Viitorul a fost deja scris

Sunt un mare fan al serialelor si filmelor Sience Fiction. Nu ma fascineaza atat navele spatiale si laserele lor cat distopiile, universurile paralele, felul in care arata oamenii peste sute de ani in viziunea regizorilor si mai ales cum functioneaza societatea in imaginatia lor. Insa mereu mi-am spus ca lucrurile ce le vedem in “Black Mirror” nu sunt de actualitate. De fapt mereu reactia a fost de genul Iti dai seama cum o sa fie peste cativa zeci de ani? Sau peste 100? Pe cand universul si oamenii, as indrazni sa completez, lucreaza altfel, mult mai rapid. Intr-ul din episoadele din Black Mirror oamenii primesc ratinguri la fel ca pozele de pe instagram si facebook si in functie de asta pot sa aiba mai multe drepturi sau sa le fie limitata miscarea. In sensul ca daca esti un marlan si te comporti urat cu femeile data viitoare cand vei dori sa calatoresti cu avionul nu o sa poti sa faci asta, pentru ca ratingul tau e prea scazut. In China ideea aceasta a aparut in 2007 si a fost anuntata de guvern in 2014 ca fiind in curand implementabila. Deci m-am pacalit cand am spus ca peste zeci de ani sau sute de ani scenariile SF s-ar putea indeplini. 

Un alt serial SF fara extraterestrii si fara nave cosmice este 3%. Cu un storyline  monoton insa cu o poveste plina de substanta ne arata cat de mare este de fapt prapastia dintre clasele sociale. Una traieste in favele iar alta pe o insula paradisiaca unde pot ajunge doar 3% dintre oameni. Iar ca sa ajungi trebuie sa participi la o serie de teste unde trebuie sa fi puternic, agil, mincinos, hot, sa faci chiar orice pentru ati indeplini scopul. Doar ca vei ajunge singur, fara familie, fara prieteni, fara nimeni pentru ca intr-o societate distopica accentul nu mai e pe valorile ce le aveam. 

In Andalucia se vorbeste tot mai intens in aceste zile ca anul acesta vom merge la plaja prin intermediul unei aplicatii. Fara prea multe detalii, ce e clar este ca va trebui sa faci o rezervare in prealabil daca doresti sa ai la dispozitie cei 6 metri patrati. Cat va mai trece pana cand aceasta aplicatie va clasifica oamenii in buni si rai? Cat va mai dura pana cand vei primii interzis in paradis? Viitorul e mereu mai aproape de cat credem. Viitorul este in mainile acelor 3% care intr-o forma sau alta ne conduc si aleg sa schimbe directia intr-un fel ce nu are precedent in ultimii 2000 de ani. 

Incet incet Europa si nu numai ne fac marele favor de a ne acorda mici concesii. Saptamana trecuta am putut sa iesim la plimbare, saptamana viitoare poate o sa putem sa mergem in alte localitati sa ne vizitam prietenii, peste o luna apare aplicatia si cu putin noroc o sa ajungem si la plaja samd. Ne-am incolonat in turma ca niciodata, cu totii si ne indreptam spre necunoscut. Primim cateva firmituri din amintiri si spunem, ok macar avem mai mult ca saptamana trecuta. Renuntarea la lupta si implicitit la speranta este cea mai mare infrangere ce omenirea a putut sa o aiba. Iar daca mai aveti senzatia ca nu stiti ce va urma puneti-va pe treaba si cititi literatura scrisa de zeci de ani si filmele ce descriu exact istoria ce va urma. 

Please follow and like us:

Creatorul suprarealismului in TV-David E. Kelley

23.04.2020

Acum aproape 20 de ani Andrei Boncea mi-a spus intr-o discutie la celebra baza Keoke de pe malul Herastraului, nu mai exista idei de scenarii la Hollywood, o sa vezi, tot ce apare acum si are succes este un remake sau o adaptare dupa o carte. Cu Boncea de obicei nu eram in acord, ne-am si injurat copios la un moment dat pe coridoarele de la Buftea, insa un fraier cu siguranta nu este. Drept dovada ca intre 2000 si 2020 nu au aparut filme comerciale incredibile cu scenarii originale. Sau cel putin din punctul meu de vedere si (probabil) al lui. Asa ca lumea incet incet s-a indreptat spre seriale unde imaginatia echipelor de scriitori a putut fi folosita intr-un mod diferit. Asa au aparut Prison Break sau 24 ce si in Romania au facut valva la un moment dat. 

