Cu omul de zgarda

26.03.2020

Prietenul meu Liviu Alexa imi spunea acum mai bine de 10 ani. Bah, fraiere, tu nu stii ce pierzi, sa ai langa tine cu caine, doi sau patru este adevaratul dar de la Dumnezeu. Tu inca nu ai cunoscut adevarata dragoste pana nu ai un catel. Nici nu stii ce poti sa simti cand traiesti zi de zi in compania lui. Acum no, multa lume spune ca Liviu Alexa e nebun si va spun eu, sigur este, dar pe langa nebun e si ambitios, e si talentat, e si poet. Plus inca vreo 30 de atribute. Dar vorbele lui, apropo de caini m-au urmarit mult si bine si acum 3 ani buni, cand am avut ocazia sa contribui la surpriza numita Luna pentru nepoata mea Raluca, am vazut putin din ce poate sa faca o fapturica mica dintr-un ditamai omul. Sarbatorita noastra ce a primit-o pe Luna ca si cadou a intrat in panica, era in pragul sesiunii si a lucrarii de diploma, a ras cand a vazut prima tumba a catelusului, s-a panicat cand a realizat ca va trebui sa aiba grija de ea in FIECARE zi, iar apoi, suspinand, printre lacrimi i-a spus simplu si scancit, te iubesc. 

Indy, havaneza noastra a intrat cumva dupa o controversa si dupa prea mult timp. In sensul ca am vorbit sa luam un catelus de acum 6 ani, insa nu stiam ce vrem, cum vrem, eram comozi, eram speriati poate, nehotarati, comozi, you name it. A existat si un moment acum 3 ani cand ne-am intalnit cu un catel simpatic ce era de adoptat si l-am placut, ne hotarasem sa il luam cand am aflat ca este foarte bolnav. Iar amicul meu Marius Miholca, veterinar de profesie ne-a spus ca avand in vedere ca ar fi prima data cand in familie avem un catel nu ar fi inspirat sa il adoptam. Probabil ne-am descurajat si am ramas doar cu ideea, ce fain ar fi sa avem un catelus. 

Acum un an si jumatate, Mihaela a fost cu ideea sa nu ne mai facem nici un cadou de zilele noastre, care sunt foarte apropiate. Si sa facem cumva sa ne si hotaram si sa luam un catelus. Eu am spus catelusa, nu catelus si usor usor s-a restrans aria de cautare. Asa am dat de cea care se numeste acum Indy. Apai cum sa va spun prieteni… Asa emotii am avut cand ne-am vazut prima data si in prima noapte pe care am petrecut-o impreuna, ca nu am dormit vreo 72 de ore. In consecinta am fost si emotionat si extrem de nervos. Relatia mea cu Indy din primele zile nu a fost ok, probabil faptul ca am fost asa de morocanos nu a ajutat-o prea mult, insa dupa putin timp am inceput sa ne imprietenim cu adevarat. Si suntem aproape nedespartiti. Despre alte sentimente ce s-au dezvoltat pe parcurs nu are sens sa va mai povestesc. Insa mereu imi aduc aminte de vorbele lui Liviu A si as completa cu faptul ca e greu de descris, dar grozav de trait toate astea. 

Iar acum, in aceste vremuri fara definitie si cu un sfarsit invizibil ii sunt recunoscator Iny(ancei) ca ma ia zi de zi, ma pregateste, imi pune zgarda pe mana si ma scoate afara. 

Incotro?

25.03.2020

Am scris zilele astea cu gandul la mine, cu gandul la partenera mea, cu gandul la familie, insa mai putin cu gandul la alte familii, la alte categorii de oameni ce nu sunt foarte aproape de mine. Cum ramane cu copiii ce urmeaza sa se nasca? Cu pustii de 7 ani ce trebuiau sa mearga la scoala din septembrie? Dar cu adolescentii?

Fara discutie cei mai mari eroi ai zilelor noastre sunt cadrele medicale. Am vazut “selfie-uri” dupa ture de 12 ore, dupa ce si-au dat jos echipamentul de protectie si am ramas ingrozit. Fetele tumefiate, ranile cauzate de mastile profesionale erau la vedere, dar in ochi se mai vedea ceva, ranile nevazute, dar stiute, ce o sa ramana mereu in sufletele lor. Ei sunt infanteristii zilelor noastre, ei sunt primii ce se iau la tranta sau baioneta cu dusmanul invizibil. Si pentru ei jos palaria si toate rugaciunile mele. Apoi pompieri, politisti, garda civila, soferi de tren sau autobuze, cei ce fac aprovizionarea. Toti acestia sunt bucurosi ca isi fac datoria si ca (mai) au un loc de munca. Cu siguranta am uitat si alte categorii, insa acum as vrea sa scriu si despre parinti. Cred ca si ei sunt eroi. Sa stai zile, saptamani sau luni, 24 din 24 cu adolescentul tau confuz sau cu pustoaica de 7 ani mi se pare o misiune extrem de dificila si oricat de multa dragoste ai avea, oricat tact si intelepciune, undeva e posibil sa se rupa filmul. Cum ii explici unui prescolar ca NU are voie sa isi viziteze prietenii, ca nu poate merge la Pizza Hut sau Mac, dar nici in fata blocului. Ce imaginatie sa ai sau cum sa il faci sa inteleaga? In cazul in care esti parinte si faci asta zi de zi, ai admiratia mea.

Cum poti insa sa il opresti pe fiul tau, adolescent de 17 ani sa isi mai vada gagica? Baietii la un fotbal sau sa iasa cu bicicleta la o tura prin padure? Viata e dura, dar grea prietene, o sa vezi tu cand o sa cresti mare! Va mai aduceti aminte, asa ne spuneau noua parintii. Si da, am vazut, sa cresti mare nu e funny deloc, e o capcana in care cadem cu totii. Dar ei, copiii ce vina au de aceasta intamplare? Nu, e lumea creata de noi, ei  nu au cauzat problema asta, dar trebuie sa traga cu noi cot la cot, sa creasca in izolare.

Mi se spune de cate un amic, de cate o cunostinta, sa vezi ce o sa fie din punct de vedere economic dupa. Da, stiu, o sa fie un dezastru, dar nu mai imi pasa, va spun pe bune. Adica WTF, ma mai consum azi pentru “dezastrul” de peste cateva luni sau un an, bring it on bitch, asta este. Dar azi mi-a trecut prin cap asta… Copiii astia doriti si iubiti, acesti rasfatati -pana acum- ei ce vor face? Pe unde o mai scoatem la capat cu ei, mai ales ca repet, situatia asta nu e din vina lor. Iata o tema de meditatie pentru noua lume in care o sa ne trezim curand. 

Noua ordine mondiala

24.03.2020

Unde sunt zilele in care daca afla cineva ca tin cu Dinamo se lua de mine, facea caterinca ieftina? Sau daca sunt din Ardeal e musai sa fiu lent?

Vorbeam astazi cu prietenul Ionut T si dezbateam, evident, singura problema ce sa mai discuta in zilele astea. Si imi spunea ca despre “noua ordine mondiala” se vorbeste de mult timp, ca personalitati mondiale si financiare vorbeau despre aceasta necesitate si ca nimeni nu a reusit sa gaseasca o metoda pentru a reaseza lumea. Se vorbea de variante cum ar fi razboiul, atentatele, prabusirea intentionata a unor sisteme bancare, dar nimeni nu a luat in calcul metoda ce astazi ne da atatea batai de cap.

Acum prima intrebare pe care o am in cap este de ce lumea trebuie reasezata? De ce trebuie retrase niste linii? Ca nu e ca si cum ce se “stabileste” zilele astea va face lumea mai buna, mai sanatoasa, oamenii mai de treaba si pace in lume. Daca cei bogati doresc o schimbare, cu siguranta nu vor dori sa ne faca traiul mai bun. 

