Vacanta cu rulota

In anul in care tehnologia a atins performante extraordinare mai sunt oameni care vor sa isi petreaca vacanta intr-un mod diferit. O fi doar nostalgie cand te hotarasti sa inchiriezi o rulota sau ai in sange spiritul adevaratilor hippioti? Fara a conta prea mult raspunsul, am adunat cateva informatii pentru cei care doresc sa isi petreaca vacanta in acest fel.

Inainte de toate trebuie sa tineti cont de faptul ca sudul Spaniei este o destinatie extrem de populara in randul amatorilor de vacante pe patru sau mai multe roti. Densitatea de parkinguri, faptul ca in extrasezon sunt multe locuri unde poti sa campezi gratuit, la cativa metri de plaja, mancarea relativ ieftina si buna si mai ales zecile de obiective culturale, fac Andalucia de neegalat la acest capitol.

In cazul in care NU aveti o rulota, cel mai simplu este sa zburati de la Bucuresti sau Cluj-Napoca la Malaga cu Blue Air sau Wizz Air, iar de acolo sa inchiriati. Exista companii locale care au traditie pe tema asta, insa e posibil sa aveti in unele cazuri dificultati de comunicare, dar aveti si alternativa de a rezerva un astfel de vehicol de pe un site international care va pune la dispozitie ridicarea masinii din Malaga. Dupa cateva zile de cautare am gasit cateva variante ok:

  • Motorhomespain. Completati datele si veti gasi rezultatele intr-o noua fereastra care va duce la Campervanrentals. Nu va panicati, este ca si cum cautati o cazare pe Tripadvisor si rezervarea o faceti pe Booking.com sau Agoda. Avantajul este ca aveti asistenta 24/7 si puteti vorbi in engleza.
  • Autocaravanasnorte. Companie care poate sa va livreze rulota la aeroport pentru 100 de euro in plus. Se poate ridica si din Antequera, la 50 de km de Malaga.
  • Atalantis. Au website-ul in spaniola, engleza si germana, e de presupus ca va puteti descurca usor.
  • Motorhomemalaga.
Credit video Yabatravellers

Preturile din simularile pe care le-am facut sunt intre 800 si 1500 de euro pentru 10 zile. Atentie insa la optionale: umbrele de plaja, extra pat, mobilier de camping, asigurari, etc. E foarte important sa stiti toate costurile inainte de a inchiria. Apoi mai tineti cont de faptul ca pretul difera in functie de luna in care inchiriati, e ieftin sau mai accesibil in ianuarie-martie, creste in mai-iunie si devine foarte scump in august si iulie. Iar pe langa aceste costuri mai intervine si pretul pe care o sa il achitati pentru a intra intr-un parking special. La acest capitol recomand leaderul mondial din acest domeniu, Pitchup. Au o interfata simpla si usor de folosit, iar in momentul in care veti selecta zona care va intereseaza puteti alege in functie de facilitati, proximitatea de plaja sau pret.

Si o ultima idee, nu ramaneti doar pe langa plaja, Andalucia are sa va ofere mai mult de atat.

Credit video Viajeros Chicharreros

Schi si plaja. In aceeasi zi.

Se poate asa ceva? Sau a pus Muha un titlu sa atraga lumea? Nu, nu e vrajeala, nu e caterinca, e adevarat si realizabil.

Cea mai cunoscuta si importanta statiune de schi din sudul Spaniei, se numeste Sierra Nevada si pune la dispozitie nu mai putin de 107 km de partii de diferite dificultati: 16 verzi, 40 albastre, 50 rosii, 9 negre si 1 circuit de schi fond. Nu ma intrebati ce inseamna culorile acestea, habar nu am. Insa cei care schiaza, sunt convins ca stiu ce sa faca apropo de aceste informatii. Se afla situata la 170 de km de Malaga, 38 de km de minunatul oras Granada, si doar la 100 de km de plaja. Luati in calcul ca aceste drumuri puteti sa le faceti pe autostrada publica (fara plata).

