18.04.2020
Oamenii de stiinta (britanici banuiesc) au ajuns de ceva vreme la concluzia ca animalele simt singuratatea si durerea. Ceea ce a insemnat probabil zeci de ani de cercetare putea sa spuna si un copil de 10 ani ce intors din vacanta de vara se reintalneste cu catelusul lui. Insa e bine ca lucruri pe care le stim sunt din cand in cand certificate de stiinta. Dintr-o data parca devin mai importante, autorizate.
Pornind de la aceasta concluzie am convingerea ca in regnul animal exista si teama de aglomeratii urbane, anxietate data de constructiile ce invadeaza natura, depresie severa cauzata de oameni. Nu cred insa ca ciocanitorile au parte de Xanax cum nici rudele animalelor ucise in safari nu primesc recomandarea de a face terapie.
Nu exista mai multe victime in istoria acestei planete decat animalele. Impactul oamenilor a fost si va fi mereu nimicitor. Acum 45 000 de ani cand oamenii au ajuns pe teritoriul actualului continent numit Australia au eradicat 90% din animalele mari. Pe ideea ne incurcati, sunteti principalul pericol, va indepartam, permanent. Si indiferent de timpuri ritmul nu doar a crescut, ci si s-a multiplicat.
Dar ceea ce acum 45 000 de ani a fost devastator pentru 90% din specile mari din Australia s-a rezolvat intr-un mod diferit acum, cand planeta nu ne mai incape, cand suntem se pare prea multi pentru resursele ce exista in mod natural. Si atunci avem in lume vreo 40 000 de lei, dar un miliard de porci in ferme, 400 000 de elefanti si un miliard si jumatate de vaci domesticite, 50 de milioane de pinguini si 20 de miliarde de pui ce urmeaza sa ajunga pe tavile, farfuriile si in cuptoarele noastre. Lasam ipocrizia deoparte si spunem ca avem nevoie de ferme si probabil ca asa e, probabil ca nu exista nicio alta solutie sustenabila, insa ce ne facem cu toate celelalte animale si pasari salbatice ce sunt stresate, disperate, depresive si intr-un final ucise de oameni? In numele cui se intampla asta? Daca comparati cifrele expuse in 2015 de Yuval Noah Harari in “Homo Deus – Scurtă istorie a viitorului” cu statisticile din 2020 o sa aveti cu adevarat motive de panica.
Si atunci ce se intampla acum nu e cumva pentru ele o binecuvantare? O vacanta nesperata si binemeritata departe de oameni? Ne este tot mai greu sa suportam starea asta de incertitudine, frica de invizibil si lipsa libertatii de deplasare, insa data viitoare cand mai suspini, cand iti vine sa urli si sa spui nu mai pot iesi la geam si asculta pasarile. Sunt altfel, sunt fericite acum. Asa, fara noi viata chiar merge mai departe.
Apropo, intr-un loc in care de obicei e plin de turisti si mondenitati au aparut delfinii. Au tras o joaca, s-au bucurat intr-un port ce de obicei e plin de reziduri si de galagie. Vacanta placuta fara oameni va doresc.