Lumea in care traim, “fericiti si nu stiam…”, e deja istorie. Si e ciudat ca e atat de aproape de noi si parca de neatins acum. Si asa cum era inainte, cu banalitatile de rigoare, cu crizele de personalitate pe care le aveam sau alte probleme parea o lume functionala. Pana cand…

E posibil ca goana dupa aur din America emigrantilor sa revina in actualitate. Si care va fi urmatorul aur? Mastile? Manusile? Imprimantele 3D ce sunt in stare sa faca si masti si manusi? Prea multe intrebari ce nu isi afla raspunsul. Sau poate e doar o zi in care ploua afara si nu am putut sa ies cu Indy, asa ca ma simt si eu plouat si imi pun aceste intrebari.

7 si de la capat

23.03.2020

Oare cum glumesc zeii? Allah? Dumnezeu? Buddha sta si el la aceeasi masa cand se nascocesc glumele sau e plecat la o sesiune de meditatie?

Se imprastie zilele astea mai rau ca un virus, credinta in necredinta, revolta catre orice si oricine, dezinteresul si miserupinsmul, disperarea si abandonul, toate ca niste molimi ce nu pot fi stavilite. Incercam zi de zi sa ne reintegram in aceasta noua ordine mondiala ce este extrem de basica: trezit, baie, mic dejun, luat telefonul in mana, miscat prin casa, jucat cu copiii si de la capat. Nu mai avem alte “griji”, viata noastra se invarte intr-un perimetru de 50-100 de m2. Seara ne punem in pat singuri sau unul la distanta de celalalt in speranta in care o sa prindem ceva fain in somn, in vis. Toata realitatea ce era banala saptamanile trecute acum e o himera pe care speri doar sa o mai regasesti intr-unul din visele ce vor urma. Pentru ca daca vei reusi sa dormi, cea mai mare realizare in aceste conditii, este sa visezi ca iesi, ca alergi, ca mergi cu bicicleta sau ca te alaturi colegilor tai la locul de munca. Eu unul sunt de-a dreptul fericit si doar daca dorm, fara vise, nu am asemenea pretentii. Daca dorm 6-7 ore ca un bolovan deja e o mare realizare, daca visez ceva placut pare utopic, iar dimineata, dupa o noapte buna exista o zona “tampon” dintre trezit partial si trezit total in care efectiv uit de carantina, de a-normalitatea pe care o traim cu totii, cateva zeci de secunde de normalitate mult ravnita. Si apoi, implacabil bolovanul se rostogoleste din nou peste tine, aluneca la baza si trebuie sa o iei de la inceput cu baia, micul dejun, copiii, telefonul, obsesiile oamenilor de pe internet, obsesiile din capul tau si realitatile zilnice dure si tot mai vizibile.

Da, cred ca zeii fac glume si se simt bine, de ce nu ar face-o? Daca au facut toata lumea in 7 zile nu le-a mai ramas timp sa si glumeasca? Am si dovezi stiintifice, Sisif imi e martor.

Ham ham hau hau!?

22.03.2020

Ce faceti bueei stinkyshorilor? Sunt eu Indy, nu v-ati prins? 

Profit de faptul ca Leonard si Mihaela nu sunt atenti. Tocmai ne-am intors de la plimbarea de seara si al meu prieten s-a dus la baie. Nu stiu ce face exact acolo, dar stiu ca sta o gramada, iese rosu ca racu si miroase tare a sapun. Ce treaba e asta, numai domnul nostru Pluto mai stie?! Mihaela? E bine, merci de intrebare, vorbeste cu prietenele ei pe whatsapp video, cica se numeste teleconferinta. Nu stiu exact cum vine asta, dar se aud strigate, rasete, exclamatii si din cand in cand mai trage cate o dusca de bere. Plus ca “trebuie” sa apar si eu in cadru, ca ma striga prietenele ei. Nu imi place deloc sa fiu filmata sau pozata asa ca nu e una din activitatile mele preferate, insa asta e, stau cateva secunde si zbughesc, am vazut mingea lasata la intamplare si am chestii de rezolvat cu ea. 

Nu stiu ce s-a intamplat saptamana asta, dar pentru mine au fost sapte zile PER-FEC-TE! Gandati-va stinkyshorilor cum e asta? Sa fie alaturi de cei pe care ii iubesti 7 zile din 7, fara pauza, fara sa dispara brusc la 8 dimineata, fara sa fii lasata singura? Fara sa iti lipseasca nicio secunda atentia, apa, mancarea si mai ales iubirea. BOIERIE frate, despre asta vorbim. Pai fac doi pasi si apare Mihaela. O privesc in ochi, privirea AIA, da? Si numai o vad cum se topeste si ma ia in brate. Si sa vezi atunci alintaturi, masaje, recompense, tot ce vreau! Nu stiu de ce au stat Atat timp cu mine, dar e clar, eu sunt bucuroasa si am de gand sa profit de fiecare secunda. Care stiti si voi ca nu e o secunda, ca pentru mine sunt mai multe secunde intr-o secunda. 

Acum doua saptamani viata mea era destul de haotica. Leonard pleca si nu stiu cand mai venea. Uneori lipsea timp de doua reprize de somn, uneori timp de patru, efectiv pierd numarul reprizelor cu baiatul asta pentru ca nu e organizat cu plecarile si cu venirile deloc. Si asa nici eu nu stiu sa ma organizez. Si cel mai frumos este ca ii vad pe amandoi impreuna. Povestesc, fac de mancare impreuna, fac sport si asculta muzica, beau cafea si ceai, citesc, cam totul impreuna. Inainte nu era foarte simpatic, stateam muuult si bine pana cand Mihaela se intorcea acasa, venea tarziu tarziu, nu stiu eu cu orele, dar era cam pe cand lupul de vis-a-vis ii facea serenade lunii.

Una peste alta sa nu va faceti griji pentru mine ca sunt super. Da, Leonard e un pic cam abatut ca nu a fost sa vada plaja si marea de ceva vreme si mai ales pentru ca nu putem sa ne plimbam ore intregi, cum faceam inainte. Nu stiu de ce cand iesim acum dureaza mai putin si trebuie sa ne miscam super rapid. Da acum chiar nu mai conteaza, e important ca suntem toti trei aici.

Va pup prieteni, va mai scriu saptamana viitoare sau cand prind laptopul liber.

Indy

Ce fac ei, ce facem noi?

21.03.2020

E foarte greu sa stai offline singur sau cu familia in casa. Tentatia de a intra online este extrem de mare in cazul in care nu ti-ai umplut ziua cu sarcini interesanate sau nu, daca nu ti-ai propus sa scrii sau sa citesti, sa faci sport sau sa dansezi. Iar daca intri online, vrei nu vrei vei simti fiorul fricii pe spinare. Toata lumea are retete de supravietuire, toata lumea stie ce sa faci dupa ce iesi din casa sau cand te intorci, lumea virtuala pare functionala si acolo, cumva te vei simti intr-un fel de siguranta. Pe mine aceasta lume ma ingrozeste, mi se pare un haos si o manipulare iesite din comun si prefer sa traiesc in ignoranta din acest punct de vedere. Nu sunt un sfant, dar macar incerc. Daca saptamana ce tocmai se termina am reusit cu chiu cu vai sa intru pe stiri si facebook o data pe zi, va trebui sa incerc si mai mult de atat in viitor, sa ma rezum la a intra o data la 2 zile. Dependenta de aceasta lume virtuala e foarte nociva si in viitor va face victime la fel cum fac acum alcoolul sau alte dependente chimice. 

