Sunt ingrozitor cand e vorba de despartiri. De oameni, de case, obiecte, locuri. Nu stiu sa ma despart sau mai bine spus nu stiu sa ii (le) pierd. Si de obicei dispar, nu ma despart cum ar trebui. Dar ce pare pe moment o solutie, vine din urma si te musca direct de cap ca un dalmatian bezmetic.

Am decis ca plec in Spania acum cateva luni. Eram si sunt sigur ca o sa fac asta, insa nu am luat in calcul hazardul. Cum adica? Am stabilit, am zis ca plec singur si apoi, dintr-o data intra Roscata in viata mea ca o furtuna in cazanele Dunarii? Si acum ce se alege cu planurile, merg tot singur? Vine si ea? Ar vrea sa faca asta? In mintea mea, neuronii jucau biliard si doar ei se distrau. Dar cum iti faci mai multe griji, cum macini mai mult cum nu rezolvi nimic. Iar marile dileme se rezolva de obicei cu intrebari simple, gen “Roscato, vii cu mine in Andalucia?”. A spus da, fara mari analize si asta a fost incredibil. Ok, planul e acelasi, dar se schimba. 

Mi-am rezervat in februarie un bilet de avion la Malaga, urma sa stau 9 zile si speram ca o sa rezolv problema cu chiria si alte chestiuni administrative. Urma sa rezolv si problema cazarii si, desi nu imi place sa stau la cineva si nici sa stea cineva la mine, am apelat la prietenul Adrian:

• Omule, stii ca tot iti spuneam ca o sa fim vecini?
• Da, da, o sa te muti, da.
• Vezi ca vin sa imi caut chirie.
• Vorbesti serios? Eu credeam ca spui la misto.
• Nu man, chiar vin si am nevoie sa ma ajuti un pic, sa mergem la niste agentii imobiliare si DACA se poate sa stau la tine in perioada asta.
• Esti binevenit sa stai la mine, chiar o sa ai apartamentul la dispozitie, eu am unde sa stau, dar vedem cum facem cu vizitele la agentii, o sa mergem, dar sunt si la munca zi de zi, e putin mai complicat.

Sunt oameni ca mine, care nu suporta musafirii ce stau peste noapte si oameni ca Adrian, ce au mereu casa plina: neamuri, amici, fosti colegi de clasa de acum 30 de ani, o bunica, un catel, etc. Si daca e cazul mai dorm si pe jos. Am avut noroc, iar de data asta ma gandeam, jos palaria, am noua zile la dispozitie sa gasesc o solutie de chirie si un apartament la 20 de m de plaja. Not bad Leonard, not bad.

Am ajuns seara in Malaga, Adrian m-a luat de la aeroport cu zambetul pe buze, in timp ce goneam pe autostrada a nu-stiu-cata-oara, in drumul spre ce urma sa fie noua mea casa. 

• Ia uite, ora 17:00, 18 grade, in Bucuresti, cred ca sunt maxim zero. E bine la Malaga, nu?
• Ioooi, e foarte bine, prietene, sper sa nu mai experimentez degraba iarna in varianta de Dambovita. 
• Si chiar te muti? Chiar vrei sa pleci, sa lasi tot?
• Nu prea mai e nimic de lasat Adrian, mai mult, cati ani mai sunt inainte vreau sa ii traiesc diferit.

Mi-a dat cheile, am preluat apartamentul si dus a fost. Urma ca zilele urmatoare sa incepem sa cautam. Eu intre timp, am inceput sa fac poze pe strada la anunturile puse in ferestre si sa caut pe internet alte oferte. 

Exista o mare problema cand un individ care a locuit in ultimii 10 ani in Bucuresti, intra intr-o agentie imobiliara intr-un orasel andaluz. Acum dupa aproape 5 ani petrecuti aici, pot sa va spun ca sentimentul e ca si cum tu conduci un BMW (second hand, dar totusi “nervos”) si esti inconjurat de zeci de Renault-uri, Peaugeot-uri si Seat-uri, care toate torc ca niste pisicute la soare, imperturbabile si de neclintit la claxoanele tale isterice. Adica, uita tot ce stiai despre serviciile din Romania si da-ti un reset, bea 15L de ceai de tei si apoi incearca din nou.

Insa “motorul” meu inca era turat la maxim, zilele treceau, solutii nu existau, Adrian nu reusea sa vina cu mine datorita programului de munca si eram tot mai agitat. Nu e ca si cum pot sa vin de 10 ori pana gasesc o solutie. Va trebui sa incerc sa merg si singur la agentii, nu pot sa mai astept. Si da-i si lupta. Pentru ca probabilitatea de a gasi un agent imobiliar vorbitor de engleza e cam aceeasi cu care vei intalni un vorbitor de chineza in Cugir. Asa ca mi-au ramas cateva cuvinte in italiana ce (spuneam eu) suna exact ca in spaniola si mai ales limbajul universal al nestiutorilor, datul din maini si holbatul cu diferite expresii. Dupa cateva nereusite am intrat intr-o agentie unde “lucrau” trei femei. Si de aici, incerc sa va pun dialogul in maniera reala si dezacordata in care s-a desfasurat.

• Hello! In speranta in care poate-poate din 3 una stie engleza.
• priviri semi-indignate, oftat prelungit si un Hola fara de chef.
• Want-Eu-apartament here chirie, hombre serios, tengo dineros pentru asta.
• privirile indignate se transforma in priviri pline de compasiune, usor amuzate. Ma gandesc, ok, daca primesc compasiune ceva-ceva pot sa fac cu asta.
• What ofertas aveti voi? Quiero vad acum calculator poze. 

Cea mai in varsta dintre femei se ridica incet, cam cum se ridica regina Elizabeta in weekend, dimineata, cand nu are de muncit, ma ia de o toarta si imi zice/indica sa iesim. Desface o doza de cola, isi aprinde tigara, da pe spate un gat de cola, arde 4 cm din tigara si pufaie relaxata. 

• Coca Cola, ai ai ai ce gust bun, muy rico ah? 
• Eu Coca Cola don’t like, work coca cola in 1994 baut mucho mucho, no me gusta deloc acum. Por favor, un apartament, ceva?
• Mai guapeton liniste-te la tine, ia un gat de cola, aprinde o tigara, relaxeaza-te si vedem dupa aia cu apartamentul.

Femeia din fata mea are minim 65 de ani, o fata brazdata de riduri adanci, dar e imbracata ca o adolescenta si bronzata ca un hornar. Totusi, in felul in care ma privea zaream o unda de speranta. De acum totul era sa am rabdare. Dupa ce si-a facut pauza binemeritata m-a predat unei colege, mai tinere, adica la vreo 50 de ani, dar mult mai “pretioasa” care m-a dus sa vad doua apartamente. Zona in regula, aproape de plaja, vis-a-vis un magazin, dar cam micute. Apoi ne-am intors si am mers exact in blocul unde era si agentia, dar la cateva etaje mai sus. Nu, nici asta nu e ok, e genul “mobilat clasic”. Am coborat din nou la birou si le-am auzit din nou vorbind, cautand o solutie. Insa nu pricepeam de ce apare Jesus in discutie. O fi un semn? Ori un blestem? Le-oi fi suparat sau vor sa scoata dracii din mine? 

M-a preluat a treia femeie si ne-am indreptat in directia opusa plajei. Prima data m-am panicat putin, dar apoi vazand ca urcam dealul m-am bucurat. Mereu in vacantele mele priveam cu jind la proprietatile de pe deal, de deasupra oraselului. Cand am intrat in apartament m-am lamurit in cateva secunde, era super tot, dar era timpul sa fac mofturi. Am luat fata clasic-scarbita Leonardista si am inceput sa marai la fiecare colt. E prea mare, ce ma fac daca nu vine si femeia mea? Latra un caine? Aud bine? Geamul asta e prea mare, intra prea multa lumina, are doua bai, consum mare de apa, patul e prea mic. Si tot asa cu aberatii peste aberatii pregatind sa subminez pretul propus de agentie.