Copyright https://sierranevada.es

Stiu ca e foarte important sa aflati si cat costa schi pass-urile. Aici sunt foarte multe variante: 10, 15, 20, 25 de zile si intre 1 si 7 zile. Toate aceste variante sunt pe pagina oficiala a statiunii.

Cred ca in general e nepotrivit sa fac comparatii, insa e greu de data aceasta sa ma abtin. Din clipul oficial pentru sezonul 2018/2019, mi se pare ca “baietii” astia joaca in Champions League.

Copyright Sierra Nevada Youtube

Apropo de cazare, aveti mai multe variante. Chiar in statiune unde preturile pentru 7 zile sunt undeva la 7-800 de euro, dar pot ajunge si la 2000 cand vorbim de o camera pentru doua persoane, sau puteti alege sa stati in Granada sau in una dintre localitatile situate intre capitala provinciei si Monachil (oraselul cel mai apropiat de centrul acestei zone de interes). Daca doriti sa mergeti cu copiii nu va faceti griji, exista zone speciale pentru ei, cu monitori si partii pe masura.

Copyright Sierra Nevada Youtube

Cat despre faptul ca poti sa schiezi, dar sa fugi si la plaja in aceeasi zi, sau sa alternezi lucrurile imi par foarte simple. In maxim o ora ajungi pe autostrada la Almuñécar, iar vremea in Andalucia este dupa cum deja ti-am spus, geniala! Iar daca te gandesti ca in ianuarie nu poti sa stai la plaja, exista un pic de adevar. Ai zile cand bate vantul si sunt 16 grade si mai ai zile de genul acesta:

24.01.2019

Iar la final inca doua lucruri bune. In 2018 sezonul de schi s-a prelungit pana in data de 8 mai, asa ca 100% poti sa faci intr-o zi sau intr-o vacanta si plaja si sa schiezi. Si doi, in Sierra Nevada zi de zi soarele e alaturi de tine. Pentru nori deasupra alege alta destinatie.

Vacanta cu copiii in sudul Spaniei

“Neata, domnu’ Andalucia. Fa si tu niste recomandari de vacanta pentru o familie cu copii, ma gandesc sa imi iau si parintii si sa mergem doua saptamani in sudul Spaniei.”

Cand am inceput sa scriu aici, am facut o lista de mai bine de 100 de subiecte care mi se pareau interesante, insa de asta am uitat. Bine ca am (deja) cititori/prieteni care stau cu gura pe mine, iar acum ca ma gandesc mai bine da, este un subiect important de care promit sa ma ocup si pe viitor.

Ce trebuie stiut inainte de a cumpara biletele de avion?

  1. Spania, nu e Grecia sau Turcia. Nu exista o traditie deosebita de a petrece timpul in resorturi imense cu totul inclus: de la mancare pana la parc acvatic, sali de sport si cinema, piscine, jocuri si animatori. Aici in sezon, un hotel “all inclusive” poate insemna 290 euro/zi/2 persoane. Astfel, daca doresti all inclusive in sudul Spaniei, cauta o oferta la un operator mare: TUI sau Thomas Cook.
  2. Ai nevoie de masina daca doresti diversitate. Iar aici te pot ajuta. Acceseaza www.doyouspain.com si compara ofertele de la cateva zeci de companii care inchiriaza masini de toate tipurile si pentru toate bugetele. Functioneaza cam ca booking.com. Selectezi orasul de unde vrei sa ridici masina, intervalul orar la care intentionezi sa iei, data de returnare. Si ia mereu asigurare full. E mai simplu asa daca nu vrei sa ai o vacanta cu peripetii.
  3. Daca vrei preturi mai mici, incerca sa ajungi in mai sau la final de iunie&august, ideal intre 1 si 15 septembrie. Altfel, preturile la cazare sunt destul de mari si revenim la punctul 1, ia-ti vacanta de la o agentie de turism mare. Trebuie retinut ca in iulie si in august, marea majoritate a spaniolilor sunt in vacanta sau petrec mult timp la plaja, asa ca e destul de aglomerat.
  4. Cauta cazarea la vest de Malaga, in unul din orasele: Torremolinos, Benalmadena, Fuengirola sau Estepona. E zona unde sunt concentrate cele mai multe obiective adresate copiilor. Poti sa te cazezi si la est de Malaga, in Nerja, Torrox sau Torre del Mar daca esti dispus sa conduci putin mai mult. Evita daca poti Marbella, e mai scump si nu are sens, mai bine duci copii la “gradina zoologica”, decat sa vada atatea “gazele” nereusite umbland pe tocuri in cautarea de lei batrani si cu bani.
  5. Cumpara online si din timp biletele la obiectivele la care accesul se face contra cost. Uneori e mai ieftin sau prinzi oferte de grup, dar cel mai important, eviti sa mergi intr-un loc si sa nu mai fie bilete disponibile sau sa stai la coada 2 ore.

In cazul in care te-ai hotarat, iata cateva locuri in care poti sa iti duci copiii. Nu le incerca pe toate, s-ar putea sa te trezesti la final de concediu ca mai ai nevoie de un concediu.

Isla Magica

Din ce am vazut si ce oferte exista, acest parc tematic din Sevilla mi se pare cel mai interesant. Vorbim de nu mai putin de 36 de hectare cu porturi tematice gen: India, America, Amazonia, Barlogul Piratilor, El Dorado plus Aqua Park. Rezerva-ti minim o zi pentru a petrece timpul aici si nu iti face griji, exista in interior si restaurante, asa ca ai de unde sa iti iei bere, sigur o sa ai nevoie. Bilete si detalii aici.

Bioparc Fuengirola

In Spania, ideea de gradina zoologica nu e doar depasita, ci si neinteresanta. Decat sa mergi pe niste alei stramte si sa privesti diverse animale in custi mai mici sau mai mari, ai ocazia sa le vezi in mediul lor natural, in parcuri de zeci de hectare. Vorbim de un Zoo pentru secolul 21. Impartit pe patru zone: Madagascar, Africa Ecuatoriala, Sudul Asiei si insulele Indo-Pacifice. Bioparc Fuengirola, poate sa iti ia mai bine de patru ore ca sa-l vizitezi. Pentru bilete online, apasa aici. Pentru alte detalii aici. Pentru ati forma o parere mai completa, vizioneaza acest clip.

Tivoli World Benalmadena

40 de atractii, concentrate intr-un singur loc. Stii cum e la Ziua Craiovei, cand vine unu cu masinute, altul cu tiribomba, un nene instaleaza un mountain rousse s.a.m.d.? Eh, aici, in conditii de siguranta si intr-un loc curat si supravegheat le ai pe toate. Aici ai pagina lor oficiala.

Parcul Stiintelor din Granada

Centru de stiinte, muzeu, planetariu, expozitii permanente, toate in 70 000 de m2. O experienta deosebita pentru intreaga familie, nu doar pentru copii. Bonus, daca tot ajungi in Granada, e musai sa vezi Alhambra. Foarte important, pentru a vedea ambele obiective, treziti-va de dimineata. Aici detalii despre bilete si orele de acces.

Ma opresc aici, pentru ca o vacanta in Andalucia cu familia e plina de variante deosebite de a va petrece timpul liber. Posibil doar sa fie nevoie de 3-4 vacanta consecutive, a cate doua saptamani minim, pentru a vedea tot ce iti doresti, sa stai si la plaja si sa ai parte si de odihna.

PS: alte linkuri care merita o privire: Fort Bravo/Texas Hollywood, Cueva de Nerja, Selwo Marina si Selwo Aventura.