Un alt lucru de care nu reusim sa ne detasam zilele astea este intrebarea “De ce nu se actioneaza mai dur, mai clar, mai restrictiv?”. In bula mea, intrebarea asta persista si se pare ca pe buna dreptate atat timp cat inca oamenii pleaca si vin in orase foarte mari ce conduc la cazuri pozitive. De ce se continua aceasta miscare bolnava si de imbolnavire? Ce se mai asteapta? “Modelul italian” pare un scenariu horror si se pare ca Europa se indreapta vertiginos pe aceasta cale. Exista vreo teorie a consipratiei care sa raspunda la aceasta intrebare? Unii spun ca guvernelor le-ar conveni sa “scape” de cateva sute de mii de pensii platite lunar inca 10-20 de ani. Ok, pot sa cred asta. Mai sunt teorii care iti arata copy-paste pasaje din carti si jocuri de acum 10 sau 20 de ani cu detalii aproximativ similare cu situatia de acum. Pe de alta parte m-am uitat la Star Trek si acum mai bine de 20 de ani si mi se parea ireal sa vad comenzi si device-uri cu touch screen si peste cativa ani au aparut peste tot, sunt parte din viata noastra, deci nu mai e nimic senzational. Faptul ca oameni geniali au scris carti si regizat filme inovatoare nu ii transforma pe toti in Nostradamus(i). Faptul ca imaginatia unora a produs aceste scenarii, nu inseamna decat ca au fost si raman talentati. Eu unul nu pot sa imi imaginez ca Dean Koontz ca fiind un conspirationist si nici parte dintr-o grupare care sa manipuleze o lume intreaga. Daca ar fi dat in vileag o astfel de conspiratie, banuiesc ca s-ar fi gasit si cineva care sa il execute. Pe cand el inca traieste bine mersi, are 74 de ani si va implinii 75 la 2 zile de mine. (Haha). Cum nu cred ca Bill Gates vorbea despre coronavirus in 2015 la acea conferinta. Bill Gates vorbea si vorbeste de multe. Faptul ca a facut eforturi uriase si a cheltuit averi pentru a sensibiliza lumea vis-a-vis de conditiile sanitare in care se traieste in Africa, faptul ca a platit din banii lui zeci de milioane pentru a gasi o toaleta complet ecologica, NU a rezolvat aceasta problema in Africa si alte teritorii. Alaturi de Bill Gates se afla inca multi alti intelectuali ce spun, de-a dreptul repetativ si obsesiv, urmatorul mare “dusman”, urmatorul “mare razboi mondial” nu va fi nici religios, nici legat de teritorii, ci impotriva unui virus. Si atunci de ce nimeni nu s-a pregatit? 

Fara a exclude total varianta conspiratiei, spun doar ca in mintea mea Omul  Suprem a spus nu, noua nu ni se poate intampla asta, noi ca natiune NU o sa patim asta, noi NU o sa patim ca italienii sau chinezii. Aroganta guvernelor si a conducatorilor este deja de notorietate si as marsa cel putin in acest moment pe aroganta si panica. Adica esti acolo conjunctural, e foarte greu sa fii atat de puternic si alegi sa fii diplomat. Poate cumva ai noroc (ce gluma cosmica e asta, sa mai astepti norocul) si vei scapa, vei ramane in istorie ca un conducator acceptabil. 

Si daca tot sunteti in aceasta pseudo-vacanta si clar, intrati la greu pe Netflix si Hbo, insist! Cautati filme SF vechi, ignorati ratingurile si pregatiti-va pentru ce va urma, e totul scris deja, trebuie doar sa ai putina disponibilitate de a deschide ochii.

Altfel, noi suntem bine. Nu ne-am luat la bataie, nu ne-am certat, dimpotriva, sunt mandru de noi doi, de ce facem, cum ne coordonam si cum ne organizam. Mai e mult pana departe, dar prezentul nostru e datator de speranta si acum macar asta putem face noi, sa ne respectam, sa incurajam si sa ducem la capat aceasta lupta invizibila. In acest moment asa e lupta cat de ciudat sau diferit ar suna. Cealalta varianta este cea din Belarus, probabil singura tara din lume in care se joaca fotbal si se munceste si socializeaza normal. Vedem la final cat e scorul si cine va castiga.

Planeta nu mai e a noastra

20.03.2020

E ceva bizar in aer zilele acestea si nu, nu vorbesc de bizareria ce a reusit sa puna lumea cu susul in jos. Daca ati mai avut ocazia sa va plimbati zilele acestea poate ati remarcat ca fosnetul copacilor e diferit, ca pasarile canta mai domol, sunt poate mai vesele. Toata natura imi pare schimbata. Marea o vad doar de la distanta, o mare drama pentru mine, dar da, si ea e diferita. In lipsa activitatii umane sustinute si excesive vecinii nostri de planeta se bucura parca mai mult de spatiu. Mai putina poluare, mai putina agresivitate, toate acestea conteaza pentru vegetatie, pasari si animale. Dar cui ii pasa, Muha, de astea acum, cand ne pregatim de sfarsitul lumii (asa cum o stim noi)? Call me crazy, dar incerc sa vad binele in negura asta de panica si durere. Daca noi suntem izolati, daca noi suferim, ne imbolnavim mintal si trupesc de ce nu ne-am bucura, macar pentru cateva secunde pentru toate florile ce nu mai sunt rupte, pentru toti copacii ce nu mai cad prematur, pentru fiecare caprioara si ursulet ce mai are o sansa cu familia lui? Chiar, de ce nu am face asta? Eu unul, asa am auzit din ciripitul pasarilor astazi, ca ele sunt bucuroase de “concediul” nostru fortat.

