Draga mea

31.03.2020

Suntem impreuna in aceasta poveste de 6 ani, 4 luni plus o zi si am trecut ca un carusel prin cele mai joase momente, iar apoi ne-am urcat din nou spre stele. Am suferit si am plans impreuna, dar ne-am si certat ca orbii. Am invatat ca a trai impreuna este o poveste mai complexa si mai grea decat orice alt proiect sau afacere pe care am facut-o vreodata si poate ai vazut si tu, o cearta nu este neaparat si o constructie. 

Am luptat unul cu celalalt si in general ne-am pierdut timpul cu asta, suntem doi raci nebuni ce nu vor termina niciodata ce au de spus si cand aud vreun argument logic sau clar in loc sa se bucure se imbufneaza. Insa suntem cei doi raci, ne avem unul pe celalalt. Faptul ca suntem aici, cumva la capatul lumii cred ca ne-a unit mai mult decat orice, faptul ca ne e greu fara amici si prieteni ne-a obligat sa ne intelegem, ne-a facut sa ramanem impreuna si asta e cea mai buna decizie pe care (eu unul) o puteam lua. 

Iti multumesc pentru aceste zile, pentru faptul  ca suporti acum ora de ora, minut de minut un om ca mine, bantuit de insomnie, tipicar si meticulos, cu zeci de fixuri si mii de scenarii. Ai reusit intr-un mod elegant sa ma intelegi si sa ma accepti in aceasta perioada si asta e cea mai mare victorie pentru mine, sa iesim din asta mai puternici, mai uniti.

Ai avut cea mai buna idee din lume cand ai propus sa nu ne mai luam cadou de zilele noastre si sa o poftim in viata noastra pe Indy. Nu doar ca avem un motiv intemeiat sa iesim din casa (haha), dar ea a reusit sa ne si imbogateasca. Atata iubire intr-o blanita nu s-a mai vazut. 

Stiu ca iti e greu acum, dintr-o persoana hiper activa sa petreci 24 din 24 in casa si mai mult, cu mine (haha din nou). Insa lupta ce e in tine acum, nu uita ca nu o duci singura. Gandurile pe care le ai devin mai usoare cand le impartasim, iar in aceste zile mereu ne-am surprins mai puternici cand celalalt cobora vertiginos.

Iar la final inca un lucru, stiu ca simtul umorului la olteni e mai dezvoltat si pe buna dreptate, gandeste-te ca voi l-ati avut pe Amza Pellea, pe cand noi bistritenii ne mandrim cu Rebreanu, ce numai comedie nu a scris. Insa iti promit, o sa exersez pe tema asta.

Cu dragoste,

Leonard