce fac ei, ce facem noi?

21.03.2020

E foarte greu sa stai offline singur sau cu familia in casa. Tentatia de a intra online este extrem de mare in cazul in care nu ti-ai umplut ziua cu sarcini interesanate sau nu, daca nu ti-ai propus sa scrii sau sa citesti, sa faci sport sau sa dansezi. Iar daca intri online, vrei nu vrei vei simti fiorul fricii pe spinare. Toata lumea are retete de supravietuire, toata lumea stie ce sa faci dupa ce iesi din casa sau cand te intorci, lumea virtuala pare functionala si acolo, cumva te vei simti intr-un fel de siguranta. Pe mine aceasta lume ma ingrozeste, mi se pare un haos si o manipulare iesite din comun si prefer sa traiesc in ignoranta din acest punct de vedere. Nu sunt un sfant, dar macar incerc. Daca saptamana ce tocmai se termina am reusit cu chiu cu vai sa intru pe stiri si facebook o data pe zi, va trebui sa incerc si mai mult de atat in viitor, sa ma rezum la a intra o data la 2 zile. Dependenta de aceasta lume virtuala e foarte nociva si in viitor va face victime la fel cum fac acum alcoolul sau alte dependente chimice. 

Un alt lucru de care nu reusim sa ne detasam zilele astea este intrebarea “De ce nu se actioneaza mai dur, mai clar, mai restrictiv?”. In bula mea, intrebarea asta persista si se pare ca pe buna dreptate atat timp cat inca oamenii pleaca si vin in orase foarte mari ce conduc la cazuri pozitive. De ce se continua aceasta miscare bolnava si de imbolnavire? Ce se mai asteapta? “Modelul italian” pare un scenariu horror si se pare ca Europa se indreapta vertiginos pe aceasta cale. Exista vreo teorie a consipratiei care sa raspunda la aceasta intrebare? Unii spun ca guvernelor le-ar conveni sa “scape” de cateva sute de mii de pensii platite lunar inca 10-20 de ani. Ok, pot sa cred asta. Mai sunt teorii care iti arata copy-paste pasaje din carti si jocuri de acum 10 sau 20 de ani cu detalii aproximativ similare cu situatia de acum. Pe de alta parte m-am uitat la Star Trek si acum mai bine de 20 de ani si mi se parea ireal sa vad comenzi si device-uri cu touch screen si peste cativa ani au aparut peste tot, sunt parte din viata noastra, deci nu mai e nimic senzational. Faptul ca oameni geniali au scris carti si regizat filme inovatoare nu ii transforma pe toti in Nostradamus(i). Faptul ca imaginatia unora a produs aceste scenarii, nu inseamna decat ca au fost si raman talentati. Eu unul nu pot sa imi imaginez ca Dean Koontz ca fiind un conspirationist si nici parte dintr-o grupare care sa manipuleze o lume intreaga. Daca ar fi dat in vileag o astfel de conspiratie, banuiesc ca s-ar fi gasit si cineva care sa il execute. Pe cand el inca traieste bine mersi, are 74 de ani si va implinii 75 la 2 zile de mine. (Haha). Cum nu cred ca Bill Gates vorbea despre coronavirus in 2015 la acea conferinta. Bill Gates vorbea si vorbeste de multe. Faptul ca a facut eforturi uriase si a cheltuit averi pentru a sensibiliza lumea vis-a-vis de conditiile sanitare in care se traieste in Africa, faptul ca a platit din banii lui zeci de milioane pentru a gasi o toaleta complet ecologica, NU a rezolvat aceasta problema in Africa si alte teritorii. Alaturi de Bill Gates se afla inca multi alti intelectuali ce spun, de-a dreptul repetativ si obsesiv, urmatorul mare “dusman”, urmatorul “mare razboi mondial” nu va fi nici religios, nici legat de teritorii, ci impotriva unui virus. Si atunci de ce nimeni nu s-a pregatit? 

Fara a exclude total varianta conspiratiei, spun doar ca in mintea mea Omul  Suprem a spus nu, noua nu ni se poate intampla asta, noi ca natiune NU o sa patim asta, noi NU o sa patim ca italienii sau chinezii. Aroganta guvernelor si a conducatorilor este deja de notorietate si as marsa cel putin in acest moment pe aroganta si panica. Adica esti acolo conjunctural, e foarte greu sa fii atat de puternic si alegi sa fii diplomat. Poate cumva ai noroc (ce gluma cosmica e asta, sa mai astepti norocul) si vei scapa, vei ramane in istorie ca un conducator acceptabil. 

Si daca tot sunteti in aceasta pseudo-vacanta si clar, intrati la greu pe Netflix si Hbo, insist! Cautati filme SF vechi, ignorati ratingurile si pregatiti-va pentru ce va urma, e totul scris deja, trebuie doar sa ai putina disponibilitate de a deschide ochii.

Altfel, noi suntem bine. Nu ne-am luat la bataie, nu ne-am certat, dimpotriva, sunt mandru de noi doi, de ce facem, cum ne coordonam si cum ne organizam. Mai e mult pana departe, dar prezentul nostru e datator de speranta si acum macar asta putem face noi, sa ne respectam, sa incurajam si sa ducem la capat aceasta lupta invizibila. In acest moment asa e lupta cat de ciudat sau diferit ar suna. Cealalta varianta este cea din Belarus, probabil singura tara din lume in care se joaca fotbal si se munceste si socializeaza normal. Vedem la final cat e scorul si cine va castiga.

Please follow and like us: