Cand te muti in alta tara cel mai de pret lucru pe care ar trebui sa il iei cu tine ar fi prietenia. Dar cum asta nu intra in nici o valiza, vei rataci ca un buimac pana cand o sa gasesti pe cineva cu care sa te intelegi, cu care sa iti mai speli din cand in cand reciproc constiinta, pe cineva cu care sa razi fara motiv sau pe cineva… la care sa lasi cu incredere catelul cand pleci in vacanta.
Acum cativa ani, Doru Isaroiu (“baiatul” de la Parlament) ma suna: prietene, ce faci? Vezi ca am dat numarul tau de telefon unui prieten bun, Sebastian Boros. Il stiu din copilarie, e baiat valabil, o sa vezi ca o sa va intelegeti bine. O sa te sune sa il ajuti cu informatii, poate va si vedeti.
A avut dreptate Isaroiu, Sebastian, Anda si fetele lor sunt niste oameni super-ultra-mega-faini cu care am facut click din prima. Nu va plictisesc cu dulcegarii, stiu ca nu mai are nimeni timp de asa ceva. O sa va reproduc insa, cu mici completari ce imi apartin (subliniate cu albastru), o discutie pe care am avut-o cu Anda, apropo de tot ce inseamna mutatul in aceasta zona. O sa atingem subiecte cum ar fi pretul chiriilor, gradinita, cum sunt oamenii de aici si multe altele. In ideea in care vei dori mult mai mult de atat, esti HOTARAT sa te muti si ai mai multe intrebari, poti sa imi scrii la hola@andalucia.ro
In ce moment v-a venit ideea de a va muta de la Bucuresti in Malaga?
Am inceput sa visam amandoi la asta in 2017 cand am venit aici pentru prima data intr-o excursie.
Cat a durat de la decizie pana cand ati ajuns aici?
Am ajuns aici pe 13.09.2019, iar decizia de a ne muta am luat-o in iarna de dinainte.
Privind in urma, consideri ca ati fost bine pregatiti pentru aceasta mutare?
Absolut nu, privind in urma mi se pare un salt cu o parasuta care nu stiam exact daca se va deschide sau nu. Faimosul autobuz A ne-a adus de la aeroport si ne-a lasat in centru pe noi doi, pe Ana de 11 luni in marsupiu, pe Eva de 5 ani si pe cele 6 valize in care ne inghesuisem vietile.
Cum ati reusit sa inchiriati apartamentul?
Timp de 7 zile am avut inchiriat un apartament turistic, timp care noua la momentul acela ni s-a parut mai mult decat suficient sa ne gasim o casa. N-a fost chiar atat de simplu, faptul ca nu ne propusesem sa platim chiria in avans pe cel putin 6 luni, sau ca nu aveam 50.000 de euro in cont, “ne-a inchis destule usi in nas”. Am avut foarte mare noroc sa gasim apartamentul ce urma sa ne fie casa pentru 3 ani in ultima zi din cele 7. Asta da noroc, de obicei NU se inchiriaza apartamente daca nu ai contract de munca. Mai mult, faptul ca ai copii si animale de companie ingreuneaza acest proces.
Care sunt cheltuielile lunare pentru a locui in zona centrala a orasului Malaga?
Chirie – 800 euro + 2400 euro garantie la inceputul contractului + 800 euro comisionul agentiei, Curent 150 euro/luna, Apa 100 euro/luna. Pretul de 800 de euro/luna poate fi intalnit lejer acum si in localitati mai mici de coasta. Valul de scumpiri a atins si Andalucia, iar razboiul din Ucraina nu a ajutat cu nimic aceste aspecte pentru ca multi germani, polonezi, rusi si ucrainieni au ales sa se mute aici.
In afara de lucrurile cu care ati venit cum ati procedat sa va aduceti din Romania restul? Cu ce companie de transport ati colaborat? Cat a costat?
Restul lucrurilor noastre, biciclete, calculator, carti si jucarii au venit ulterior cu ajutorul celor de la Emex. Principalul avantaj pe care il au e ca ridica pachetele de la adresa indicata si apoi le aduc pana la usa de la destinatie, in cazul nostru pana in centrul Malagai. La momentul acela pretul era de 2 euro/kg.
Care era nivelul tau de spaniola la inceput, cum ai invatat?
La inceput nivelul meu de spaniola era unul de baza, puteam intelege tot ce mi se spune, dar capacitatea de a avea o conversatie cursiva a venit mai tarziu. Am invatat pur simplu vorbind si gresind, rugandu-i pe cei apropiati sa ma corecteze cand era cazul. Este vital ca inainte de a ajunge sa faci constiincios un curs de spaniola. Foarte rar gasesti pe cineva care vorbeste sau doreste sa comunice in spaniola. Faptul ca nu stii atat de bine limba este ok, e important ca interlocutorii tai sa vada ca stii cate ceva, ca te straduiesti.
Te-ai descurca doar cu engleza pentru a face toate demersurile? (mutat, inchiriat, scoala, cablu/internet, etc)
Nu cred, sau cel putin ar fi foarte complicat. Poate doar la scoala, dar este o exceptie si datorita faptului ca este un centru international.
Cum au privit copiii aceasta mutare? A fost vreun moment la inceput, cand au parut ca nu le place, ca nu se pot adapta?
Pentru cea mica, adaptarea a fost destul de usoara fiind atat de mica. Cea mare in schimb, a simtit mult mai mult schimbarea, locuiam in alta casa, din alt oras, din alta tara, vorbeam cu oamenii intr-o limba care pentru ea era total necunoscuta, incepea scoala in acea limba, si cel mai greu a fost, cred, inceputul pandemiei si carantinarea totala pentru 7 saptamani la doar 6 luni de la mutarea noastra.
Cum ati procedat cu scoala? Ce costuri sunt apropo de scoala/luna? Si cat ar costa daca ar fi inscrise la o scoala de stat?
In Romania, Eva incepuse de la 2 ani gradinita in sistemul Montessori. Pe langa faptul ca ni se pare o metoda extraordinara de invatamant, am vrut sa ii oferim si un soi de continuitate si legatura cu ceea ce era ea obisnuita si cred ca asta a ajutat-o mult in adaptarea ei aici, asa ca am ales o scoala ce are la baza aceeasi metoda. In 2021 a inceput si Ana, surioara mai mica, cursurile la aceeasi institutie. Costurile lunare pentru amandoua sunt in jur de 1000 de euro.
E greu sa iti deschizi un cont bancar?
Odata ce ai obtinut NIE, iti poti deschide un cont bancar la orice institutie bancara din Spania. E posibil ca banci mai mari sa refuze sa va deschideti cont pana nu aveti NIE (da, ati remarcat bine paradoxul) dar mereu puteti apela la banci regionale cum ar fi CAJAMAR ce va accepta banii fara probleme.
Cum ati procedat pentru a va lua NIE? Ce costuri implica? Cat a durat?
Pentru NIE ai nevoie de o programare la Politia Nationala care se obtine online, completarea formularului EX-15, 1 copie si originalul act de identitate si motivul pentru care ai nevoie de acest document, de exemplu pentru a-ti deschide un cont bancar.
Care sunt costurile cosului zilnic/saptamanal? Cum sunt aceste costuri in raport cu preturile cu care esti obisnuita in Romania?
Nu mi se pare ca exista o diferenta fata de preturile din Romania.
Ce lucruri pozitive ai remarcat pana acum (aici poti aborda orice, de la vreme pana la transportul in comun)?
La intrebarea aceasta as putea raspunde intr-o carte. Inca din primele zile am remarcat oamenii. Suna banal si poate a cliseu, dar modestia si caldura sunt trasaturi principale a celor de aici. Nu se grabesc, nu claxoneaza in trafic, iti zambesc si ti se adreseaza cu apelative dragastoase, iar toate acestea, mie una, imi fac zilele mai frumoase. Daca veniti dintr-un oras mare gen Bucuresti, Cluj sau Iasi s-ar putea la inceput sa va “deranjeze” relaxarea de aici dusa la extrem. Am scris chiar la inceput un articol pe tema asta ce s-ar putea sa va fie util.
Un alt lucru pozitiv este bineinteles, vremea. Datorita pozitiei geografice privilegiate, verile nu sunt extrem de calduroase, iar iernile…iernile sunt minunate, cerul ramane la fel de albastru, temperaturile rareori scad sub 15 grade, iar soarele straluceste 320 de zile pe an.
Care sunt cele negative?
Birocratia, faptul ca majoritatea oamenilor nu vorbesc nicio alta limba.
Cat a costat adusul masinii din Romania in Spania? Cu ce firma ati lucrat?
Masina a calatorit pe o platforma, a sosit dupa 3 zile, costul a fost de 750 de euro si am fost ajutati de cei de la www.mateiunitrans.ro
Ce implica inscrierea masinii cu numere de Spania? (costuri, cat dureaza, etc)
Pentru acest serviciu, am apelat la o firma de gestiune. Cel mai mult a durat obtinerea unei programnari la itp, iar tot procesul a durat aproximativ 1 luna. Costurile au fost de 1100 euro, incluzand comisionul firmei.
Ati avut reactii negative cand cineva afla ca sunteti romani?
Nu, dimpotriva, mai ales dupa evenimentele din Ucrania, oamenii s-au aratat ingrijorati de proximitatea razboiului si consecintele acestuia si asupra Romaniei.
V-a trecut vreodata prin cap sa va intoarceti?
Nu, in niciun moment. Am avut ca referinta si pandemia si mereu am spus ca daca am rezistat atunci, singuri, cu toate restrictiile si emotiile, sigur vom gasi o solutie la orice problema apare.
Ce ai vrea sa aduci din Romania aici? (poate fi de la eugenia pana la prieteni)
Sigur, unul din lucrurile la care renunti cand te muti in alta tara, e proximitatea fata de prieteni si familie. Mi-ar placea, desigur sa ii avem mai aproape.
E greu de gasit un loc de munca?
In general, da. Din experienta mea si a celor din jur, procesul este unul complex, salariile sunt mai mici decat in alte zone din Spania, iar faptul ca esti expat poate sa ingreuneze si mai mult lucrurile. Subscriu! Cand va veni vorba de alege dintre tine si un spaniol pe aceasi pozitie, cu siguranta ca tu vei fi in cel mai bun caz pe locul 2. Pe de alta parte meseriasi gen mecanici sau instalatori sunt mereu la mare cautare.
De ce v-ati mutat din centru Malaga intr-un oras aflat la periferia capitalei?
A sta in centru, a avut pentru noi foarte multe beneficii, unul din ele fiind cel ca puteam ajunge pe jos sau pe bicicleta oriunde: la scoala, la plaja, la cumparaturi. Malaga este si din punctul acesta de vedere, un oras foarte prietenos pentru cei cu copii. Nevoile noastre in timp s-au schimbat, fetele au mai crescut, orasul a devenit foarte aglomerat asa ca am gasit solutia de a ne muta intr-un orasel aflat la periferia Malagai, unde contra aceleiasi sume locuim intr-o casa mai mare, mai aproape de plaja, si de unde ajungem in centru in 15 minute.
Ce altceva ar trebui sa stie o familie inainte de a veni aici?
Nu stiu daca e ceva de stiut, ci mai mult de simtit. Ascultandu-ne entuziasmul si povestea, multi dintre prietenii nostri au crezut ca si pentru ei va fi la fel de usor, ca vor fi la fel de fericiti ca si noi, dar cum nu suntem cu totii la fel, nu avem aceleasi nevoi, nu ne fac fericiti aceleasi lucruri, nu a fost asa. Asta a fost povestea noastra si atat. Cred ca trebuie sa simti tu ca aici iti e locul, ca aici copiii tai ar putea fi fericiti, ca poti face fata distantei considerabile fata de familie si prieteni, si nu sa te bazezi pe ceea ce li s-a intamplat altora. Desigur, pe de alta parte, sfaturile, incurajarile si informatiile sunt binevenite oricui la orice inceput de drum.
Cu ce NU te poti obisnui aici?
Din moment ce faci pasul acesta, probabil ca esti destul de flexibil si stii ca va trebui sa te adaptezi si obisnui cu traditii, limba, clima, felul oamenilor de a fi etc. Din fericire, nu exista nimic cu care nu ma pot obisnui aici.