Revenind la stirile noastre de zi cu zi, sper ca sunteti bine, ca va pregatiti mintal mai ales pentru ceea ce va urma. Se pare ca zvonul de azi devine confirmarea de maine. Drumul are un singur sens si va tine de fiecare dintre noi sa ramanem intregi la minte. Ganditi-va din timp la sarcini, idei de pus in practica, retete de experimentat, carti de citit, orice numai nu ramaneti prea mult pe ganduri, asta va fi extrem de daunator. Drumul ce urmeaza e deja vazut de italieni, de spanioli, iranieni sau germani asa ca pentru natia romana ar trebui sa fie mai usor. Insa modelul social si politic ce ruleaza zilele acestea in tara, indiferent de cat de bun, prompt sau inspirat este nu va insemna nimic fara aportul tau. Iar asta inseamna incredere, speranta si respect pentru lege si semenii tai. Fara asta nu se va rezolva nimic.

Sunt si stiri bune, de aici din Andalucia, nebunia cumparaturilor a incetat brusc. Dupa cateva zile din saptamana trecuta in care s-au rupt carucioarele cu alimente acum totul a revenit la normal. Oameni putini in magazine, in mare majoritate respectuosi si ordonati si o abundenta oarecum anormala de alimente. Asa ca relaxati-va si voi, crizele moderne nu doresc sa infometeze Omul, ci doar sa sperie, sa il izoleze, in cazul acesta. Consumerismul trebuie sa continue indiferent daca traiesti intr-o tara democratica, comunista sau cu o doctrina politica incerta.

“Éramos felices y no lo sabíamos”-El Pais

19.03.2020

Congelatorul e ok, multumim de intrebare.

Sa nu va imaginati ca am o viata foarte complexa, niciodata nu am fost un sofisticat ci mai degraba un selectiv, nu am pretentii la mancare, dar sunt chestii pe care nu le mananc nici batut (racituri si sfecla, traume ale copilariei), nu am fost o persoana ce sa socializeze usor pentru ca nu imi plac glumele din topor si imi place sa invat de oameni cate ceva. Insa toate lucrurile astea ma compun si fac din mine ceea ce sunt astazi. Si sarcinile zilnice ma incanta, ma tin in priza si imi dau normalitatea de care am nevoie, imi place sa merg la magazin sau aprozar in fiecare zi, la piata joia, sa fac TRX pe plaja, sa inot, sa beau o cafea la  prietenul”El Camaradu”, sa joc o Fifa pe playstation sa lucrez pentru trupele de care ma ocup(am), sa compun texte pentru social media, sa fac poze si sa scriu pentru cei ce doresc sa viziteze Andalucia, sa ies cu Indy macar o ora la plimbare. Si mai ales imi place sa fac de mancare pentru partenera mea. Nu stiu altii cum sunt, insa eu am o implinire iesita din comun cand vad ca ii place ce gatesc eu. Ca nu fac de mancare ca la impinge tava, pur si simplu fac asta pentru a fi ea fericita, ingrijita, rasfatata. Si cand stiu ca ea e multumita sunt si eu fericit. Toate acestea compun o viata banala a unui fost artist retras, ziarist confimat, dar prea putin testat, scriitor editat, insa ce s-a oprit la o singura carte. Ei bine, viata asta a mea era o viata fericita, aveam fericirea in fata ochilor si nu o vedeam de cat de normala imi parea. Eu sunt tu, Ionel, Cristina, Marius, Andrei si Alexandra, eu sunt noi si voi ce astazi ne dam seama ca toate mediocritatile si banalitatile ce ne compuneau zilele erau superlative. Ca dreptul de a merge linistit la munca era o sansa nesperata pentru unii, o confirmare a pasiunii pentru altii sau o refulare. Ca seful ala tampit (am avut si eu partea mea de destepti) era o binecuvantare, ca simplu iesit pana la aprozar era o minune, iar o plimbare pana la plaja ca o intalnire cu Papa Francisc sau Dalai Lama, depinde pe ce parte a credintei te situezi. Toate astea compuneau fericirea noastra de zi cu zi. Dar noi nu, pe noi ne doare capul, pe noi ne enerveaza sefa, vanzatoarea, comentatorul sportiv, vecina de la 4, mailurile ce nu mai vin, mailuri ce nu se mai opresc, muzica e prea tare, vantul asta ce nu se mai opreste, ploaia, traficul, TOT.

