In fiecare zi aud un sunet de chitara. Cineva se ambitioneza sa continue sa studieze, sa progreseze si desi poate pe unii vecini ii deranjeaza, pe mine ma incanta. Sa faci asa ceva cu atata incapatanare si fara un talent iesit din comun inseamna o anumita doza de incapatanare, dar si de speranta, cred eu. Undeva in mintea acelui om exista si varianta in care va reusi sa cante mai ok, sa se vada cu amicii lui cu care face jam session si la un moment dat chiar sa aiba un concert pe plaja, fara bani, doar pentru cateva beri si multe zambete.
In fiecare zi la 13:30 un alt vecin iese prin spate, pe usa garajului, e imbracat perfect, aranjat si incepe sa masoare cu pasii curtea. Am inceput sa numar si eu cu el si ii ies uneori 230, alteori, 234, depinde de cat de sprinten e in acea zi. Dupa 2, 3 sau 4 ture mereu apare masina de paine, claxoneaza si incet alti vecini apar si ei. Vecinul ia plasuta cu cele 3 franzele si se intoarce victorios in casa.
In curte un nene taie buruienile, aranjeaza plantele, taie iarba meticulos si apoi da drumul la apa, hraneste natura ce a fost in asa fel asezata incat sa ne incante. Acel nene putea sa se scuze, sa nu mai vina la munca, insa zi de zi il vad, isi face treaba.
La etajul 1, in blocul vecin e santier in toata regula, se vopsesc ramele geamurilor. Si dupa ce termina Jose Luis, apare doña Conchi si face curatenie dupa barbatul sau.
Preferatul meu e insa don Andrés, ce de ani de zile canta flamenco. Uneori ii iese foarte bine, altadata are si acompaniament si din cand in cand mai da si rateuri. Dar nu se lasa niciodata, el este lautarul cartierului. Iar cand nu canta vorbeste la telefon. Pare ca are multa treaba, dar inca nu s-a dovedit ca telefonul respectiv si functioneaza.
La ora 20:00 punct toata lumea iese pe balcon. Unii mai incet, altii mai grabiti, dar toata lumea striga prezent, suntem aici. Indiferent ca e vorba despre familia englezo-spaniola de la parter, de vecinii romani de la scara H, arabii de la 6 sau francezii de la 3 si evident spaniolii majoritari. La ora 8 suntem toti unul si unul pentru toti. La ora 8 aplaudam cadrele medicale, pompierii, politistii sau legiunea spaniola, toti muncitorii ce sunt in prima linie.
Au trecut doua saptamani deja si cum am mai spus nu e nici mult si nici putin. Insa de sarbatorit nu e cazul, doar de amintit ca suntem aici impreuna si ca e musai sa mergem inainte.