Timpul a trecut, gusturile s-au rafinat (cat de cat) si a aparut si o concurenta exacerbata pe piata de streaming. HBO sunt primii, insa ofera o aplicatie de megacacat-HBO Go, Netflix (ce apropo, in ultimele 2 luni au mai acumulat inca 7 milioane de abonati ajungand la un numar total de aproape 190 de milioane), Prime de la Amazon si mai noi veniti, dar cu mult tupeu si argumente: Disney Plus sau Apple. Acestia sunt principalii finantatori ai pietei de seriale si productii originale si acum putem sa spunem da, e loc pentru toate gusturile. Istorie, drama, fictiune sau documentare, toate sunt de gasit. Dar cu cat vei vedea mai multe seriale cu atat mai greu o sa gasesti unele ok sau chiar excelente. Astfel, la primele episoade din Big Little Lies mi-a sarit numele David E. Kelley in ochi. De unde il stiu pe nenea asta? 

David E. Kelley este cetateanul ce a castigat the american dream, povestea ce ne este vanduta mereu cand exista referinte despre USA. Un avocat licentiat ce a inceput ca un hobby sa scrie scenarii, s-a mutat la Hollywood si in scurt timp s-a si casatorit cu un superstar, Michelle Pfeiffer. 

Prima data cand noi/voi ne-am intalnit cu David E. Kelley a fost cu ocazia vizionarii marelui succes numit “Ally McBeal”. Imi aduc aminte ca in acele vremuri toata lumea se uita la acest serial, iar mie mi-a ramas in cap caracterul caricaturizat la maxim al personajului principal. 

De atunci pana in anii trecuti David a mai realizat sau contribuit la cateva seriale ce au fost premiate sau recunoscute de marele public, insa adevaratele sale opere sunt semnate in ani mai recenti. 

“Goliath”-Prime (Amazon) si “Big Little Lies”-HBO.

Ambele seriale sunt localizate undeva in California, semn ca estul extrem in care s-a nascut Kelley nu ii este deloc pe plac si atmosfera si clima de pe coasta de vest i se potrivesc mult mai bine. Apropo de atmosfera, in productiile acestea, desi vremea este mereu ok, desi oceanul este parte din importanta din film ceva pluteste mereu in aer. Uneori este incertitudinea, altadata gelozia exploziva sau un personaj genial, insa imprevizibil, dar fiecare episod creat de Kelley te tine intr-un “supans” foarte inradacinit in realitate. Pentru ca creatile scenaristului american iti sunt cumva familiare. Cu totii stim un personaj genial, iscusit, dar care putea sa ajunga milionar si a sfarsit printre sticle de whiskey si doze de LSD. Cu totii stim femei abuzate, femei batute zi de zi, temeinic si care nu isi gasesc calea de intoarcere la o normalitate ce pentru ele inseamna necunoscut, insa nu stim sa vorbim despre asta, darmite sa scriem un scenariu. Kelley o face intr-un fel ce iti lasa un fior pe sira spinarii fara a tranforma povestile in SF sau horror, ci cumva aducand asa zisa fictiune in firescul lumii ce o traim acum. Mai mult, desi tot ce vei vedea in “Goliath” si “Big Little Lies” este un adevar pe care il cunoastem cu totii va parea ca un trip. 

Si daca inca mai ai indoieli in a urmari aceste productii iti mai spun doar atat: Nicole Kidman, Laura Dern (remember Twin Peaks?), Reese Witherspoon ce in sfarsit nu mai e “Blonda de la drept”, Meryl Streep, Billy Bob Thornton, William Hurt sunt doar cativa dintre protagonosti, semn ca David E Kelley este obisnuit sa puna si superstaruri in locuri firesti, umane. 

“Goliath” a castigat un Golden Globe in 2017 si a mai primit 7 nominaliari in ultimii patru ani. “Big Little Lies” a castigat 48 de premii, inclusiv patru Golden Globes, Primetime Emmy Awards si a mai fost nominalizat de inca 75 de ori. 

Please follow and like us:

E randul lor sa fie in vacanta

18.04.2020

Oamenii de stiinta (britanici banuiesc) au ajuns de ceva vreme la concluzia ca animalele simt singuratatea si durerea. Ceea ce a insemnat probabil zeci de ani de cercetare putea sa spuna si un copil de 10 ani ce intors din vacanta de vara se reintalneste cu catelusul lui. Insa e bine ca lucruri pe care le stim sunt din cand in cand certificate de stiinta. Dintr-o data parca devin mai importante, autorizate.

Pornind de la aceasta concluzie am convingerea ca in regnul animal exista si teama de aglomeratii urbane, anxietate data de constructiile ce invadeaza natura, depresie severa cauzata de oameni. Nu cred insa ca ciocanitorile au parte de Xanax cum nici rudele animalelor ucise in safari nu primesc recomandarea de a face terapie. 

Nu exista mai multe victime in istoria acestei planete decat animalele. Impactul oamenilor a fost si va fi mereu nimicitor. Acum 45 000 de ani cand oamenii au ajuns pe teritoriul actualului continent numit Australia au eradicat 90% din animalele mari. Pe ideea ne incurcati, sunteti principalul pericol, va indepartam, permanent. Si indiferent de timpuri ritmul nu doar a crescut, ci si s-a multiplicat. 

Dar ceea ce acum 45 000 de ani a fost devastator pentru 90% din specile mari din Australia s-a rezolvat intr-un mod diferit acum, cand planeta nu ne mai incape, cand suntem se pare prea multi pentru resursele ce exista in mod natural. Si atunci avem in lume vreo 40 000 de lei, dar un miliard de porci in ferme, 400 000 de elefanti si un miliard si jumatate de vaci domesticite, 50 de milioane de pinguini si 20 de miliarde de pui ce urmeaza sa ajunga pe tavile, farfuriile si in cuptoarele noastre. Lasam ipocrizia deoparte si spunem ca avem nevoie de ferme si probabil ca asa e, probabil ca nu exista nicio alta solutie sustenabila, insa ce ne facem cu toate celelalte animale si pasari salbatice ce sunt stresate, disperate, depresive si intr-un final ucise de oameni? In numele cui se intampla asta? Daca comparati cifrele expuse in 2015 de Yuval Noah Harari in “Homo Deus – Scurtă istorie a viitorului” cu statisticile din 2020 o sa aveti cu adevarat motive de panica.

Si atunci ce se intampla acum nu e cumva pentru ele o binecuvantare? O vacanta nesperata si binemeritata departe de oameni? Ne este tot mai greu sa suportam starea asta de incertitudine, frica de invizibil si lipsa libertatii de deplasare, insa data viitoare cand mai suspini, cand iti vine sa urli si sa spui nu mai pot iesi la geam si asculta pasarile. Sunt altfel, sunt fericite acum. Asa, fara noi viata chiar merge mai departe. 

Apropo, intr-un loc in care de obicei e plin de turisti si mondenitati au aparut delfinii. Au tras o joaca, s-au bucurat intr-un port ce de obicei e plin de reziduri si de galagie. Vacanta placuta fara oameni va doresc. 

Please follow and like us:

Adevarat a înviat!

17.04.2020

Avem senzatia zilele astea ca suntem cea mai ghinionista generatie ce a trait vreodata pe aceasta planeta. Iar eu sunt unul dintre cei care multa vreme chiar am fost convins de asta. Pana intr-o zi cand Radu-El Camaradu imi spune si imi evidentieaza faptul ca nicio generatie nu a avut ce avem noi, chestii banale ca si canalizare, apa curenta, internet si comunicatii, mancare din belsug s.a.m.d. Practic am avut exact ce am vrut si ne jucam cu libertatea cand aveam chef, uneori uitam ca o avem, altadata nu era importanta iar acum… acum este suspendata, nu uitata, nu pierduta. Ce este insa usor de trecut cu vederea este ca Omul a renascut mereu, a Inviat din nou din cele mai grele, ciudate sau speciale conjuncturi.

Ceea ce e acum extrem de greu, asteptarea, nu trebuie sa ne faca absurzi. Impactul incredibil al acestui virus este proportionala si cu expunerea media fara precedent ce orice catastrofa o are in zilele noastre. Genocidele de acum (doar) cativa zeci de ani au fost uitate? Milioanele de armeni, evrei, kazaci, rwandezi sau cambodgieni au fost uitati? Sau faptul ca in acele vremuri nu exista facebook si twitter poate chiar conteaza cand vorbim de impact emotional. 

Speranta NU va muri nici cu mine, nici cu disparitia lui si nici a lor. Speranta este singurul lucru constant ce a motorizat omenirea. E ok, astazi nu o vezi, nu o gasesti, nu poti sa o intrevezi. Dar nu uita, nu s-a terminat nimic inca, nu poti depune armele intr-un moment in care asteptarea este cel mai mare dusman. 

Istoria este in mainile noastre, iar abandonul nu a fost niciodata o solutie. Ceea ce tu spui ca este rugaciune pentru altcineva poate fi mantra, meditatie sau orice alta denumire. Iar gandul tau adaugat gandului meu face speranta sa treaca de la o slaba palpaiala la ditamai flacara. O sa inviem, mereu am facut-o. 

Please follow and like us:

Farul meu

16.04.2020

In copilarie ziua de duminica nu era deloc preferata mea. Aveam in program slujba de dimineata la care mama era nelipsita si la care trebuia sa particip si eu. Faptul ca nu aveam chef, ma durea capul (chipurile) sau sufeream orice alta afectiune brusca si de obicei invizibila nu m-a salvat niciodata. Plecam dezolat spre biserica de pe Odobescu si stiam, o sa imi fie rau, o sa imi fie rau, o sa imi fie rau. Si evident, de multe ori chiar mi se facea rau, fara sa fie nevoie sa ma prefac. Ieseam la aer si reintram la final cand preotul tragea concluzii sau tinea o pilda, moment acceptabil pentru mine si uneori chiar placut. In aceste zile chiar m-am gandit daca “raul” ce mi se facea era inchipuit si am ajuns la concluzia ca nu. In acele vremuri intr-un oras ca Bistrita erau 3 biserici si fiecare dintre ele era supra aglomerata. Faptul ca ma simteam inghesuit si lipsit la propriu de oxigen nu putea sa ma ajute. 

A doua ciocnire adevarata pe care am avut-o cu biserica a fost la moartea mamei mele. Atunci tot ritualul ortodox a culminat cu momentul in care mama prietenei mele de atunci m-a obligat sa arunt cu tarana peste mormant. Am facut-o practic sa scap, insa tristetea fara margini pe care o simteam atunci mi-a impanzit sufletul si mai tare. Am ingropat tot ce aveam si eram atunci, am ignorat momentele de jale si doliu, am crezut ca m-am resetat. Insa aveam o polita de platit. Nu l-am mai cautat pe Dumnezeu nici din greseala, eram precis ca ne v-om reintalni candva si atunci o sa ii spun eu…

Nu pot sa explic exact ce simt vis-a-vis de credinta. Poate cineva sa o faca? Dar nu cred intr-un haos fara limite, ci intr-o unitate incredibila din care cu totii facem parte, ca vrem sau nu. Da, suntem extrem de mici, o persoana=un fir de nisip, insa fir cu fir cu fir cu fir insemnam o plaja, o coasta, o peninsula sau o lume intreaga. In ciuda dezbinarii noastre atat de afisate in aceste vremuri suntem cu totii impreuna, egali si Ceva exista. Tu spune-i Buddha, el isi doreste sa ii spuna Allah, romanii Dumnezeu s.a.m.d. Eu sunt destul de ratacit, recunosc si de multe ori am plecat de langa credinta si am insultat din suflet religia. Daca despre religie nu doresc sa vorbesc, mi se pare inutil, despre credinta si ratacirea mea o fac fara frica. Drumul meu nu este unul normal si nici banal. Corabia mea e fragila, insa elastica si a facut fata unor furtuni de-a dreptul biblice. Am esuat, mi-am umplut plamanii de apa sarata, m-am catarat si am cazut de sute de ori dar mereu am avut sansa unei licariri. Cand un val mai prietenos m-a ridicat zaream o luminita. La inceput mai mica, apoi credeam ca am pierdut-o ca intr-un final sa straluceasca tot mai tare, sa revina mereu, acolo. 

Credinta mea este sora mea. Faptul ca ea a ramas mereu puternica si a luptat pentru mine, pentru copiii ei, pentru sotul ei, pentru noi a transformat-o in stanca pe care o stiu astazi. Noi toti la nevoie ajungem la ea si urcam din nou cu ajutorul ei. Iar credinta mai mare ca asta nu este. 

Please follow and like us:

Urmatoarele alegeri

16.04.2020

In curand o sa ne exercitam dreptul de a alege. Insa de data asta nu va mai fi asa de simplu. De obicei oscilam in a alege raul cel mai mic, iar de curand parea ca avem optiuni: coruptii nostri de zi cu zi, demagogi imbracati in haine de buni crestini sau fanatici in a da cu stanga in dreapta. Acum lucrurile vor fi schimbate, nu va trebui sa alegem oameni, ci va trebui sa ne hotaram in ce directie ne indreptam ca omenire, sa sarim intr-una din cele doua directii. Si cum din pacate Elvetia sau Fiji sunt ori neutre ori prea mici sa adaposteasca eventualii nehotarati ramane sa dezvoltam alternativele.

Unu. In cateva luni vei putea calatori, vei putea merge la munca sau in vacanta de vis, iti vei putea organiza ziua de nastere sau nunta, vei putea merge in clubul preferat sau la festival, vei putea face orice daca vei avea la mana o bratara ce te va monitoriza permanent. Nu, nu vorbesc de localizare sau directia in care te indrepti, asta deja este cunoscut, noi am permis asta folosind diverse aplicatii din telefonul nostru. Vorbesc de temperatura corpului, bataile inimii, puls, tensiune, TOT. La inceput vei spune ok, e spre binele meu, in cazul in care am o stare rea o sa primesc ajutor. Da, e posibil ca si asta sa se intample. Dar tu, cand citesti o stire pe digi24.ro ai o anumita stare, cand intri pe antena3.ro ai alta stare, iar cand citesti blogul lui Sorin Ovidiu Vantu sau Adrian Nastase e posibil ca pulsul tau sa o ia razna. Si ce daca? Simplu, starea ta generala, pulsul tau spune simplu si clar ce iti place, pe cine detesti, pe cine vei vota la urmatoarele prezidentiale. Iar apoi, in functie de asta colectorul de date ar putea sa iti transmita in newsfeed-ul tau informatii ce pot sa iti schimbe decizia. Si aceste decizii ce pot sa ne fie schimbate vor actiona in toate directiile. In politica, in achizitia unei noi case, pantofi sport sau te vor directiona catre o anumita femeie, iti vor schimba soarta in cel mai clar si direct mod cu putinta. Insa vei merge in vacante, iti vei organiza nunta, vei muncii linistit, vei merge la meciuri. Vei crede mereu ca poti face asta singur si independent. Conditia? Acea bratara…

Doi. Germania trimite 500 de medici in Italia, medicamente in valoare de 1 miliard de euro in Spania. Tarile nordice ajuta Europa de est cu echipamente medicale. China sare in ajutorul USA si mai mult recunoaste ca nu a recunoscut in timp util cat de mare era problema in august sa zicem, nu la final de noiembrie. SUA la randul sau trimite cercetatori in Iran pentru ai ajuta in munca pentru descoperirea unui tratament miraculos. Toata povestea se termina intre Craciun si Revelion cu o intalnire a marilor lideri mondiali ce va avea loc la Tandarei. Intr-un hotel de 6 stele constuit intre timp, Trump imparte apartamentul sau cu Obrador, Merkel e pe camera cu Giuseppe Conte, Pedro Sanchez se tine de mana cu Macron si cu a sa doamna, Kim Jong-un isi da mozoale cu Moon Jae-in si deasupra tuturor zambesc Xi Jinping, Gates, Bezos si nemuritorul Soros. Finalul acestei intalniri fara precedent inseamna si o orgie la care participa toti invitatii si unde nu e nevoie de nicio forma de protectie pentru ca totul e in regula acum. 

Care varianta iti pare mai credibila?

Please follow and like us:

Dupa 20 de ani

Deliciu. Prajitura Deliciu.

5.04.2020

Ceea mai mare dorinta pe care am avut-o si inca o mai am este teleportarea. Evident, nu sunt singurul, iar daca ai crescut ca si mine cu Star Trek probabil te bantuie ideea asta. Mai ales ca majoritatea gadgeturilor prezente in episoadele serialului sunt acum prezente in viata noastra: tablete, bluetooth, telefoane mobile mici si destepte. Dar daca duc exercitiul asta mai departe mai tare ca teleportarea este calatoria in timp. Nu imi spune ca nu ai mai da o raita prin anii ’90, macar pret de un suc la Tec cu prietenul din copilarie sau de ce nu in’85 la cuplajul de pe 23 de august cu inca 100 000 de mii in tribune. 

Mai bine de 10 ani am batut tara in lung si in lat si am cunoscut o gramada de oameni. Si unde sunt oameni sunt si crasme. De toate tipurile, terase pe lacul Snagov, garaje improvizate si transformate in “restaurant” in mijlocul Clujului,  bufet in Susenii Bargaului, gratar pe malul lacului la Colibita, Hanul Ancutei-cu bucatarie de clasa si tigani lautari, cantine la subsol si fite la etajul 11, sali private ale unor baroni locali si cofetarii numai bune sa iti indulcesti un drum de 500 de km. 

Acum 20 de ani la Brasov am descoperit Vatra Ardealului. Locul exista in continuare, e tot acolo si daca esti brasovean poti sa ai doua pareri despre aceasta: 1-e supraevaluat, turistic si extrem de scump sau e smecherie, e musai sa mergi sa iei de acolo cate ceva din cand in cand. Saratele, tiramisu, biscuiti sau o “simpla” Amandina, toate erau la superlativ in acele vremuri. 

Regina neincoronata a acestui stabiliment este si va fi prajitura Deliciu. Opriti-va din orice faceti acum si inchideti ochii. Imaginati-va inimaginabilul, o lupta dintre gusturi proaspete si echilibrate ce se termina intr-un mare armistitiu, in dragoste pura. Pentru ca atunci cand un padispan facut responsabil si o idee insiropat sta fata in fata cu un strat de crema fina de mascarpone in combinatie cu frisca si un sos rece si acrisor de fructe de padure ingerii vor plange de bucurie. 

Orice drum de Brasov insemna prajitura Deliciu.

Orice drum ce trecea prin Brasov insemna prajitura Deliciu.

Orice prieten ce trecea prin sau pe langa Brasov trebuia sa imi aduca 2-3 portii de prajitura Deliciu.

Daca un prieten, un nepot, un dusman sau vreo “matusa” va trece in viitor prin sau pe langa Brasov il/o indemn sa mearga sa incerce prajitura Deliciu. Experienta asta iti va schimba viata. Vei incerca sa o gasesti si altundeva, sa intrebi prin Fetesti sau Carei de ea, sa te uiti cu speranta pe rafturi, doar doar poate va aparea si altundeva. Iar incercarea finala este sa ajungi atat de bun si consecvent incat sa creezi tu in casa prajitura Deliciu. Doar atunci poti sa spui ca ai inteles ceva din viata.

Noi astazi nu doar am inteles ceva din viata, dar am atins si Nirvana, am calatorit in timp si am gustat din nou din amintiri. 

Please follow and like us:

Tigan, roman, gay

14.04.2020

Fiecare vacanta sau weekend pe care l-am petrecut la Budus, locul unde au trait bunicii mei are o savoare extraordinara. In primul rand, povestile bunicului meu, Lazar, de prin al doilea razboi mondial sau din lagarul rusesc, apoi faptul ca in spatele casei trece un rau, ceea ce insemna ca in fiecare vara ne uita Dumnezeu la scaldat si ne intorceam infometati, placintele cu branza ale matusii Livia, merele verzi si prunele negre, toate aceste savori imi imbata memoria intr-o placuta si nemarginita nostalgie.

Apoi in acel loc au ramas unchiul Nucu si matusa Livia ce au dus mai departe mostenirea si ideea de ospitalitate. Nu ai cum sa mergi acolo si sa nu primesti cateva kg de rosii naturale, cartofi, mere si neaparat un brat de flori din gradinta din fata. Unchiul e acelasi personaj glumet si plin de viata desi s-au adunat si deasupra lui norii. Insa orice alta amintire pe care incerc sa o rememorez se izbeste de un fapt cert, la tara toti copiii erau copii, nu existau rase, nu existau culori, exista joaca, exista scaldat si exista bucurie. Mai mult, inainte de 89 singurul loc in care am vazut un film pe casete video a fost in casa unui prieten al unchiului Nucu, ce locuia in comuna vecina si care era tigan. Apai dragii mei, om mai fain si mai primitor ca acesta nu intalnisem pana acum. Celebra zicala romaneasca cu care mai toti am crescut, daca nu esti cuminte te dau la tigani, nu mai avea niciun sens pentru mine. Ma gandeam mereu cand il vizitam ok, dati-ma la tigani, astia au curte, au animale, vorbesc frumos, ma servesc cu bunatati si MI NU NE, au video. 

