08.04.2020
„Bunicii nostri au fost chemati la razboi si noi nu putem sa stam pe canapea, in casa?”
Citatul asta, de altfel destul de inspirat a circulat si inca circula pe internet. Si in mare parte lucrurile sunt prezentate cum trebuie. Destul de corect, fara patima si fara injurii, cumva incurajator. Prima data cand l-am citit asa am si zis, bunicul meu chiar a luptat in al doilea razboi mondial, a fost in lagar in Rusia si a facut si febra tifoida. Iar eu ma plang ca stau doar in casa cu frigiderul plin? Curaj, Leonarde, curaj.
Dupa 25 de zile parerea mea este usor modificata. Raman la parerea ca a trece printr-un razboi si a trece printr-o pandemie e o diferenta enorma, insa hai sa facem un exercitiu, sa ne gandim cum traiau generatiile trecute, ce obiceiuri aveau si sa vedem cat de dificil si mai ales ce anume putea sa ii scoata din aria de confort.
Anii 80. Comunismul in cea mai mare “splendoare” in Romania. Oameni saraci si oameni si mai saraci, cam asa era compusa marea majoritate a tarii. In marea majoritate a partii rurale functiona CAP-ul, cooperativa agricola de productie, o binecuvantare pentru tara si pentru PIB, precum si pentru cei ce controlau destinele noastre si un profund atac la morala si buzunarul fostilor proprietari. Colectivizarea a avut o prima faza intre 49 si 53 si s-a finalizat in forta in 62. Bunicii mei, bunicii vostrii -daca aveti peste 40 de ani- au prins si au suferit cel mai mult, insa ce s-ar fi intamplat daca dintr-o data se terminau toate astea si se efectua reimproprietarirea? Am aflat cativa ani mai tarziu, in 90 cand agricultura a intrat intr-un colaps din care nu si-a mai revenit inca 25 de ani. Oamenii au vandut pe bani putini si si-au baut banii, i-au pierdut la jocurile de noroc, buncii au murit, iar copii lor s-au multumit, in mare majoritate, cu serviciul de la oras, pamantul nostru si oamenii de pe langa el au suferit, au trecut printr-o tragedie fara margini. Reactia fara discutie nu a fost pe masura pentru ca obisnuinta, cat de rea si nociva este i-a facut sa fie dezorientati, suparati, depresivi, chiar daca vorbim de faptul ca au iesit, au scapat de un sistem incorect cum era CAP-ul.
Daca isi imagineaza cineva ca in momentul in care eroii nostri, bunicii si strabunicii au plecat la razboi, cei ramasi au fost fericiti si s-au petrecut inseamna ca traiesc intr-o mare minciuna. Un asemena eveniment negativ, de proportii mondiale a lasat milioane de familii indurerate, dezmembrate, nefunctionale pentru ca atunci sa fi pomenit, cel putin in Romania ca erau deprimati, probabil ca ar fi fost o blasfemie.
Nicio generatie nu scapa de un blestem, de o catastrofa, naturala sau produsa de om. Nici una. Ni se pare incorect si dureros ce s-a intamplat. E dureros, da, incorect? Nu stiu, nu cred, probabil ca undeva pe parcurs ne-am asternut asta si acum dormim cum putem. Insa nici nu putem sa traim punandu-ne la colt, spunand mereu si mereu ca e ok, bunicilor le-a fost greu, noi suntem bine. Nu, nu suntem bine, suferim pentru ca am iesit din orice reper de “normalitate” cu care eram obisnuiti. Si precum cainele lui Pavlov salivam si noi la ora fixa. Dupa plaja, dupa cafeau de pe terasa, dupa alergat prin padure, dupa prieteni si familie, dupa “tot-ul” ce ne-a compus pana acum.