Cum ajungi in Andalucia

Pentru mine cel mai simplu e sa iau un avion. Andalucia si Portugalia sunt cele mai indepartate destinatii europene, asa ca varianta de a parcurge 3600 km cu masina e exclusa, din punctul meu de vedere. Stiu oameni care fac asta, iar daca alegeti aceasta varianta luati in calcul minim doua nopti de cazare pe traseu. Poate fi o idee buna sa vizitezi Venetia sau Milano, iar pentru a doua escala, Barcelona.

Daca vreti insa sa fiti eficienti, alegeti un zbor direct catre Malaga, iar aici aveti doua variante: Blue Air si Wizz Air din Bucuresti, Wizz Air din Cluj-Napoca.

sursa foto: mymagazine.ro

Blue Air are 3 curse saptamanale: marti, joi si duminica, iar plecarea in acest moment este la o ora decenta: 15:35. Tineti cont ca in mod normal zborul dureaza 4ore si 20 de minute, asa ca ar fi bine sa va luati o carte sau niste reviste cu voi, trece timpul mai repede. De-asemenea, cu siguranta ar ajuta alegerea unui loc cu extra spatiu pentru picioare, o sa fie 20 de euro in plus, dar merita, va spun din experienta.

Wizz Air din Bucuresti catre Malaga, opereaza zboruri in zilele de miercuri si duminica, iar plecarea este la 18:35. Din Cluj-Napoca, se pleaca vinerea si lunea, iar ora pentru 2019 este 18:15. Partea buna cu plecarea din Cluj, este ca zborul este putin mai scurt, iar partea proasta ca pe acest segment se zboara doar din mai pana in 25 octombrie. Nu ma intrebati de ce, as vrea sa stiu si eu de ce doar atat, am folosit aceasta ruta de cateva ori si avionul era plin.

Mai exista evident varianta cu escala. Am prins odata o oferta de la Swiss Air,  cu escala in Elvetia si mi-a placut mult. De la ciocolata primita in avion pana la espresso-ul din aeroportul elvetian, sau escala de doar o ora, totul a fost super in regula. Si m-a costat doar 250 de euro! Asa ca e bine de folosit  Momondo, pentru a gasi mereu cele mai bune preturi pentru calatoria ta.

Cat costa un bilet de avion pe aceasta ruta? Cam asta sunt intrebat, insa pentru mine intrebarea corecta este: Cat e in regula sa platesc pentru un bilet de avion catre Malaga? Bineinteles ca a planifica din timp o astfel de calatorie inseamna preturi mai mici. Apoi e bine de stiut ca lunar Wizz Air si Blue Air, au o zi in care reduc preturile cu pana la 20%. In concluzie, un bilet dus-intors la un pret foarte bun se situeaza intre 150 si 200 de euro, poate chiar mai putin. Un pret acceptabil inseamna pana in 300 de euro, hai 350 si tot ce este peste aceasta suma, devine cam scump. Mare atentie, vara si de sarbatori (Craciun si Pasti), preturile pot ajunge si la 800-900 de euro. Stiu de ce se intampla asta, insa raspunsul nu isi are loc aici.

Iar la final daca esti hotarat sa vii,  insa nu ai timp sau chef sa te ocupi de transport si cazare, da-mi un mail la hola@andalucia.ro si ma pot ocupa eu pentru tine.

Fi-v-ar cafeaua cum o vreti

Cand esti calator sau te muti in alta tara, sunt lucruri pe care le inveti repede sau pentru care ai nevoie de timp. Sau unele pe care nu o sa le deprinzi niciodata, ca de exemplu, cum sa comanzi cafea in Malaga.

– Pablo, vreau un ristretto.

– Ha?

– Pablo, vreau un  deget de cafea intr-o ceasca mica. In cea mai mica dintre cestile care exista in cafeneaua asta, de pe plaja asta, din orasul asta.

– Aaa! Vale (bine),  de ce nu zici asa?! Bai, Hugo, baga un cortado. 

Si vine al meu, Pablo, cu ditamai polonicul umplut pe jumatate, in consecinta, cvatruplu cel putin fata de ce doream. Nuu, Pablo, nu! Iar faza asta de o tristete incomensurabila se repeta si in zilele noastre. Ca sa fiu sigur ca nu suferiti si voi, va indemn sa luati aminte la urmatoarele. Totul porneste de la nea José Prado Crespo, ce avea o crasma in centrul orasului Malaga. Intr-o zi, cand acesta contempla caderea unei portocale pe trotuar, a avut o revelatie: Fiecare om bea cafeaua altfel. Fapt cu care nu sunt neparat de acord, dar deh, fiecare cu filmul lui. Si astfel, a venit cu ideea de a avea un meniu cu maxim 10 feluri de cafea, nu de alta, dar omul nu voia sa o ia razna.

Astfel, in functie de preferinte si de gusturi, aveti noua feluri de a cere cafea, si a zecea, preferata mea, mai bine nu-mi pune. Adica pana la urma, decat sa beau o cafea in pahar de sticla si lunga ca o zi de iarna in Gura Humorului, mai bine nu.

Evident in orice moment poti sa mergi cu o poza de pe telefon la bar si sa ii arati omului ce vrei sau sa alegi un loc care s-a adaptat la preferintele “ciudatilor”: Dulces, BrunchItEl Último Mono.