Antonio Cortés are 31 de ani si s-a nascut in Romania. Pana la varsta de doi ani a crescut in orfelinat, iar apoi o familie l-a adoptat si l-a adus in Spania, mai precis in minunatul orasel Nerja. Sa copilaresti in Nerja este un vis, va asigur. Vorbim de o localitate ce doar de cativa ani a depasit 20 de mii locuitori cu case albe pe dealuri si stradute inguste ce duc mereu si mereu la un colt de plaja cu nisip alb si o mare turcoaz. Vorbim de dealurile ce sunt strabatute de raul Chíllar si de un traseu de film ce se termina cu o cascada ce te binecuvanteaza cu racoare la finalul calatoriei. De mango si avocado ce le culegi cu mana ta. Nu degeaba Antonio spune: “empecé a vivir de nuevo, volví a nacer”-am inceput sa traiesc din nou, m-am renascut aici. Cred si eu, dintr-un orfelinat romanesc in paradis doar aceasta senzatie poti sa o traiesti, de renastere. 

In Andalucia sa fii tigan nu e nicio problema. Dimpotriva, adeseori este o virtute pentru ca de obicei vine cu un talent artistic valorificat pe scena flamenco si nu numai. Nu exista certificat de rom sau de tigan, insa in momentul in care Antonio Cortés a inceput sa cante i-a spus mamei sale: “”Yo le digo a mi madre que tengo sangre gitana, que no puede ser tanta casualidad lo de sentir así el cante.”-I-am spus mamei mele ca am sange de tigan, nu se poate sa exista o asemenea coincindenta, sa cant asa cum o fac”. Iar aceasta discutie cu mama lui nu l-a facut nici mai ciudat, nici mai mic, ci dimpotriva, mai puternic. Astfel, muzica si cariera lui au inceput sa ii faca parte din viata. A debutat in cadrul Saptamanii Sfinte din Malaga, la 15 ani, interpretand un cantec religios (saeta), iar apoi firesc a fost remarcat si pana acum a inregistrat trei albume de studio si sute de concerte in toata Spania. 

Antonio este gay si vorbeste despre asta normal, natural pentru ca el e la fel de om ca si noi toti. Adeseori aud seniori ce vorbesc despre cum le vine nepoata in vizita cu iubita, nepotul cu iubitul si totul e ok. Si vorbesc de oameni modesti, in varsta, catolici practicanti, insa fara nicio alta prejudecata. 

Ma trece un gand de care vreau sa scap repede, ce se intampla cu bebelusul abandonat daca ramanea pana la 18 ani in orfelinat sau daca pur si simplu revenea la o familie normala in tara lui de bastina? 

Nu, gata, la intrebarea asta nu am de gand sa raspund nici macar ca exercitiu, prefer sa vad realitatea si sa sper ca macar acum suntem toti Oameni. Sau macar incercam sa fim.


Please follow and like us:

Fericiti cei ce lucreaza

13.04.2020

Se rade intr-un mare fel zilele astea pe internet. Si e ok, mai ales pentru moral, sa iesi din Matrix-ul in care suntem cu totii, insa desi unii rad mai tare si altii mai pe sub mustata, nimic esential nu se schimba. Pentru nimeni. In Italia au trecut 45 de zile, in Spania 30, iar casele si blocurile sunt tictsite cu oameni ce stau. Ce se simt inutili si nu stiu efectiv sa traiasca in casa nefacand nimic. Mai mult, privesc cu jind cand vecinul de la patru pleaca la munca. El e gunoier, wau! Il invidiez, as vrea sa fiu si eu gunoier, sa ies din casa si sa stau la munca opt ore.

Evident ca muncind ai parte si de bani, automat lucrurile sunt mai ok. Iesi din casa dimineata, nu trebuie sa mai stai cu copiii ce sunt la fel de hiper activi ca inainte, insa de data asta au la dispozitie doar sufrageria, iti vezi colegii, mergi pana la munca ceea ce deja este un mare lucru si apoi cele opt sau zece ore le petreci uitand, pe cat se poate, in ce mare rahat suntem cu totii.

Ceea ce unii striga pe net, de genul “REPORNITI ECONOMIA!”, nu mai e doar o miza economica (cred ca deja suntem suficient de maturi sa intelegem ca daca nu muncim o sa facem in curand cu totii foamea) este o miza mult mai mare, a pastra masa principala a unei natiuni intreaga la cap. Pentru ca in cazul lipsei de bani te mai descurci o luna doua, imprumuti bani si iti cumperi strictul necesar, nu mai platesti ratele, asta e. Dar in momentul in care neuoronii tai sunt imprastiati si pierduti nu mai esti productiv nici azi si nici maine. Iar in momentul in care nu produci nimic nu mai esti interesant pentru nimeni. 

Liderii politici conjuncturali trebuie sa aleaga acum. Contaminarea necontrolata si repornirea moralului si implicit a economiei sau conservarea pe termen nelimitat si riscul de avea in scurt timp hoarde necontrolate. Realist vorbind cred ca povestea aceasta de cosmar va avea mai multe valuri. Tsunami-ul pe care inca il traim si inca nu stim daca suntem cocotati in varf sau mai avem de urcat si inca alte cateva valuri. Unul garantat in toamna cand vara va aduce putin mai multa miscare, concedii, evadari de weekend, iesiri in natura si altele ce vor fi controlate doar de vaccin si tratament. Insa niciun val nu va lovi asa de tare ca acela al oamenilor alienati, zacuti si nemunciti. De un asemenea impact ar trebui sa se fereasca orice politician. 

Please follow and like us:

Influenteaza mama lumea

12.04.2020

Andrea Boceli va implini 61 de ani anul aceasta pentru ca mama lui, Edi nu a tinut cont de recomandarea medicilor ce i-au spus clar, trebuie sa avortati, copilul este predispus sa se nasca avand dizabilitati. Tanara mama a riscat si dupa cateva luni l-a nascut pe Andrea ce a primit direct diagnosticul crunt, glaucom congenital. Cum banuiti viata micutului nu a fost deloc simpatica si singurul lucru ce il linistea era muzica. A invatat sa cante la diferite instrumente de mic, insa la varsta de 12 ani, in timpul unui meci, in urma unei faze nefericite si-a pierdut total vederea. 

Dupa o poveste de genul asta ma gandesc ca eu sau alti oameni pe care ii cunosc suntem fericiti, impliniti si mai ales norocosi, sa ai un astfel de “debut” in viata este groaznic. Insa cumva a razbit si din toata suferinta, din toata durerea si din toate frustrarile sau tristetea lui a aparut aceasta voce incredibila ce astazi este un pansament pentru milioane de oameni. Pentru ca indiferent daca esti rocker, daca asculti manele sau muzica populara sau reggaeton ii stii vocea lui Andrea Boceli. 

Am incercat sa stau cat mai departe de social media zilele acestea si cum nu sunt abonat la paginile “vedetelor” din Romania si aici ma refer la noul val de “influenceri” nu stiam nimic din ce au facut sau fac. Pur si simplu nu ma intereseaza, treaba lor. Dar in aceasta seara dupa ce l-am vazut pe Andrea Boceli in Domul din Milano, acompaniat de un singur organist, dar la fel de singur ca intotdeauna am zis ok, Omul asta a facut ceva, ne-a incalzit azi inimile speriate, ne-a ajutat sa mai stoarcem niste lacrimi si sa mai suspinam a speranta, dar oare ce fac tinerele noastre sperante? Si m-am uitat pret de cateva minute sa nu fiti voi nevoiti sa o faceti. In cel mai bun caz tac. Gen au postat ceva acum 3 saptamani si pauza. Alti au facut un live si e ok, au incercat. Dar sunt unele jeguri ce isi continua bai viata in palatele lor situate in varful dealului, fac poze in chiloti si sutien, ne arata curul, prieteni, pentru ca asa cred ele ca o sa zambim si o sa fim mai buni, cu imaginea cururilor lor in minte. Altii se tund pe youtube si fac filmulete la care se uita 600 000 de oameni. In lumea lor nu s-a schimbat nimic, cadourile si cosurile cu fructe vin in continuare gratis la domiciliu, hainutele se primesc tot cadou, cardul e alimentat de colaboratori. 

Cred ca e prima data cand ma bucur ca imbatranesc. Pentru ca intr-un viitor in care acestia sunt modele pentru copii si nu numai, nu mai e deloc funny. Si cand ma gandesc ca lumea facea sau poate mai face inca misto de Fuego. Comparativ cu acesti indivizi Fuego este un Om mare, iar Andrea Bocelli un titan.

Please follow and like us: