19.03.2020

Congelatorul e ok, multumim de intrebare.

Sa nu va imaginati ca am o viata foarte complexa, niciodata nu am fost un sofisticat ci mai degraba un selectiv, nu am pretentii la mancare, dar sunt chestii pe care nu le mananc nici batut (racituri si sfecla, traume ale copilariei), nu am fost o persoana ce sa socializeze usor pentru ca nu imi plac glumele din topor si imi place sa invat de oameni cate ceva. Insa toate lucrurile astea ma compun si fac din mine ceea ce sunt astazi. Si sarcinile zilnice ma incanta, ma tin in priza si imi dau normalitatea de care am nevoie, imi place sa merg la magazin sau aprozar in fiecare zi, la piata joia, sa fac TRX pe plaja, sa inot, sa beau o cafea la  prietenul”El Camaradu”, sa joc o Fifa pe playstation sa lucrez pentru trupele de care ma ocup(am), sa compun texte pentru social media, sa fac poze si sa scriu pentru cei ce doresc sa viziteze Andalucia, sa ies cu Indy macar o ora la plimbare. Si mai ales imi place sa fac de mancare pentru partenera mea. Nu stiu altii cum sunt, insa eu am o implinire iesita din comun cand vad ca ii place ce gatesc eu. Ca nu fac de mancare ca la impinge tava, pur si simplu fac asta pentru a fi ea fericita, ingrijita, rasfatata. Si cand stiu ca ea e multumita sunt si eu fericit. Toate acestea compun o viata banala a unui fost artist retras, ziarist confimat, dar prea putin testat, scriitor editat, insa ce s-a oprit la o singura carte. Ei bine, viata asta a mea era o viata fericita, aveam fericirea in fata ochilor si nu o vedeam de cat de normala imi parea. Eu sunt tu, Ionel, Cristina, Marius, Andrei si Alexandra, eu sunt noi si voi ce astazi ne dam seama ca toate mediocritatile si banalitatile ce ne compuneau zilele erau superlative. Ca dreptul de a merge linistit la munca era o sansa nesperata pentru unii, o confirmare a pasiunii pentru altii sau o refulare. Ca seful ala tampit (am avut si eu partea mea de destepti) era o binecuvantare, ca simplu iesit pana la aprozar era o minune, iar o plimbare pana la plaja ca o intalnire cu Papa Francisc sau Dalai Lama, depinde pe ce parte a credintei te situezi. Toate astea compuneau fericirea noastra de zi cu zi. Dar noi nu, pe noi ne doare capul, pe noi ne enerveaza sefa, vanzatoarea, comentatorul sportiv, vecina de la 4, mailurile ce nu mai vin, mailuri ce nu se mai opresc, muzica e prea tare, vantul asta ce nu se mai opreste, ploaia, traficul, TOT.

Spatiu, punct, spatiu, punct, timp suspendat, timp lent si chinuitor, dusman invizibil, frica groasa ce iti aluneca rece pe spate.

Acum vezi ca eram fericiti? Si nici macar nu stiam.