Semana Santa, linia dintre religie si Champions League

De fiecare data cand spui ca nu mai poti o sa poti si mai mult, o sa ajungi intr-o zona pe care nu ai cunoscut-o pana atunci, iar la final o sa fii mai puternic. Cuvintele astea rostite de Bogdan, un prieten bun, emigrant ca si mine, imi par desprinse dintr-un manual motivational scris de un impostor. Dar viata bate la cur filmul de cele mai multe ori si Bogdan are dreptate.

Insa ce poti sa realizezi in viata fara credinta? As spune ca mai nimic. Nu va aruncati, vorbesc de credinta in Ceva, in tine, in ideea ta, in proiectul tau, in forta ta fizica sau psihica, in speranta, in Zen sau Jehovah in soare sau copaci. 

Om. Credinta.

Semana Santa in Spania e o experienta iesita din comun. Mi s-a spus, trebuie sa mergi, trebuie sa vezi, insa mie manifestarile de masa imi provoaca o stare nervoasa, iar cele religioase mai mult de atat. Dar acum trei ani am fost pentru prima data, in Velez-Malaga. Ca idee, in Andalucia sunt trei locuri esentiale in care poti sa asisti la procesiuni: Sevilla, Malaga si Velez-Malaga. Si in celelalte orase, chiar si in sate exista procesiuni, dar in locurile pomenite mai sus aceste evenimente ating o cota inimaginabila. 

Credit video Ayutamento de Velez-Malaga

Ca sa ajungi pe traseul pe unde sunt duse tronurile, trebuie sa treci de parcari, de drumuri blocate de politie si mai ales de zeci de carciumi pline de oameni. Ma uit chioras la ei, sunt cu paharele si farfuriile pline, rad si vorbesc tare, se imbratiseaza de parca a dat Real Madrid gol. Nu exista cel putin in sud nimic din piosenia si austeritatea Saptamanii Patimilor, cu care ortodoxii sunt obisnuiti. Dimpotriva, in aceste zile femeile merg la saloane de infrumusetare, se cumpara haine frumoase, se iau zile de concediu sau zile libere de la scoala, se merge in vacanta si mai ales se sarbatoreste. Cred ca “bariera” asta de cheflii e ultima pe care o sa o trec, inainte de a intra in zona procesiunilor. 

Reusesc sa imi gasesc un loc bun, la o inaltime de cativa metrii, in mijlocul oamenilor care vorbesc incet. In fata mea se asterne o strada stramta cu o panta abrupta. De undeva de sus se aude muzica fanfarei si lumea se misca asemenea unui card de egrete, se apropie, atentie. Muzica se aude tot mai tare si imi urca prin degetele de la picioare pana in varful capului, ma gadila si ma sperie, ma duce in cer si ma izbeste de pamant. Incet, intr-o cadenta impecabila mai bine de 200 de oameni coboara cu tronul in spinare. Unii dintre ei sunt desculti, altii au capul acoperit, insa toti sunt conectati intr-o singura miscare lenta si precisa, toti in acele momente sunt unul. Muzica ma izbeste in continuare, mirosul de tamaie imi intra prin toti porii, forta oamenilor uniti ma lasa fara grai. 

Daca experienta aproape hipnotica m-a lasat fara grai, mai sunt cateva lucruri care o sa va lase si pe voi cu buzunarul gol. Poti asista la procesiuni din strada, de la geamul hotelului unde esti cazat, de pe scaune sau din loje. In strada evident, nu te costa nimic, insa daca te-ai cazat la un hotel din centru pregateste-te sa platesti 4-500 de euro pentru 3 nopti la un hostel sau un hotel banal, dar de cele mai multe ori nu mai exista disponibilitate. Pentru a inchiria un scaun pentru o saptamana abonamentul este intre 60 si 118 euro, iar daca vrei sa stai mai confortabil, la loja te costa intre 452 si 708 euro. 

Da, preturile sunt asemanatoare unui meci in care Cristiano Ronaldo incearca sa il condamne la penitenta pe Messi, dar nu sunt ei protagonisti de data aceasta. E suferinta, unitatea si credinta care uneori “trebuie” sa iti umble si la buzunar. Totusi, daca pentru asta ati venit, pentru a-ti satisface si ego-ul care vrea sa vada ceva senzational, fii pe faza, e foarte posibil sa il vezi pe Antonio Banderas, carand un tron. Dar nu e ca in filme, Zorro, e viata reala, un om banal cu pacate ca ale tale.

Please follow and like us: