A primavera lacrimilor mele

Incerc sa numar de cate ori am plans in ultimii 20 de ani si e o socoteala foarte grea. Odata sa dai buzna prin atatea amintiri alb-negru-albastre si apoi sa constat ca nici macar de o mana nu se aduna. Sunt oarecum dezamagit pentru ca inainte a plange mi se parea o slabiciune. A mea si atunci ma abtineam la o scena de film sau o intamplare tragica sau a altcuiva care plangea langa mine. Nu stiam nici de efectul terapeutic al lacrimilor si nici nu am considerat ca refularea poate sa curga, sarat…

In Málaga exista zeci de festivaluri si evenimente muzicale, insa “Terral” este preferatul meu. Muzica lumii e prezenta pe scena Teatrului Cervantes si acolo l-am descoperit pe Vincente Amigo. De fapt nu, cand se anunta afisul de la Terral, il sun pe David Todoran si incepem dezbaterile. Cine e cel mai important de vazut? Care eveniment e de neratat?! Asa m-am trezit cu David, acum doi ani aici si am mers impreuna sa il vedem pe Vincente Amigo, sigurul discipol adevarat a lui Paco de Lucia. Asa ca anul aceasta am repetat exercitiul si fiind in fata mai multor nume pe care nu le stiam, am revenit la consilierul meu muzical si l-am intrebat sec: cum ti se pare afisul? E ceva ok pe aici? In cateva secunde un puhoi de informatii, exclamatii si entuziasm a tasnit de la celalalt capat al whatsapp-ului si printre altele mi-a sarit una: Mariza hermano! M A R I Z A, o sa te faca sa plangi, e cea mai mare cantareata de fado in viata. Lacrimi, eu? Am luat biletele pe loc. Daca e cu lacrimi ma bag imediat.

Drumul spre Teatro Cervantes pentru mine e un ritual. Nu e o plimbare banala printre oameni, ci o insiruire de pasi printre emotii. Ale mele, ale soarelui care inca bate tare seara in iunie la Malaga, ale celor ce rad si vocifereaza. O pregatire pentru ceea ce va urma. Ne ocupam locurile si ca de obicei, exact la ora anuntata incepe evenimentul. Prima piesa e o greseala intentionata, una dintre chitari si vocea ei, ambele neamplificate si doar doi artisti se vad vag, de parca omul de la lumini lipseste. Se aude bine si ma incanta ideea de a incepe un concert asa, dezbracati in fata publicului, fara nici un pic de ajutor. Si apoi a doua piesa.

Buna, Mariza, incantat de cunostinta, insa nu stiu cum ma mai cheama. Cam asta a fost efectul acestei a doua melodii. Ceea ce nu e deloc rau, daca tot e sa iau un pumn in fata de asemenea amploare prefer sa fie asa, cu vanatai de fado si sange de chitara.

Stiam de la David ca Mariza este mare si nu se referea doar la talentul ei pentru care nu are sens sa cautam unitati de masura. Are 1,83 si ma asteptam sa vad un dulap care canta impecabil, dar rigida, lipsita de delicatete. Prejudecatile astea, cu ce ne-am mai pacalit constiinta daca nu ar exista? 1,83 plus niste tocuri de vreo 13 cm sunt acum doar armonie. Mariza canta si se misca cu gratia unei copilite de pe o plaja salbatica din Mozambic, de unde mama ei a plecat spre Portugalia. Si ne poarta in toatele registrele posibile, in veselie si dans, optimism si culoare plus tristeza frate, T R I S T E Z A.

Noua zeci de minute trec ca o sageata printr-o inima albastra si ne trezim la biss. Nu inainte de a-si declara cu lacrimi in ochi dragostea neconditionata catre oameni si in special catre oamenii ei, O gente da minha terra. Cred ca daca un politician ar avea 1% din inima Marizei, ar castiga mereu alegerile. Cand si-a marturisit iubirea catre poporul ei ne-a castigat iremediabil.

Am plecat ca niste betivi, pe patru carari de fericire, emotie si tristeza. Si nu David, nu am plans acum cum nu am plans nici cand lautarii de la “Hanul Ancutei”, jeleau cu vioara si acordeonul la urechea mea. Insa a inceput primavara, dragul meu. A primavera lacrimilor mele.

Please follow and like us:

No pasa nada, tranquilo si mañana

Dupa mai bine de 40 de ani ma consider destul de trecut prin viata. Nu ma mai speriu usor, cred ca am suficienta experienta si sigur am trait asa de concentrat, incat pot sa ma “laud” cu 3-4 vieti. Dar cateodata ma loveste o naivitate stranie, de parca am fost la cursurile vietii, insa nu am invatat/priceput nimic.

Daca te gandesti sa te muti in Spania sau in alta tara va trebui sa te familiarizezi cu zona in care vrei sa locuiesti, sa iti faci acte si sa cauti o chirie, dar nimic din ce te astepti nu te pregateste de realitatea din lumea paralela in care tocmai ai aterizat.

Om tranquilo ce asteapta ziua de mañana

No pasa nada. Una dintre cele mai frecvente replici pe care o sa le intalnesti daca: un functionar ti-a gresit numele pe un formular, astepti sa platesti cumparaturile si in fata ta vanzatoarea sta la povesti cu o clienta, despre vreme, nepoti sau machiaj, omul de la benzinarie iti pune combustibil in rezervor si peste rezervor, te uiti chioras la unii care parcheaza exact pe trecerea de pietoni, pui o intrebare la firma locala de internet si “seful” iti vorbeste stand cu spatele la tine s.a.m.d. No pasa nada e un fel de “incantatie” in care, cam orice prostie sau mica nedreptate care este exercitata asupra ta dispare odata ce ti s-au adresat cuvintele magice. Poti face asta? Iti promit eu, dupa 10 sau mai multi ani de Bucuresti e aproape imposibil.

Daca e ceva ce ma enerveaza mai tare ca “No pasa nada” este omul care tocmai a dat cu mucii in fasole si dupa aia imi spune “Tranquilo hombre, tranquilo”. Orice forma de protest individuala iti este taiata scurt cu fraza asta. Nu conteaza ca esti client, ca ai dreptate, ca esti mai mare in varsta, e datoria ta sa te linistesti.

Mañana. Nu fi imprudent si te apuca sa ai vreo urgenta in Andalucia. Orice ai nevoie astazi se poate rezolva si maine sau poimaine. Si oricum se uita lumea ca la un nebun cand spui as vrea acum sa te uiti la motocicleta sau daca vrei o intalnire astazi la medic, avocat, notar sau contabil. Acum cativa ani am sunat o jurista la inceputul lunii august pentru a se ocupa contra cost de inmatricularea masinii si nu a raspuns decat dupa vreo 10 zile. Cand ne-am intalnit, prima data m-a intrebat ce era asa de urgent? Si cand i-am spus a pufnit in ras si mi-a explicat cu candoarea caracteristica localnicilor: prietene a fost Feria de Malaga, NIMENI nu lucreaza timp de 10 zile. Sah-mat.

1% din ce inseamna Feria de Malaga.

O fi asa de simplu sa ai un mod de viata linistit si relaxat? Au cei care traiesc pe malul marii “tranchilizarea” in sange? Sau asa o fi cu toti cei care fac parte din mari foste imperii? Zeci de intrebari imi circula in minte. In timpul asta, Sergio isi aprinde tranquilo inca o tigara, trage un gat de bere si spune suspinand: “No pasa nada, nos vemos mañana.”

Please follow and like us: