Semana Santa, linia dintre religie si Champions League

De fiecare data cand spui ca nu mai poti o sa poti si mai mult, o sa ajungi intr-o zona pe care nu ai cunoscut-o pana atunci, iar la final o sa fii mai puternic. Cuvintele astea rostite de Bogdan, un prieten bun, emigrant ca si mine, imi par desprinse dintr-un manual motivational scris de un impostor. Dar viata bate la cur filmul si de cele mai multe ori Bogdan are dreptate.

Insa ce poti sa realizezi in viata fara credinta? As spune ca mai nimic. Nu va aruncati, vorbesc de credinta in Ceva, in tine, in ideea ta, in proiectul tau,in Dumnezeu, in forta ta fizica sau psihica, in speranta, in Zen sau Jehovah in soare sau copaci. 

Om. Credinta.

Semana Santa in Spania e o experienta iesita din comun. Mi s-a spus, trebuie sa mergi, trebuie sa vezi, insa mie manifestarile de masa imi provoaca o stare nervoasa, iar cele religioase mai mult de atat. Dar acum trei ani am fost pentru prima data, in Velez-Malaga. Ca idee, in Andalucia sunt trei locuri esentiale in care poti sa asisti la procesiuni: Sevilla, Malaga si Velez-Malaga. Si in celelalte orase, chiar si in sate exista procesiuni, dar in locurile pomenite mai sus aceste evenimente ating o cota inimaginabila. 

Credit video Ayutamento de Velez-Malaga

Ca sa ajungi pe traseul pe unde sunt duse tronurile, trebuie sa treci de parcari, de drumuri blocate de politie si mai ales de zeci de carciumi pline de oameni. Ma uit chioras la ei, sunt cu paharele si farfuriile pline, rad si vorbesc tare, se imbratiseaza de parca a dat Real Madrid gol. Nu exista cel putin in sud nimic din piosenia si austeritatea Saptamanii Patimilor, cu care ortodoxii sunt obisnuiti. Dimpotriva, in aceste zile femeile merg la saloane de infrumusetare, se cumpara haine frumoase, se iau zile de concediu sau zile libere de la scoala, se merge in vacanta si mai ales se sarbatoreste. Cred ca “bariera” asta de cheflii e ultima pe care o sa o trec, inainte de a intra in zona procesiunilor. 

Reusesc sa imi gasesc un loc bun, la o inaltime de cativa metrii, in mijlocul oamenilor care vorbesc incet. In fata mea se asterne o strada stramta cu o panta abrupta. De undeva de sus se aude muzica fanfarei si lumea se misca asemenea unui card de egrete, se apropie, atentie. Muzica se aude tot mai tare si imi urca prin degetele de la picioare pana in varful capului, ma gadila si ma sperie, ma duce in cer si ma izbeste de pamant. Incet, intr-o cadenta impecabila mai bine de 200 de oameni coboara cu tronul in spinare. Unii dintre ei sunt desculti, altii au capul sau ochii acoperiti dar toti sunt conectati intr-o singura miscare lenta si precisa, toti in acele momente sunt unul. Muzica ma izbeste in continuare, mirosul de tamaie imi intra prin toti porii, forta oamenilor uniti ma lasa fara grai. 

Daca experienta aproape hipnotica m-a lasat fara grai, mai sunt cateva lucruri care o sa va lase si pe voi cu buzunarul gol. Poti asista la procesiuni din strada, de la geamul hotelului unde esti cazat, de pe scaune sau din loje. In strada evident, nu te costa nimic, insa daca te-ai cazat la un hotel din centru pregateste-te sa platesti 4-500 de euro pentru 3 nopti la un hostel sau un hotel banal, dar de cele mai multe ori nu mai exista disponibilitate. Pentru a inchiria un scaun pentru o saptamana abonamentul este intre 74 si 124 euro, iar daca vrei sa stai mai confortabil, la loja te costa intre 588 si 924 euro

Da, preturile sunt asemanatoare unui meci in care Cristiano Ronaldo incearca sa il condamne la penitenta pe Messi, dar nu sunt ei protagonisti de data aceasta. E suferinta, unitatea si credinta care uneori “trebuie” sa iti umble si la buzunar. Totusi, daca pentru asta ati venit, pentru a-ti satisface si ego-ul care vrea sa vada ceva senzational, fii pe faza, e foarte posibil sa il vezi pe Antonio Banderas, carand un tron. Dar nu e ca in filme, Zorro, e viata reala, un om banal cu pacate ca ale tale.

Torre del Mar. Tot anul

Sunt destul de conservator cand e vorba de vacante. Daca imi place un loc si cazarea, iar plaja si papica au fost in regula cu greu ma mai scoti de acolo. Asa ca, in momentul in care Bebe Rancea mi-a spus acum mai bine de 10 ani ca are un apartament pe plaja am respins ideea din start. Noroc ca omul poate fi pisalog si pana la urma “am cedat” si am mers sa vad care e treaba cu Torre del Mar.

Astfel, in 2008 singur cuc m-am urcat in avion si dus am fost. Am ales sa zbor cu Vueling si am facut o escala scurta in Barcelona, cat sa beau o cafea si sa ma dezmeticesc. Ajuns in Malaga ceva s-a schimbat in mine, zona asta are ceva magic si odata ce o sa ajungi aici o sa intelegi. Nu de alta, dar din 10 oameni care au fost in vacanta in Torre del Mar, minim 8 se intorc an de an si raman cu locul asta in suflet.

Ca un cunoscator (deja) al acestui oras pot sa spun ca diferentele sunt mari, apropo de prima vizita din 2008 si ce se intampla acum aici. Locul era fermecator, simplu, dar cu facilitati limitate, cu putine crasme de calitate si servicii modeste. Inclin sa cred ca schimbarile majore se datoreaza primarului independent Jesús Carlos Pérez Atencia. Un om pe care il vad in actiune zi de zi: cand e vorba de curatenie, amenajari, eventuale inudatii (in timpul iernii se inunda plaja uneori), investitii si evenimente social-culturale. Omul asta zici ca e clonat, nu m-ar mira chiar sa fie, atat de activ este.

De ce ai veni in Torre del Mar in orice perioada a anului?

  • liniste si curatenie impecabila
  • cea mai lunga plaja din provincia Malaga, 4 km
  • toalete publice curate si puse la punct din 2 in 2 ore
  • locuri de parcare gratuite (iulie+august mai greu de prins)
  • o faleza pe care poti sa te plimbi, sa alergi sau sa te dai cu bicicleta de mai bine de 7 km
  • festivalul WeekendBeach ajuns la editia a 6 a, printre putinele care se desfasoara in fata marii. Festival la care au cantat Wiz Khalifa, David Guetta, The Prodigy, Hardwell, Skrillex si multi altii (3-6 iulie 2019)
  • Feria de Torre del Mar “Santiago y Santa Ana” care incepe imediat dupa festival
  • Festival Aereo Internacional Torre del Mar
  • Feria de Málaga (august)
  • Semana Santa, saptamana dinaintea Pastelui Catolic
  • lunile iunie, septembrie si mai ales octombrie cand e absolut splendid. Vreme perfecta, plaja pustie
  • Craciunul si Anul Nou la 16-22 de grade
Credit video Tenencia de Alcaldía Torre del Mar

Torre del Mar, merita minim 7-10 zile si cu siguranta mai multe postari din partea mea. Va promit ca o sa mai scriu si o sa ma tin de cuvant. Iar daca doriti sa va bucurati de toate astea de la inaltime, beneficiind de cea mai frumoasa priveliste din oras, puteti inchiria apartamentul in care am stat si eu direct de aici, cu un mail la: hola@andalucia.ro

Dupa cum se vede apartamentul se situeaza vis-a-vis de plaja si poate gazdui confortabil patru persoane. Nu este un loc pentru o gasca mare, ci mai degraba pentru doua cupluri linistite 🙂 Pentru mai multe detalii si informatii scrieti-mi cu incredere.

Andalucia. It rhymes with nostalgia.

by Gabriela Sinevici

It’s getting late and we’re searching for a place to go to. We love traveling and discovering places. And so many other things! But! There’s always a but…I’ll tell you later why there’s always a “but”.

We all know the power of instagram. So many places, so much to see, so many  cool feeds etc…(Here’s where the but comes in) But where do you go? There is an infinite of destinations if you’re looking for inspiration for your next vacation. Of course, once you narrow down your criterias life becomes easier and so does your choices! What exactly makes a place special that you’re actually going to go? We’ve searched for travel hashtags, and came across andalucia.ro. We really liked the content and decided to go. With all the useful tips on the website,  here’s what convinced us to go: 

        Beach – Conil de la Frontera 
photo credit: Gabriela Sinevici

– Europe, relatively close to where we reside (Transylvania).

– Low cost destination!

– Surf Destination! 

– Flexibility of flying from Timisoara

– A place where we don’t have to do a lot of planning before.

Of course you can argue any place can be the place where you don’t have to do a lot of planning before, but trust me there is a lot of places where you must have everything planned out. Most touristy destinations require you have everything figured out. From where you’ll be staying, where you’ll be eating and so on. 

Our flight from Timisoara landed in MAD in 2.5 hrs. We stopped in Madrid, savored a coffee in the busy central area and made our way out the city very quick and easy. Next stop: Andalucia!

The trip was enjoyable and the scenery pleasant to the eye. The perfectly groomed land and fresh green landscape was worth photographing. As we reached the most southern region of Spain, and entered Andalucia, the atmosphere suddenly felt different.

We arrived in Cadiz, and stopped for something to eat. It must have been the sea breeze coming from a distance and the salty smell in the air that made everything taste even better. As we were sitting in this tapas bar that seemed to be untouched by time, the atmosphere invited you to the menu whilst enjoying an appetizer.  

    Smoked mussels before our meal

And all of a sudden we felt like we’re part of the picture. Let’s get one thing straight! Andalucia is not the place where you have too much time to sit in one place! Unless you own an apartment in Puerto Banús with an amazing balcony that insists you come out and invites you to sit on the wooden chairs rusted by time and the sunshine that is a reminder of how much time has passed! 

As we were waiting for our meals, we couldn’t help but notice how calm and worry-free people were around us. We loved that! We were surrounded by families that enjoyed quality time together. It was relaxing to look around. Our food had arrived and as people entered and exited, we savored our meal. 

Restaurant – Cream of mushroom soup!

Eating out wasn’t expensive and we were dining out almost every day. A glass of wine costs the same as a canned drink.  We aimed for fresh fish and they served it most places. We continued our journey to “Conil de la Frontera” in the Cadiz Province of Andalucia, leaving behind a picture-perfect decor in the Spanish neighborhood. The Spanish music on the radio made you want to dance. We wanted to surf, and had been reading about surf beaches in El Palmar.

Beach – El Palmar

Driving along the coast was great. You simply can’t get bored driving along the Atlantic watching the ever-changing sea and surfers dancing the waves. The beaches looked  exciting and the velvety sand perfect for a midday tan. The beaches weren’t crowded and the temperature was just right. That’s one of the reasons we decided to come here in March and not July or August.

We spent a couple of days there, staying in different places (Off season, prices are great and the hotels worth staying in).

It was soon time to go, but before we headed back to Madrid, we made a quick stop in Malaga, to meet some friends who also served as our tour guide as we wandered around the charming and dazzling city of Malaga. We grabbed lunch on the terrace  of a stylish bar – restaurant in the old historic centre and headed back to Madrid. We look forward to our return there next time!

Málaga Cathedral

Gabriela Sinevici is partner and co-owner at Transylvania Log Cabins. You can find more about this beautiful place on Facebook and Instragam

*If you want to know more about Andalucia or if you want a personalized vacation, please write us at hola@andalucia.ro

VREMEA SI VREMURILE. FEBRUARIE&MARTIE.

Paradoxul andaluz se intampla zi de zi. Timpul trece tot mai repede, iar oamenii se misca, se agita tot mai incet. Nu poti sa intelegi zona aceasta, pana cand nu iti intra in sange lentoarea cu care se desfasoara lucrurile aici.

Am ratat sansa de a va povesti despre doua evenimente importante in Andalucia, in perioada care tocmai a trecut. Astfel, va recomand ca la anul sa nu ratati Carnavalul de Malaga (23 februarie-03 martie) si “Festival de Malaga” (15-24 martie), a 22 a editie de festival de film. Cum fiecare eveniment merita o postare, acum doar pe scurt:

  • Toata lumea vorbeste despre Festivalul de la Rio, eu va spun ca in Montevideo este unul mai autentic, insa am vazut rar spus ca spaniolii au dus festivalul in America Latina si nu invers. Ca au mai dus si altele e o alta poveste, dar trebuie specificat ca din Evul Mediu si pana acum, Carnavalul a scos milioane de oameni in strada si continua sa o faca din Malaga pana in Barcelona, Cadiz, Huelva sau Sevilla. La anul trebuie doar sa fiti aici. Retine, si comunitatile mai mici organizeaza petreceri pe aceasta tema.
  • Festivalul de film a aparut in Malaga in 1998 si in cadrul lui se proiecteaza cu precadere pelicule spaniole. Din 2017 cand finantarea acestuia a ajuns la 2,89 milioane de euro s-a deschis si sectiunea dedicata Latino Americii.
Selectiune din concursul de “Murga” din candrul Carnavalului Malaga 2019.
Credit video 101Tv


Despre vreme, trebuie sa stiti ca in mod normal in lunile februarie si martie sunt perioade relativ lungi de vant care pot sa iti tulbure planurile de a sta la plaja, dar si mintile. Anul acesta, insa am avut parte de o “iarna” extrem de blanda, cu temperaturi medii de 18 grade, dar si cu o maxima de 33 inregistrata in 17 martie. Atat timp cat in vacanta va doriti sa vedeti obiective istorice sau sa va plimbati pe stradute, vantul nu o sa va incurce, iar gradele Celsius o sa fie aliatele voastre si iata, cu putin noroc puteti sa prindeti si zile de plaja. Despre inotat in mare puteti sa uitati, temperatura medie este de 15 grade si peste asta mai apar si valuri de 3-5 metrii cand bate vantul de Levante.

Asa ca, data viitoare cand planuiti o vacanta in Andalucia, cercetati cu atentie prognoza pe 7-15 zile si puneti intrebarile care va preocupa la hola@andalucia.ro sau ca sa citez un clasic in viata, nu va faceti iluzii ca sa nu aveti deziluzii.

Din negura in albastru clar-senin

Fiecare are cate un vis, unii mai multe. Dar ca sa ajungi sa iti traiesti visul, trebuie sa muncesti foarte mult sau sa se rastoarne pe tine cisterna cu noroc. Eu nu sunt din categoria doi, dar nu am nici o problema cu cei mai norocosi. Cand Dumnezeu da cu zarul nu mai comenteazi de ce a iesit 6-6 pentru Gigel, asta e, mergi mai departe.

Peisaj tipic Cluj-Napoca. Peisaj tipic La Catela de Velez.

Pe Titus Banc, il cunosc de o viata. Eu am crescut pe Artarilor, el pe Trandafirilor. Nu eram prieteni, dar ne mai dadeam “la cotoaie” in cate un meci de fotbal organizat in spatele blocului. Apoi traiectorii separate, dar care se intersectau din cand in cand. Magazinul “Beverly Hills” si prima mica sponsorizare a unui eveniment organizat de mine, “Erin’s Pub”-primul pub adevarat din Bistrita si un eveniment neegalat de atunci, intalniri in crasma cu candidati la Parlamentul Romaniei si primul karaoke “de masa”, adica cu mii de oameni organizat dupa ideea lui in centrul orasului.

Acum sa nu credeti ca omul de care va vorbesc e perfect. E ciudat, arogant, fixist, “usor dus”, mereu agitat si cu siguranta, greu de digerat, dar in caracterizarea asta m-am regasit si eu, uneori.

Dupa ceva vreme, ne-am intalnit in Andalucia, in zona in care locuiesc acum si Titus, a inceput cu turuiala: O sa iau ceva aici, o sa mai aduc oameni, dezvoltam o cazare mica, te implic, facem comunitate. Ma uitam la el ca la un om cu probleme grave si mai mult, eram cam satul de astfel de promisiuni. Pentru ca FIECARE amic sau cunostinta care a venit odata aici, a spus acelasi lucru.

Dupa doi ani, el impreuna cu Maximilian Dragut, au luat un apartament in La Caleta de Velez, la 1 minut de plaja si au dat drumul la povestea TIMAX Holiday.

De ce ai lua in considerare TIMAX Holiday, pentru calatoria ta in Andalucia?

  • In apartamentul din linistita localitate La Caleta de Velez, se pot caza 6 persoane lejer.
  • Ai TOT ce e nevoie pus la dispozitie: de la cafea pana la slapi, de la prosoape de plaja pana la masina de spalat sau periute de dinti.
  • De la aeroportul din Malaga pana la cazare faci 30 de minute, iar echipa de la Timax, poate sa te preia fara nici o problema.
  • Ajungi la o plaja mare cu nisip in doua minute, iar la portul de yahturi in doar 1 minut.
  • E o zona extrem de linistita unde poti sa te odihnesti bine.
  • Ai mai bine de 4 km de promenada unde poti sa alergi sau sa te dai cu bicicleta.
  • Daca inchiriezi o masina in 5 minute esti pe autostrada.
  • Ai magazine aproape si restaurante autentice la cateva sute de metrii.
  • Faci 25 de minute pana la Malaga, o ora pana la Granada sau Gibraltar sau doua ore pana in Sevilla.
Credit video Canal Andalucia Turismo

Ar mai fi multe de spus despre ce poti sa faci in vacanta ta pornind de aici, insa nu dam tot din casa, te asteptam sa ne vizitezi. Si evident, retine, daca doresti sa rezervi acest apartament, poti sa imi scrii la: hola@andalucia.ro

Nerja, bijuteria sudului

Ma acuza lumea ca scriu prea des despre subiecte hipsteresti, de parca si stiu eu ce inseamna asta, dar mi se recomanda totusi sa scriu despre locuri pentru “omul de rand”, cel care merge in vacanta cu familia sau cu amanta sau mai grav, cu socrii. Si cum imi place sa primesc astfel de recomandari si sa si ma supun lor, astazi detaliez o zona excelenta pentru a petrece o vacanta de minim o saptamana.

Nerja, e cunoscuta de spanioli pentru ca in anii 80 s-a filmat aici un serial de succes numit “Verano azul”, asa ca de la Madrid pana la Bilbao sau de la Almeria pana in Zaragoza, toata lumea a auzit de Nerja. Dar asta nu inseamna ca spaniolii inca mai frecventeaza aceasta statiune. Din exterior pare ca oraselul de 20 000 de locuitori este “condus” de nordici, englezi, belgieni sau olandezi. Densitatea lor este clar mai mare decat a localnicilor. Astfel, s-a ajuns ca multi dintre ei sa prefere sa locuiasca in satelele sau orasele de la 10-20-30 de km si sa isi inchiriezi casele expatilor. Dar ce face Nerja asa de atragatoare, asa de interesanta?

  1. Apa marii de o claritate si un albastru pe care rar il intalnesti pe Costa del Sol. Posibilitatea de a alege din cateva plaje citadine, micute ce e drept sau de a ajunge relativ repede, in 15-30 de minute la plaje salbatice in rezervatii naturale. In oras recomand: Playa de la Calahonda, exact sub Balcon Europa, Playa El Chorrillo si evident cea mai mare dintre ele Playa Burriana, care ofera si cele mai multe posibilitati.
  2. Balcon Europa si stradutele centrale. Daca sunteti amatori de selfie mergeti, daca va place la nebunie inghetata mergeti, o sa aveti de ales dintre cel putin 40 de feluri, daca va plac stradutele micute cu ateliere de pielarie mergeti, daca va place mancarea spaniola, italiana, franceza sau greceasca mergeti, daca vreti doar sa stati la soare/umbra in timp ce un trubadur canta intr-un colt mergeti.
Credit foto Pablo Capilla

3. Cueva de Nerja. O pestera incredibila, situata la 158 de metri fata de nivelul marii, cu o lungime de mai bine de 4 km si cu o galerie turistica de mai bine de 100 000 de m cubi. A fost descoperita in 1960 si contine picturi rupestre care au o vechime estimata de 45 000 de ani. In afara de o plimbare si putina istorie, puteti asista daca sunteti norocosi si la concerte in interiorul pesterii. De la Yehudi Menuhin pana la Monserrat Caballé sau José Carreras, pana la actualii Pablo Alboran sau Barbara Hendricks, toti au incantat audienta cu cate un concert in acest loc inedit si spectaculos.

Credit video Fundación Cueva de Nerja

4. Frigiliana. Aflat la doar 7 km de Nerja, acest sat maur alb este prezent in toate topurile de gen. Nu poti face o vacanta aici fara sa vizitezi Frigilliana. Pentru noi este unul din locurile favorite unde ne intoarcem de fiecare data cu mare placere. Stradutele cu case albe, usile de lemn vopsite in diferite culori, florile parca pictate ce se afla in fata fiecarei case, toate acestea au un farmec aparte. Recomand, de asemenea sa cumparati miere de melasa sau “Miel de Caña”. Aici am aflat ca ar fi cea mai santoasa forma a zaharului. Merge ca indulcitor, dar si ca sos pentru… vinete prajite.

Credit video Panoramicas Al Sur

5. Proximitatea. Cu Malaga, Granada, Cordoba si chiar daca sunt usor mai indepartate: Gibraltar, Sevilla, Ronda sau Cadiz.

Si daca aveti nevoie de cazare si nu va descurcati cu booking.com, apelati cu incredere. In rest, cerul albastru de Andalucia, va asteapta.