VREMEA SI VREMURILE. FEBRUARIE&MARTIE.

Paradoxul andaluz se intampla zi de zi. Timpul trece tot mai repede, iar oamenii se misca, se agita tot mai incet. Nu poti sa intelegi zona aceasta, pana cand nu iti intra in sange lentoarea cu care se desfasoara lucrurile aici.

Am ratat sansa de a va povesti despre doua evenimente importante in Andalucia, in perioada care tocmai a trecut. Astfel, va recomand ca la anul sa nu ratati Carnavalul de Malaga (23 februarie-03 martie) si “Festival de Malaga” (15-24 martie), a 22 a editie de festival de film. Cum fiecare eveniment merita o postare, acum doar pe scurt:

  • Toata lumea vorbeste despre Festivalul de la Rio, eu va spun ca in Montevideo este unul mai autentic, insa am vazut rar spus ca spaniolii au dus festivalul in America Latina si nu invers. Ca au mai dus si altele e o alta poveste, dar trebuie specificat ca din Evul Mediu si pana acum, Carnavalul a scos milioane de oameni in strada si continua sa o faca din Malaga pana in Barcelona, Cadiz, Huelva sau Sevilla. La anul trebuie doar sa fiti aici. Retine, si comunitatile mai mici organizeaza petreceri pe aceasta tema.
  • Festivalul de film a aparut in Malaga in 1998 si in cadrul lui se proiecteaza cu precadere pelicule spaniole. Din 2017 cand finantarea acestuia a ajuns la 2,89 milioane de euro s-a deschis si sectiunea dedicata Latino Americii.
Selectiune din concursul de “Murga” din candrul Carnavalului Malaga 2019.
Credit video 101Tv


Despre vreme, trebuie sa stiti ca in mod normal in lunile februarie si martie sunt perioade relativ lungi de vant care pot sa iti tulbure planurile de a sta la plaja, dar si mintile. Anul acesta, insa am avut parte de o “iarna” extrem de blanda, cu temperaturi medii de 18 grade, dar si cu o maxima de 33 inregistrata in 17 martie. Atat timp cat in vacanta va doriti sa vedeti obiective istorice sau sa va plimbati pe stradute, vantul nu o sa va incurce, iar gradele Celsius o sa fie aliatele voastre si iata, cu putin noroc puteti sa prindeti si zile de plaja. Despre inotat in mare puteti sa uitati, temperatura medie este de 15 grade si peste asta mai apar si valuri de 3-5 metrii cand bate vantul de Levante.

Asa ca, data viitoare cand planuiti o vacanta in Andalucia, cercetati cu atentie prognoza pe 7-15 zile si puneti intrebarile care va preocupa la hola@andalucia.ro sau ca sa citez un clasic in viata, nu va faceti iluzii ca sa nu aveti deziluzii.

Din negura in albastru clar-senin

Fiecare are cate un vis, unii mai multe. Dar ca sa ajungi sa iti traiesti visul, trebuie sa muncesti foarte mult sau sa se rastoarne pe tine cisterna cu noroc. Eu nu sunt din categoria doi, dar nu am nici o problema cu cei mai norocosi. Cand Dumnezeu da cu zarul nu mai comenteazi de ce a iesit 6-6 pentru Gigel, asta e, mergi mai departe.

Peisaj tipic Cluj-Napoca. Peisaj tipic La Catela de Velez.

Pe Titus Banc, il cunosc de o viata. Eu am crescut pe Artarilor, el pe Trandafirilor. Nu eram prieteni, dar ne mai dadeam “la cotoaie” in cate un meci de fotbal organizat in spatele blocului. Apoi traiectorii separate, dar care se intersectau din cand in cand. Magazinul “Beverly Hills” si prima mica sponsorizare a unui eveniment organizat de mine, “Erin’s Pub”-primul pub adevarat din Bistrita si un eveniment neegalat de atunci, intalniri in crasma cu candidati la Parlamentul Romaniei si primul karaoke “de masa”, adica cu mii de oameni organizat dupa ideea lui in centrul orasului.

Acum sa nu credeti ca omul de care va vorbesc e perfect. E ciudat, arogant, fixist, “usor dus”, mereu agitat si cu siguranta, greu de digerat, dar in caracterizarea asta m-am regasit si eu, uneori.

Dupa ceva vreme, ne-am intalnit in Andalucia, in zona in care locuiesc acum si Titus, a inceput cu turuiala: O sa iau ceva aici, o sa mai aduc oameni, dezvoltam o cazare mica, te implic, facem comunitate. Ma uitam la el ca la un om cu probleme grave si mai mult, eram cam satul de astfel de promisiuni. Pentru ca FIECARE amic sau cunostinta care a venit odata aici, a spus acelasi lucru.

Dupa doi ani, el impreuna cu Maximilian Dragut, au luat un apartament in La Caleta de Velez, la 1 minut de plaja si au dat drumul la povestea TIMAX Holiday.

De ce ai lua in considerare TIMAX Holiday, pentru calatoria ta in Andalucia?

  • In apartamentul din linistita localitate La Caleta de Velez, se pot caza 6 persoane lejer.
  • Ai TOT ce e nevoie pus la dispozitie: de la cafea pana la slapi, de la prosoape de plaja pana la masina de spalat sau periute de dinti.
  • De la aeroportul din Malaga pana la cazare faci 30 de minute, iar echipa de la Timax, poate sa te preia fara nici o problema.
  • Ajungi la o plaja mare cu nisip in doua minute, iar la portul de yahturi in doar 1 minut.
  • E o zona extrem de linistita unde poti sa te odihnesti bine.
  • Ai mai bine de 4 km de promenada unde poti sa alergi sau sa te dai cu bicicleta.
  • Daca inchiriezi o masina in 5 minute esti pe autostrada.
  • Ai magazine aproape si restaurante autentice la cateva sute de metrii.
  • Faci 25 de minute pana la Malaga, o ora pana la Granada sau Gibraltar sau doua ore pana in Sevilla.
Credit video Canal Andalucia Turismo

Ar mai fi multe de spus despre ce poti sa faci in vacanta ta pornind de aici, insa nu dam tot din casa, te asteptam sa ne vizitezi. Si evident, retine, daca doresti sa rezervi acest apartament, poti sa imi scrii la: hola@andalucia.ro