Later edit: intre timp am gasit si cea mai buna cafea din provincia Malaga. O gasiti si voi la El Camaradu in Nerja. Bonus: nu va faceti griji de cum sa comandati, Radu e de-al nostru. 

Vremea si vremurile. Ep 1

Cateva intrebari persista mereu cand amicii mei isi fac bagajele cu destinatia Andalucia.

“Am vazut ca au fost inundatii, mai are rost sa venim?”

“E calda apa?”

“Bate vantul rau?” sau “Sper ca e vant ca lumea pentru ca vin sa fac kite, nu pentru muzee”.

Astfel, despre vreme o sa tot vorbim in mai multe episoade. Astazi o prezentare generala.

Sezonul de plaja in sudul Andaluciei incepe din punctul meu de vedere in mai si se termina la final de octombrie cu peak season iulie si august. In aceasta perioada posibilitatea de a ploua este sub 10%. De fapt, aici ai ceva pe care eu l-am boteazat albastru de Andalucia, cerul care aproape permanent e lipsit de nori. In zona Malaga,  se spune ca avem mejor clima de Europa si de atatea ori s-a spus asta, ca oraselul numit Torrox,  a adoptat aceasta propozitie ca si slogan. Poate nu e intamplator ca in Torrox exista o mare comunitate de germani. “Raceala” lor proverbiala trebuia tratata undeva.

Poza de mai sus reprezinta o zi in care prognoza anunta 50% sanse de ploaie si cerul acoperit. Asa ca nea Herbert, si-a luat scaunelul si a meditat la 21 de grade gandindu-se la un Frankfurter WürstchenTreaba pe care o face probabil zilnic.

 

Mancarea ca si patrimoniu

Spaniolii astia sunt nebuni. Au o biserica de 600 de ani si o intretin zi de zi, de zici ca a fost deschisa anul trecut. Le-au rasarit printre dunele de nisip niste buruiene si inchid tot, gata, e rezervatie naturala. Si asa mai departe cu fiecare cetate, statuie, parc, arena de corida. Iar acum s-au hotarat sa introduca in Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanitatii (Unesco) si espeto. Adica mancarea, sa ne intelegem bine. Cand scrii pe google espeto urmatorul cuvant care va aparea este Malaga. Astfel, oamenii locului pretind ca nu e loc pe lumea asta unde sa mananci un peste la espeto mai bun. Eu sunt de acord cu ei din doua motive. Chiar e super ultra delicios, iar apoi sa te contrazici pe o tema de asta cu Jesus sau cu Antonio e ca si cum te-ai contrazice cu soacra despre organizarea botezului. Nu stie ea mai bine? 

Si cum vorbele sunt nimic cand e vorba de mancare, luati de aici pana faceti poc si puneti mana sa va luati bilet de avion.

In imaginea ce cu siguranta va bantuie acum stomacul avem parte de un espeto de sardinas, dar in tepusele respective pot sa isi faca loc si dorada, lubina sau caracatita. Daca in cartierul El Palo (Malaga) sau in Torre del Mar o portie este 3,5-4 euro, in Marbella e 10, asa ca sa va fie clar in ce directie o luati cand ajungeti. Fiecare chiringuito (crasma pe plaja) are un nene care se ocupa exclusiv de asta. Vine cu 2 ore inainte de pranz, alege cu atentie lemnele si pregateste jarul pentru ceea ce urmeaza a fi unul dintre cele mai bune momente gastronomice din viata voastra.

Andalucia e ca in filme

Ne compunem viata din clisee, iar vacantele din povesti. Mi-a spus Titi ca in Boracay e mi-nu-ne, hai in Boracay, cica la greci sunt cele mai misto plaje si poti ajunge cu masina in 8 ore, zbang am ajuns in Mikonos. Iar spaniolii nu se lasa mai prejos, ei spun Andalucía es de cine si daca la alte subiecte pot sa ii contrazic aici sunt de partea lor. Sentimentul pe care il ai cand pasesti in Real Alcázar de Sevilla e o data ca esti pentru un timp parte din istorie, iar apoi, daca tot esti fan Game of Thrones, ca poti si tu sa o arzi ca un Lannister si nu te costa capul sau tronul,  ci doar 7 euro. Si in afara de faptul ca sunt mai bine de 1000 de ani de amintiri prin aceste locuri,  sigur o sa ai si tu material de instagram. Pentru ca o vacanta reusita se numara si prin numarul de like-uri.

Bun. Si atunci care e planul pentru a te bucura de Andalucia? Alegi plaje sau mancare buna,  istorie sau flamenco, satele albe sau satul strumfilor? Dai o fuga in Gibraltar sau mai bine o zi la Alhambra? Cu copiii intr-un parc Safari sau la Marbella unde toata lumea “buna” e musai sa dea o geana. Esential in a alege ce faci intr-o vacanta in Andalucia este timpul si filmul in care esti. City break? Stai pe fundul tau intr-un oras, fie ca e vorba de Granada, Cadiz sau Malaga. Ai o saptamana? Ok, e timp sa si iesi din oras. 10-14 zile? Da, acum incepem sa ne intelegem.

Pentru ca orice ar spune lumea, Andalucía es de cine, iar eu te pot ajuta sa descoperi asta. E vorba de o diversitate extraordinara cum in putine locuri gasesti.