Spatiu, punct, spatiu, punct, timp suspendat, timp lent si chinuitor, dusman invizibil, frica groasa ce iti aluneca rece pe spate.

Acum vezi ca eram fericiti? Si nici macar nu stiam. 

O zi perfecta.

18.03.2020

Daca am dormit sunt toate sansele ca ziua sa fie buna. Nu ma mai consider special in faptul ca somnul imi este ciudat sau mai bine zis lipseste de multe ori, e o problema cu care multa lume se confrunta. Dar dimineata, dupa o noapte agitata totul este distorsionat. Nimic nu se mai “vede” cum e de fapt. Asa ca, onorez noaptea trecuta cu o zi faina. 

Am reusit sa mentin ceea ce mi-am promis ieri, sa ma uit o singura data pe zi pe social media si pe site-urile de stiri. Am remarcat ca lucrurile sunt la fel de proaste ca ieri, ca se inrautatesc pe zi ce trece, insa nu e o surpriza. O data ca lucrurile astea se intamplau si daca ma uitam eu mai des pe net sau nu si doi, ceea ce se intampla acum urmeaza “ca la manual” modelele China si din pacate, Italia. Faptul ca nu s-a intervenit ca in China, face ca lucrurile sa degenereze pe zi ce trece, insa reactia oamenilor este in fiecare zi mai buna. Mai putini oameni pe strada, in magazine, gesturi de solidaritate, firme ce doneaza masti si solutii de igienizare, politisti ce fac animatie pentru copiii ce stau pe balcon, vecinii ce isi unesc sufletele la ora 20:00. 

In magazin lucrurile stau remarcabil, rafturi pline, lume putina la 14:30, curatenie impecabila si personalul ce -mai ales in aceste conditii- se comporta impecabil. Ma bucur ca panica cumparaturilor s-a mai potolit. Probabil ca oamenii au vazut ca nu lipseste nimic, ca fiecare isi face in acest moment datoria pe lantul de aprovizionare si atunci s-au linistit. Pe de alta parte, prognoza de doua saptamani de carantina a fost spusa doar de dragul de a spune ceva rapid sau cu scopul de a linisti lucrurile. Mai realist, d.p.m.d.v. este sa ne gandim la 8 saptamani minim, daca tot dorim sa avem un AMR in vigoare. Suntem departe de partea maxima a situatiei si mai e ceva timp pana cand o sa avem ameliorari. 

Dar in ciuda acestor calcule reci si realiste in “a-normalitatea” asta, astazi e o zi frumoasa, astazi este o zi petrecuta in armonie si iubire si faptul ca suntem mai atenti, mai apropiati ca ieri este cel mai mare castig.

PS: dupa ce am muncit mai bine de o ora la a curata si spala frigiderul, la repunerea lui in functiune s-a aprins becul de alarma. Nu e deloc amuzant sau continua universul sa ne ia la misto? Sa ne tineti pumnii, ca sa citez ceva dintr-o fila de mai sus, “acum chiar ca nu e momentul”.

Virusii nu ucid asa cum ucide ignoranta, rautatea si superioritatea.

17.03.2020

Virusii nu ucid asa cum ucide ignoranta, rautatea si superioritatea.

In toata Spania sunt probleme mari in aceste zile. Lumea reactioneaza cum poate, unii mai bine, altii mai rau, dar in mare parte oamenii au inteles despre ce e vorba si cum trebuie sa se comporte. Daca ieri am discutat putin despre faptul ca in general daca sunt oameni pe strada la taclale sunt varstnici, astazi despre a doua categorie care din pacate e prezenta activ in aceste zile. Strainii si turistii straini. Spun odata doar strainii pentru ca Spania are ca si rezidenti in afara de o gramada de romani si marocani, englezi, norvegieni, suedezi, belgieni si multe alte natii din Europa si nu numai. Insa marea majoritate sunt englezii, nordicii si germanii. In Torrox de exemplu “sefi” sunt germanii. Carciumi, cafenele, patiserii cu meniu exclusiv in germana, ii auzi la fiecare colt, sunt proprietari de case, au propriile asociatii, sunt o gramada. Intamplator sau nu, in aceste zile am vazut cele mai multe apeluri de a sta linistit in casa din partea primarului din Torrox, in germana prima data si apoi in spaniola. Intamplare?

In Tenerife o cucoana englezoaica ce era cazata la un hotel si-a luat costumul de baie si a intrat in piscina. Piscina care era inchisa, ingradita cu banda “do not cross” ca orice alta piscina, parc, parculet sau plaja de pe tot teritoriul spaniol. Vaca (scuzati-ma cornutelor din toata lumea) facea o baita dupa ce (probabil) isi inecase si gatul in vreo cinshpe beri, dadea din maini pe spate si mai mult striga in gura mare ca nu ii pasa, ca nimeni nu are dreptul sa o impiedice sa isi scalde trupul scarbavnic in piscina. Asta in timp ce zeci de alti turisti o filmau si asistau ca ultimii fraieri la aceasta scena jenibila. 

In prima zi de carantina in Nerja, in zona Balcon Europa se plimbau vreo 15-20 de turisti ce se plictisisera de stradutele pustii si erau si tzupalatzi ca nu sunt deschise pub-urile. Din masina politistilor se auzea insistent, intrati in hotelul dumneavoastra, va rog intoarceti-va in camerele voastre. 

Nu spun ca nu exista romani ce nu fac magarii aici, cu siguranta sunt si cu siguranta vor mai fi, chiar si in aceste vremuri. Dar inca nu am intalnit unul care sa nu stie sa vorbeasca spaniola, sa isi salute vecinii, sa stie sa se exprime cand e in contact cu o autoritate sau vanzatoarea de la Mercadona. Uneori (parerea mea) sunt prea umili, insa asta e alta discutie. Marea majoritate a natiilor evocate mai sus NU doresc sa invete spaniola, aleg sa spuna ca nu Stiu sa vorbeasca in spaniola si mai mult, am auzit cazuri cand o nemtoaica se ratoia la magazin in germana si o certa pe vanzatoare ca de ce nu intelege, de ce nu ii raspunde in germana. Nu odata mi-a crapat obrazul de rusine cand la casa de marcat o astfel de relicva a cuceritorilor saxoni sau vikingi striga in limba ei la vanzatoare. Acestia sunt in aceste zile si cei mai vizibili, cei mai dobitoci dintre cei pe care ii vedem pe strazi fara niciun motiv. Ca ei pot mah, ca ei sunt neam de cuceritori, ca ei din pensia de stergator la fund in Germania pot sa aiba o casa si sa traiasca decent, iar un roman ce a facut acelasi lucru 30 de ani trebuie sa continue sa faca asta si la 60 de ani pentru a supravietui.

Astazi am luat decizia de a intra pe site-urile de stiri si de agonie sociala o data/zi. Nu Stiu daca o sa ma pot tine de aceasta intentie, dar sunt dator sa incerc. Nu fac rau bolile, atat cat fac oamenii.

Iar ca ziua sa se termine apoteotic am luat bataie si la scrabble de nici fulgii nu au mai ramas de mine. Io-Mihaela 0-1. Dar e doar inceputul! Cu cate 6 consoane pe tabla in 80% din timp nici Han Tataru nu facea mai mult.